►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Ruperea pactului de coabitare de către Ponta imediat ce Băsescu a declarat că l-a păcălit să-l semneze arată exact ce a spus președintele: că primul-ministru este un politician slab, ușor de păcălit. Eu aș spune că reacționează ca un copil supărat că a fost luat la mișto.
Să ne amintim un pic ce înseamnă un contract/pact: o înțelegere din care ambele părți au ceva de câștigat, atunci când îl semnează de bună voie.
De exemplu într-un contract clasic între firme, cumpărătorul este mulțumit că preia un bun la un preț ce se încadrează în bugetul său, iar vânzătorul își dă marfa cu un profit care-l mulțumește. Că altfel primul n-ar cumpăra și al doilea n-ar vinde, nu?
În negocierea asta, nici una dintre părți nu are habar cât ar putea întinde coarda. Poate că vânzătorul ar fi putut cere un preț dublu și cumpărătorul ar fi acceptat, că avea de unde da; poate că e tocmai situația inversă și una dintre părți s-a păcălit, ca omul acela care a vândut un Rembrandt cu 100 de euro la un târg de vechituri, neștiind ce vinde.
Dar atunci când ai bătut palma, ai fost mulțumit de ceea ce ai primit. Iar dacă ulterior afli că ai fi putut negocia mai bine, că partea cealaltă te-a păcălit, deși nu acesta este termenul, ci “a făcut o afacere mult mai bună decât tine”, îți bagi unghia în gât și treci peste, învățând ceva din treaba asta și având mai multă grijă după aceea.
Să rupi contractul este un gest de frustrare și de obicei în contracte comerciale nu se poate face asta. Pactul politic de la care pornisem poate fi, probabil, denunțat unilateral oricând și Ponta tocmai asta a făcut. Dar a făcut-o pentru că Băsescu a declarat că l-a păcălit, nu gândindu-se că îl semnase în primul rând pentru că și el câștiga ceva din acel pact, nu doar Băsescu.
Asta e o reacție de începător.
Acum, PSD-ul încearcă să o scoată cumva la mal, să spună că Băsescu deci minte lumea, că a semnat la mișto un act oficial, că poate i-a păcălit astfel și pe partenerii europeni și alte asemenea inepții. Nu, Băsescu nu a semnat la mișto acel pact, ci doar a câștigat din el mai multe decât a câștigat Ponta.
O mare parte din câștig a apărut acum prin acțiunea grăbită a lui Ponta. Eu sunt sigur că Băsescu l-a provocat special prin acea declarație, sperând că Ponta va rupe pactul; președintele, cât o fi de corupt și mafiot, este foarte priceput la politică, asta nu i-o poate lua nimeni, iar pactul respectiv oricum nu mai contează acum, cu 3 luni înainte de alegeri.
Din ruperea lui doar Băsescu are de câștigat. Poate arăta acum românilor și europenilor faptul că Ponta a rupt o înțelegere politică imediat ce a auzit că nu este 100% în avantajul său, deși e clar că nici o înțelegere reală nu poate fi așa. Le arată că Ponta reacționează impulsiv și denunță contractele după bunul plac. Le arată că era un simplu pact ce prevedea să nu se înjure și să nu se atace instituțional în față altora, pact pe care Băsescu l-a respectat (să zicem) și Ponta la rupt.
Oricum ai da-o, Băsescu de aici iese mai câștigat decât Ponta, care mai bine tăcea și păstra pactul. Nu știu de ce nu are PSD-ul consilieri politici adevărați, că doar au experiență mare în treaba asta. Un consilier adevărat i-ar fi spus să păstreze pactul și să arate că președintele îl încalcă spunând “Ponta este un politician slab”, că tocmai asta căzuseră la învoială să nu mai facă.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
18 comentarii
08/08/2014 la 11:11 AM
“și Ponta la rupt.” Gaseste greseala :D
Cris(Citează)
08/08/2014 la 11:17 AM
l-a provocat si i-a intuit bine de tot reactia
ionut(Citează)
08/08/2014 la 11:29 AM
Deci s-a arătat adevărul adevărat (nu ăla fals) – că blogul și autorul care este sunt băsiști amândoi!
:)
P.S. – contractele comerciale nu au asemănare cu ”pactele” politicienilor. Nu le mai compara.
Am totuși întrebarea: de ce politică? Nu fac alții îndeajuns?
George(Citează)
08/08/2014 la 11:29 AM
avem conducatori slabi si fara caracter! par a compensa aceste lipsuri facand cele mai bune afaceri (cu statul) si apoi scriind carti (din puscarie) despre cum poti reusii in viata prin efort propriu!
io(Citează)
08/08/2014 la 11:35 AM
@George: de ce comentariu? Nu ti-e suficienta antena 3? :)
mircea 2(Citează)
08/08/2014 la 11:41 AM
Marea problemă a PSD e că oricine e acolo se considera în trecut intangibil și are impresia că cei 3 trandafiri și mr iliescu asigură viață veșnică. De asta nimeni nu ascultă de nimeni sau de consilieri, pentru că
a) știu ei mai bine
și
b) oricum votanții PSD altceva nu știu să ștampileze.
Ponta a fost, este și probabil va continua să fie un oportunist prost pregătit, aparent mincinos și care vrea să se bage în față. Cât era procuror a arătat cât de incapabil a fost și a arătat că este dispus să ajute penalii fiindu-le avocat – chiar dacă știa că e ilegal. Apoi a intrat în politică pentru că a avut profesor bun. Am văzut toți ce “bine” e pregătit la capitolul politică internă (coordonare accident aviatic, MTO, inundații) și deci a decis deci că ținta următoare e politica externă unde așa tânăr și bun cunoscător de engleză, italiană și spaniolă crede că va fi băgat în seamă.
După intervenția lui Băsescu de aseară unde a explicat pe înțelesul prostimii ce și cum e cu Ponta și ce gafe servește cu reverul, americanu’ de rând ar fi exclamat „Ponta got schooled !” Poate să declare ce vrea despre Băsescu, chiorul, bețivul, marinarul, brutarul și cine știe ce alte epitete și injurii i-a adresat de-a lungul timpului l-a făcut a 2-a oară de râs în fața națiunii care măcar se uită la TV. Care din nou e trist, dacă Ponta se consideră superior și este demascat de o astfel de persoană cu pregătire modestă (brutar, marinar) înseamnă că nu e chiar așa de superior.
Ariel(Citează)
08/08/2014 la 11:44 AM
@George, pactul ăla al politicienilor e un fel de “gentlemen’s agreement” destul de folosit prin țările non congolezo-bananiere. Cel care îl încalcă sau îl denunță nu prea e un gentleman. Dar probabil n-a mai insistat Băsescu, că nu are o engleză ce poate fi înțeleasă de Ponta…
Ariel(Citează)
08/08/2014 la 12:05 PM
@Ariel: “Ponta a fost, este și probabil va continua să fie un oportunist prost pregătit, aparent mincinos”
Aparent mincinos?? Poate ai vrut sa spui altfel si nu ti-ai dat seama, credeam ca e evident pentru (aproape) toata lumea…
Uite numai un exemplu: Ai vazut vreo doza de badaranism in inregistrarea cu MTO? De plagiat si ce a urmat nu mai amintesc.
@Radu: Eu cred ca are oricum consilieri prosti, nu stiu daca neaparat gafa asta a facut-o sfatuit sau nu. La cit e de marioneta de felul lui as inclina sa cred ca a fost sfatuit, nu ca nu e capabil sa faca timpenii de unul singur (MTO).
mircea 2(Citează)
08/08/2014 la 12:19 PM
Numai ca Pactul asta nu e contract. Pactul nu e decat o adunatura de bune practici, sau ca sa fiu mai bine inteles, un act scris cum ca semnatarii se vor comporta ca si cum ar avea cei sapte ani de acasa…
Odata rupt pactul…
aNDRIIpOPA(Citează)
08/08/2014 la 1:21 PM
E absolut uluitor cum, orice ar face Basescu, mereu e Ponta de vina. E uluitor faptul ca un presedinte ia la misto un pact de coabitare si recunoaste hahaind intr-un studio de televiziune ca l-a pacalit pe partenerul cu care a semnat acel pact. Iar toate acestea trec ca fiind ceva normal si firesc. Nefiresc, iata, li se pare unora, denuntarea pactului de catre Ponta. Cat de mult sa-l iubesti pe Basescu pentru a-i accepta toate mizeriile astea? Cat de mult sa-ti placa si sa-l adori pentru a nu te revolta, pentru a nu fi scos din sarite de modul absolut mizerabil in care s-a comportat Basescu cand admitea hahaind, alaturi de ceilalti ziaristi din platou ca l-a facut pe fraier. Nu mi-e simpatic deloc Ponta, il vreau plecat din fruntea guvernului pentru ca nu merita acea pozitie. Dar de data asta a procedat firesc si normal. Daca noi avem o colaborare, si-un act semnat care n-are nicio valoare juridica, si tu afli de la un prieten comun, ca eu mi-am batut-o de tine, si m-am laudat ca te-am tras in piept, ce faci a doua zi? Continui acea colaborare cu mine, sau pur si simplu ti-e sila de mine ca om, si nu mai vrei sa ai de a face cu mine in veci?
zetu(Citează)
08/08/2014 la 2:06 PM
Pentru un basist (sau daca vreti “simpatizant al domnului presedinte basescu”) orice mizerie, sudalma, ordinarie, orice ar face acesta este bine.
Emil(Citează)
08/08/2014 la 2:09 PM
De parca acel pact ar fi valorat mai mult decat o hartie igienica folosita
Ovidiu(Citează)
08/08/2014 la 4:02 PM
Hmm … Ce naiba, așa înverșunată e lumea încât n-a sesizat nimeni ironia din prima parte a comment-ului meu de mai devreme (nr. 3 pe listă)? Interesant…
George(Citează)
08/08/2014 la 4:27 PM
Base l-a facut praf pe Ponta IAR. Pe bune ca daca ar fi candidat Basescu iar, l-as fi votat.
Fura si el mult, fura si ai lui, DAR este cu mult peste media politicienilor…
Yamasha(Citează)
08/08/2014 la 5:01 PM
Faptul ca l-a facut praf pe Ponta nu inseamna nimic. Politica nu e warcraft 3/starcraft sa ii dai rush la adversar dupa care sa cotcodacesti in camera ce bun esti. :)
Atata vreme cat toti fura si toti nu fac absolut nimic imi iau libertatea sa ii pun in aceasi oala.
Ce ma sperie e procentul mare de oameni care gandesc asa: “toti fura, da uite ce i-a dat-o”. Bagati nene abonament la TV si uitati-va la K1 pana nu mai puteti daca vreti caft.
Si apoi dupa ce va racoriti incercati sa judecati politicienii dupa criterii obiective. :)
Radu(Citează)
08/08/2014 la 5:28 PM
Radu, dacă tu crezi că vreunul dintre cei de la putere lupta pentru tine, te înșeli amarnic. Fiecare își vede interesul personal și atât!
Ca mai e unul prins, e doar show… Poate ca sa dam bine în afară. Toți sunt la fel.
Yamasha(Citează)
08/08/2014 la 5:51 PM
Pai exact asta am spus si eu :)
Toti (dar toti) trag doar pentru ei, de ce l-as vota pe X doar pt ca i-a tras-o lui Y?
Practic votul tau o sa dea legitimitate unui politician (Base = X in cazul de fata, in cazul unei candidaturi ipotetice) care in continuare o sa traga pt el.
Radu(Citează)
08/08/2014 la 8:44 PM
@yamasha, cu ce l-a facut Basescu praf pe Ponta? Cu faptul ca are un caracter infect de samsar de masini, care se lauda la tovarasi dupa ce tocmai i-a mai dat o teapa unui fraier care i-a vandut o masina cu kilometrajul dat pste cap?
zetu(Citează)