#Bucuresti555ani: Povestea unei stații RATB

Acum vreo jumătate de an, poate chiar mai mult, pe bulevardele Regina Elisabeta și Kogălniceanu a fost montată piatră cubică în dreptul stațiilor RATB, pentru a le delimita pe carosabil.

Îmi închipui cum o fi sunat ședința de la Primărie:

• “Șefu’, uite ce-am putea face, distrugem asfaltul din dreptul stațiilor și-l înlocuim cu piatră cubică, ca să facem un bulevard bălțat și inedit și incomod!”
• “Genial, dați-i drumul!”

Doar că nu a fost o idee așa genială.

Decopertarea și montarea pietrelor a durat vreo 3 zile. Nisipul folosit pentru a prinde pietrele a fost luat de vânt și vreo lună de zile a fost plin de praf în zonă, intrând în ochii trecătorilor și depunându-se pe mașini și ferestre.

Mă uitam la acel praf și mă gândeam de ce-o fi vrut cineva să facă asta. Nu avem destul în București? Majoritatea prafului este produs accidental sau din nepăsare, dar acesta este printre puținele cazuri în care putea fi evitat acest deranj.

O altă consecință nefastă a fost zgomotul de rulaj, care-i mult mai mare pe piatră decât pe asfalt. Noaptea se auzeau mașinile ce treceau prin dreptul stației, în timp ce înainte era mai liniște.

După încă o lună câteva pietre cubice au început să se desprindă. Nu doar că au apărut mici gropi în locul lor, dar respectivele pietre erau tocmai bune pentru o bătaie stradală. Și știți cum se întâmplă cu astfel de drumuri: după ce iese o singură piatră, celelalte se slăbesc și ies mult mai ușor.

Așa că au apărut iarăși muncitorii și au pus la loc pietrele și au turnat un nou strat de liant între ele. Nu mă pricep la drumuri, nu știu sa vă spun exact ce și cum s-a pus, dar arăta ca mai jos și genera foarte mult praf în zonă. După ce s-a uzat și șlefuit acest strat suplimentar, am crezut că se termină epopeea stației.

N-a fost să fie. Vreo 3 luni mai târziu, cineva a descoperit că au fost puse prea multe pietre, stația fiind lungită cu vreo 3 metri. Ai fi zis că nu-i vreo mare problemă asta; ce mi-e 13 metri de piatră cubică în loc de 10 metri? Pentru cineva a fost o problemă, așa că au apărut muncitorii care au scos pietre cubice și au asfaltat la loc ce era în plus.

Treaba asta a durat vreo 3 zile, timp în care mașinile treceau prin “groapa” artificial produsă sau o ocoleau cu gesturi bruște pe un bulevard unde se circulă cu viteză. S-a terminat cu o cârpeală de asfalt.

Ca orice cârpeală, n-a ținut mult. Îmbinarea între asfaltul vechi, asfaltul nou și piatra cubică a stației n-a fost bine făcută, iar pe undeva apa s-a infiltrat și a distrus o mică porțiune la una dintre îmbinări. Odată distrus primul centimetru, următorii au fost mult mai ușor de măcinat. Ulterior au fost puse alte găleți de bitum pe acolo, ca să acopere găurile.

Multă vreme așa a rămas totul. Zgomotul constant al autovehiculelor ce treceau peste piatra cubică de pe acei 10 metri a rămas singurul lucru care-ți aducea aminte constant de ideea genială a cuiva din primărie.

Zilele trecute, însă, stația a fost din nou decopertată. Toată piatra cubică a fost scoasă și luată de acolo, zona fiind îngrădită. Chiar mă întrebam ce va urma. Probabil că vor pune marmură sau o fac din borduri îngropate de tot sau din coarne de unicorn zdrobite împreună cu aur și praf de stele.

Nu! Nici un unicorn n-a fost vătămat până la urmă. Spre surprinderea… nimănui, stația a fost reconstruită ca la început: a fost pusă din nou piatră cubică, a fost pus nisip, a fost dubios acoperită zona din stație care oricum nu trebuia pietruită. Puteți merge din nou sus, la începutul articolului, și veți citi ceea ce va urma în lunile care vin. Deja vreo două pietre sunt desprinse.