►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Numele lui este Dobby și este un motan tare curajos. În fiecare dimineață se luptă cu demonii invizibili ce vor să ne invadeze și în fiecare dimineață îi biruie ca un erou din povești.
Lupta începe pe la 6 dimineața și continuă până aproape de 7:30, când noi ne ridicăm din pat și ieșim din dormitor. Îi învinge mieunând. Aceasta este slăbiciunea demonilor “de la somnul cel mai bun”, mieunatul de pisică. Așa le zic eu acestor demoni deoarece atacă întotdeauna atunci când e somnul acela cel mai plăcut, dis de dimineață, cu vreo oră înainte să sune alarma. Probabil știu că atunci oamenii sunt cel mai vulnerabili sau probabil că asaltul lor este o ultimă răbufnire a nopții învinse de lumină, când soarele încă nu și-a făcut apariția, dar venirea sa este anunțată de culoarea albăstruie a zorilor.
Atunci începe și Dobby să miaune pentru a opri diavolii. Poate fi auzit în diverse variațiuni de “miau”, “muauauuuu” și “miiiaaaauuuuuuuuu”. Sunetele sale sunt greu de reprodus în scris, trebuie să-i auziți glasul războinic și puterea cu care îl folosește la ușa stăpânilor săi pentru a-i apăra timp de mai bine de o oră și ceva, fără greș, fără pauză.
În fiecare zi a vieții lui se pregătește pentru această luptă ezoterică din adâncul nopții. Ziua doarme aproape non-stop, întrerupându-se de la somn doar pentru a mânca pe săturate. Nici nu mă mir că așa petrece ziua, sărăcuțul, după cât efort face noaptea.
La venirea nopții, când noi ne culcăm, Dobby abia se trezește și începe încălzirea pentru lupta ce va urma, alergându-se prin casă cu celălalt motan, Cookie, sărind peste tot, jucându-se cu ce are la dispoziție pe jos și parcurgând în mare viteză traseul său imaginar pentru încălzire și pentru a se menține în formă.
Noi am vrea să adormim în liniște, dar nu îndrăznim să-i cerem să stea liniștit – nu după cât se sacrifică pentru noi. În semn de mulțumire, îi curățăm chiar și litiera de mai multe ori pe zi.
Dimineața, în încleștarea mistică, mieunatul lui Dobby ne salvează. “Miau”, “muauauuuu” și “miiiaaaauuuuuu” face timp de o oră. Să nu credeți că noi dormim atunci; ah nu, este practic imposibil! Stăm ascunși sub pătură, cu perna peste ureche, încercând nu să adormim la loc, ci tremurând de fapt de frica fantomelor și bucuroși că există Dobby la ușă să ne apere, credincios ca un, aș putea spune, câine de pază, dacă n-ar fi pisică.
Uneori atacatorii aproape că îl biruie. Îl auzim pe Dobby cum zgârie cu ghearele ușa, fără îndoială încercând să se prindă de ea pentru a nu fi înghițit de demonii “somnului cel bun”. Mi-l închipui la orizontală, ridicat în aer, cu lăbuțele lui albe cu portocaliu încleștate în lemnul ușii în timp ce făpturile mârșave îl trag de coadă pentru a înlătura ultimul bastion ce apără ținta lor, oamenii suculenți din dormitorul închis.
Alteori miaună lung și cu o voce foarte stinsă, un “miauuuuuuuuu” cu atâta jale în glas cum nici în doinele noastre tradiționale nu poți auzi. Mi se face inima cât un purice gândindu-mă că probabil este la pământ, înconjurat de vrăjmași ce se pregătesc să-i dea lovitura finală. Până acum, însă, Dobby a găsit mereu puterea să se ridice și să-i învingă pe demoni.
Sigur, asta bănuiesc eu că se întâmplă la ușa noastră, că nu miaună Dobby așa, de nebun, doar ca să ne trezească să-l hrănim. E drept că n-am văzut niciodată acești drăcușori cu ochii mei, dar sunt sigur că asta este pentru că, după ce Dobby îi bate în orele dimineții, ei fug imediat ce noi deschidem ușa de la cameră. În fond, dacă n-au putut dovedi pisica, ce șansă să aibă când i ne alăturăm și noi?
Îl mângâiem pe cap, dar Dobby este ostenit și fuge direct la bolul său cu mâncare, cerându-ne parcă prin gesturile sale să-l hrănim. Apoi se duce să doarmă, reluând astfel ciclul luptei sale continue, în timp ce noi exclamăm “vai ce devreme este” și ne îndreptăm somnoroși spre ale noastre.
În mod ciudat, Cookie nu-l ajută în această luptă. Nu-i foarte curajos, mai ales că s-a îngrășat de zici că-i un borcan cu blană. Și am uitat să vă spun inițial, dar Dobby nu miaună deloc în restul zilei, fiind silențios ca un ninja când este în preajma noastră. Recuperează dimineața devreme.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
22 comentarii
03/09/2014 la 8:15 AM
ai cam ramas fara subiecte, asa-i?
gogu(Citează)
03/09/2014 la 9:33 AM
@gogu: nu, mai sunt vreo 20 de articole programate sau drafts și scriu și altele.
nwradu(Citează)
03/09/2014 la 8:39 AM
Un caine nu suna mai bine? De ce? Pai pisicile sunt fiarele dracului, mofturoase si nerecunoscatoare. O potaie o tii o noapte inchisa in portbagajul masinii si dimineaya cand ii dai drumu tot da din coada de fericire ca te vede. Aaaaaa, uitasem, daca vrei iti donez un fiu de la bobita si bella …. foarte sociabili …. si parintii si puii …. pana acum au mancat (partial) 2 pisici de prin vecini …. si sunt si foarte curajosi … doar sunt pechinezi.
gogu(Citează)
03/09/2014 la 10:09 AM
Sa vezi cum ii sa ai o pisica surda,acolo urlete.Apropo,ce rasa ii Cookie?I like him.
Tiberiu(Citează)
03/09/2014 la 10:56 AM
@Tiberiu: pe Cookie l-am adoptat de la Asociația Robi și este o pisică fără pedigree. Pare a fi o corcitură de norvegiană, are blană pufoasă. Uite-l aici mai bine:
https://www.nwradu.ro/wp-content/uploads/2014/03/mancare_felix_fantasticul_4.jpg
https://www.nwradu.ro/wp-content/uploads/2014/03/mancare_felix_fantasticul_3.jpg
și aici povestea lui https://www.youtube.com/watch?v=NKfpU7AEclU
nwradu(Citează)
03/09/2014 la 10:15 AM
WTF a aparut un alt Gogu. Eu sunt Gogu cu al 2-lea comentariu.
Za Real Gogu(Citează)
03/09/2014 la 10:16 AM
Uite ce face in timpul liber:
https://www.facebook.com/MonicaMacoveiUE/photos/a.330775430350974.73077.130380413723811/672545509507296/?type=1&theater
Si voi ziceati ca doarme…
nashu_mare(Citează)
03/09/2014 la 10:54 AM
@nashu_mare: te miră că avem pisică băsistă?
nwradu(Citează)
03/09/2014 la 10:50 AM
Cum ma sa nu lasi pisica cu tine in pat? Pai atunci de ce mai ai pisica?
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10152744514261204&set=pb.757311203.-2207520000.1409730568.&type=3&theater
Piticu21(Citează)
03/09/2014 la 10:53 AM
@Piticu21: îi lăsam într-o vreme, dar vor să ne stea numai în cap și se mai și agită noaptea, bătându-se pe acolo. Devine imposibil să dormim cu ei.
Plus că trebuie cineva să ne apere de diavoli.
nwradu(Citează)
03/09/2014 la 11:12 AM
Za Real Gogu , cand trollam…pardon, postam eu aici, tu mergeai in picioare pe sub pat.
gogu(Citează)
03/09/2014 la 11:18 AM
Stiu si eu pe cineva care avea un motan cu aceleasi obiceiuri. Dar a tinut la indemana o sticla din aia de stropit rufele, si cand isi incepea motanul repertoriul dimineata, pe scaunul lui preferat de vizavi de pat, scotea sticla si il spreya intre ochi. Ma rog, unde nimerea, mai corect spus, dar important era ca jetul de apa era setat sa fie concentrat. A functionat.
Olga(Citează)
03/09/2014 la 1:12 PM
Majoritatea lighioanelor sirete au acelasi comportament, enervant mai ales in w/e. si noi ne miscam cu incetinitorul dimineata sa nu ii activam ca ne musca de picioare. Noaptea la fel, vaneaza, folosesc litiera, maninca, varsa castronul de apa, iar la litiera, iar vaneaza. Ziua sunt pe invizibil, se urca pe dulap si nu misca, indiferent cit ii chemi sau incerci sa ii faci sa se joace. Acum au in jur de 3ani ai mei, incep sa doarma mai mult noaptea deja :) si citeodata le lipsim lipsa dragalaseniilor pe care le fac, in glumea le spunem ca asta e jobul lor, bufonii curtii :)
alina(Citează)
03/09/2014 la 2:06 PM
@Olga: numai ca “jetul” nu functioneaza decat cu pisica in aceeasi camera. Din pacate, nu-l retine nimic sa se mute cu miorlaitul in alta parte a casei, iar la 5 dimineata nu prea-ti vine sa te plimbi cu “jetul” dupa el, sa-ti faci dreptate. :))
La mine, echivalentul “jetului” vine sub forma unui spray pe care e suficient doar sa-l agit, si o si rupe la fuga. Deci da, am in pat in permanenta un spray la indemana :).
Problema e ca, 5 minute mai tarziu, reapar si miorlaielile cu tot cu posesor.
maria(Citează)
03/09/2014 la 2:24 PM
Pana una, alta, felicitari nashului_mare, pare cel mai destept de aici. Cine altcineva si-a mai invatat pisica sa faca comenzi la emag?! Si sa mai si “receptioneze marfa”?
maria(Citează)
03/09/2014 la 4:33 PM
super poveste…ii iubesc pe Dobby si Cookie:)
ada(Citează)
03/09/2014 la 4:42 PM
@maria
Multumesc. Azi a receptionat-o pe a doua. Cand ajung acasa pun pariu ca este tot in cutie.
Jet am si eu si se opreste din ce face cand ma vede ca pun mana pe el. Chiar mijeste ochii fara sa fiu nevoit sa apas pe tragaci. Si nici nu trebuie sa fie concentrat, doar sa faca o ceata in directia lui. Dar dimineata la 5 nu are efect, ca ar trebui sa fiu peste tot. Ceea ce din start nu voiam.
nashu_mare(Citează)
03/09/2014 la 5:53 PM
Pe al meu il vedeam in fiecare seara iesind din subsol cersind niste mancare si mi s-a facut mila de el, l-am luat acasa in teste si deja se implineste un an de cand il am.
Motanul meu cred ca e mega diferit de pisicile normale:)) E mega lenes, se joaca 2-3 ore pe zi si seara in momentul in care ne bagam noi la somn(indiferent de ora) se culca si el. Foarte rar se trezeste in timpul serii sa manance sau sa bea apa, de jucat nici nu mai zic. Dimineata se trezeste odata cu noi si nu zice nimic pana nu ne aude pe noi(exceptand cazul in care dorm pana la amiaza). Singurele miorlaituri pe care le scoate sunt in momentul in care nu ne vede toata ziua si vine fuga la usa in ritm de “mau mau mau”.
Cred ca a mai avut stapan pentru ca nu se urca pe nimic in casa(noptiere, blat, masa). Stie ca are voie doar pe scaun si pe frigider(deh…vedere afara la porumbei), i-am lasat carne pe blat sa il testez si nu s-a atins de ea. In baie nu mai intra de cand l-am spalat…
Cel mai enervant lucru la el e cand se duce la litiera si are mania de a racai pana acopera absolut tot.
Nu are nume insa raspunde la Mitzi, Fraiere,Placinta(se intinde ca una si de aici numele) http://imgur.com/yxEmhaE
Alexandru C.(Citează)
03/09/2014 la 6:20 PM
Mie nu-mi plac pisicile , prietenei mele i plac la nebunie ….. Peste cateva luni maxim un an o sa ne mutam impreuna din ce vad in comentarii imi displace .
Andreiexe(Citează)
03/09/2014 la 7:26 PM
Am uitat să zic. Dobby nu miaună aproape deloc în rest. Niciodată, se poate spune. Este silențios ca un ninja în timpul zilei, cu noi, dar noaptea recuperează.
nwradu(Citează)
04/09/2014 la 12:03 PM
Din experienta cu propria pisica urlatoare: deschide-i usa la dormitor, poate intre timp si-a schimbat comportamentul si nu ti se mai suie in cap. Pisicile se crizeaza la usi inchise. Joaca-te cu el masiv inainte de culcare sau seara, pana oboseste. Iar daca astea dau gres, ia dopuri de urechi. Nu glumesc, le folosim si noi uneori, si dormim foarte bine.
Radu(Citează)