Când îți pierzi copilul și nu te ajută nimeni

De câte ori aud prin marile magazine anunțuri de genul “părinții copilului X sunt așteptați la informații clienți!” mă gândesc că o continuare normală ar putea fi “… de către cei de la Asistență Socială, care vor să vă întrebe ce naiba făceați de v-ați pierdut copilul!”

Dar na, se întâmplă în aglomerație, mai ales când atenția părinților este direcționată spre produsele magazinului. De asta eu, când voi avea copii, o să-i leg cu un fel de lesă de căruciorul de cumpărături.

Totuși, am trăit mereu cu impresia că în astfel de situații cei din magazin fac tot ce-i posibil să găsească respectivul copil. Se dau anunțuri, se vorbește prin stație, sunt instruiți să supravegheze oricum raioanele și pentru copii rătăciți și ce să facă pentru a-i calma.

Bogdana, însă, spune povestea unei mame care și-a pierdut copilul în Decathlon Militari și răspunsurile personalului, de la paznic și până la șeful de magazin, au fost ”haideti doamna, chiar credeti ca pot fi eu atent la toti copiii care ies pe usa?! doar nu stau sa pazesc usa asta!!!” , “nu e vina mea ca v-ati pierdut dvs copilul!….”, cum au refuzat să dea prin sistemul de anunțuri publice că s-a pierdut un copil, dar “aud cum se anunta in magazin,la receptie, ca s-au pierdut /gasit niste chei de masina…. adica niste chei pierdute se puteau anunta, dar un copil nu!!!”

Dincolo de asta, nu exista regulament, nu se pot face plângeri, nu răspunde nimeni la telefoane… chestiile uzuale deja. Și apoi îmi aduc aminte magazinele din străinătate, unde ești salutat chiar dacă intri pentru 2 secunde să caști gura și unde angajații se dau peste cap să te ajute și să te îndrume și să-ți mulțumească pentru că ești clientul lor. Sigur, am întâlnit și la noi astfel de oameni, dar sunt o excepție, nu o regulă.