►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mișu Negrițoiu, după ce ani de zile a condus mașinăria bine pusă la punct care este ING, descoperă acum adevărul despre birocrația și lipsa de eficiență din statul român.
Eu primesc mailuri care se printeaza, se duc la registratura se pun pe ele doua stampile si dupa aia mi le aduc mie. Si cand intreb de ce este asa, mi se raspunde ca asa este la noi. Nivelul de automatizare si comunicare mi se pare extrem de invechit pentru aceasta industrie unde se vand polite online dar in schimb reclamatiile le inregistram, le stampilam si incepem sa le circulam.
In 2013 la nivelul ASF s-au inregistrat 23.256 de petitii ale consumatorilor. Va puteti imagina ce forta umana trebuie sa ai sa inregistrezi, sa le procesezi, sa dai telefoane si sa le inregistrezi? Nu putem sa traim in asemenea piata – suntem ingropati de aceste petitii.
Sistemul cu registratură și “totul pe hârtie” este unul dintre motivele pentru care multe lucruri merg prost. Suntem una dintre ultimele țări care folosesc faxul. Până a ajunge la discuții despre corupție și lene, sistemul este îngreunat de infrastructură și proceduri antice chiar și acolo unde ar exista ceva bunăvoință. Dacă nu mă credeți, mai citiți o dată povestea mea de la ANAF, este amuzantă, dar tragică pe fond și din păcate încă de actualitate.
Dacă vreți, este încă o dovadă că sistemul are nevoie de manageri care să vină din mediul privat. Mediul privat urmărește profitul și atunci eficiența este importantă, pe când statul nu funcționează după aceleași principii și costurile sunt mari. Dincolo de costuri, ca cetățean sunt interesat și de timpul în care statul face anumite lucruri, ceea ce tot în eficiență se traduce.
Nu în ultimul rând, este de admirat ce face M. Negrițoiu la ASF. Omul s-a retras din activitate după mulți ani la conducerea ING și nu cred că ducea lipsă de bani, motiv pentru care e de admirat că a acceptat această provocare de a conduce Autoritatea de Supraveghere Financiară. Și din ce văd, spune niște lucruri de bun simț despre piața de asigurări de la noi, ba chiar recent Euroins a fost somat să aducă 22 de milioane de euro până în septembrie pentru a plăti daunele restante, așa că poate se va schimba ceva în bine, dacă interesele altor companii private din domeniu nu-i vin de hac în cele de urmă.
Gândiți-vă acum câtă economie de timp s-ar face dacă fiecare manager s-ar întreba “de ce atâtea hârtii, când pot citi și pe ecran?” și ar schimba regulile interne acolo unde lucrează.
sursa: Hotnews. Sursa foto: Serious businessman with red umbrella under huge wave of documents de pe Shutterstock
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
16 comentarii
11/07/2014 la 8:27 AM
Statul nu vrea sisteme eficiente din cel putin doua motive: nu are nevoie de ele pentru ca are “clienti” captivi si are nevoie sa tina o masa mare de votanti dependenti de stat. Prin urmare, concepe proceduri cat mai complicate si care necesita multi angajati (evident, in numele ordinii, eficientei si al transparentei :D). La posta, pentru o amarata de recomandata, postarita a trebuit sa inregistreze CU PIXUL in 3 catastife si in calculator. Pentru un amarat de cazier de la Politie trebuie sa duc alte 3 hartii, inclusiv timbre fiscale (!?). Ca sa imi scot o adeverinta de venit de la Administratia Financiara am avut nevoie de 5 hartii, doua zile pierdute la cozi si alte 5 zile de asteptare. Pentru politicieni nu conteaza cat de greoi si complicat e sistemul atata vreme cat o masa mare de oamnei sunt ocupati si nu au timp/ nu vor sa ii intrebe ce fac ei cu banii si cu puterea ce le sunt incredintate.
Cata(Citează)
11/07/2014 la 8:32 AM
ref. intrebarea din final: cand vine un control trebuie sa-i prezinti hartii. si cand zic control nu ma refer doar la ce vine de la stat ci si la ce vine din privat.
roby(Citează)
11/07/2014 la 8:52 AM
Masina ING nu merge deloc bine. Intai ca imi tot scad dobanda la depozitul in EURO si NU ma anunta ca fac asta. In al doilea rand s-au decis ei singuri fara sa ma consulte ca vor sa imi schimbe cardul cu unul contactless – chestie care deja incalca in mod clar legislatia in vigoare.
Eu NU vreau un card care daca imi este furat poate fi golit fara sa fie cerut PIN-ul. NU vreau un produs, bun sau serviciu pe care NU l-am solicitat, NU am fost intrebat. Si conform legislatiei in vigoare NU pot fi obligat sa il accept, dar ei sunt obligati sa respecte contractul incheiat cu mine cand mi-am facut cardul.
Gaelex(Citează)
11/07/2014 la 9:12 AM
Gaelex nu stiu cum numai tie ti se intampla atatea chestii deosebite. Sunt clent ING de cativa ani, si tot timpul sunt intrebat de 2 ori daca vreau sa modific ceva. Intradevar mai putin la chestia cu dobanda, atunci sunt doar anuntat cu ceva timp inainte.
alex(Citează)
11/07/2014 la 9:22 AM
Nu prea le vad pe cucoanele de la stat invatatn sa foloseasca calculatorul si eventual un program de gestiune nou.
Marius(Citează)
11/07/2014 la 10:56 AM
Cred că problematica nu pleacă de la dorinţa unor angajate sau a unui personal administrativ de a învăţa/ efectua anumite operaţiuni numai pe calculator. Ci – repet, cred cu tărie că din neeficienţa cu care sunt dimensionate, inter-relaţionate, administrate şi păstrate datele pe suport electronic. Şi nu numai în România, ci peste tot.
Sunt cunoscute situaţii în care din motive independente de “voinţă”, unele sisteme naţionale de baze de date relaţionale au căzut dpdv tehnic (v. Franţa, acum câţiva ani – episodul Minitel), iar tot subansambul economic, finaciar etc. deservite de acest sistem au fost în prag de colaps.
Nu militez pentru păstrarea hârtiei ca suport tranzacţional de orice fel, însă sunt pentru a unifica marea diversitate de baze de date şi de aplicaţii la nivel naţional – al Statului în speţă, astfel încât totul să se desfăşoare mai lin şi cu câştig pentru contribuabil, pentru cetăţean, pentru absolut toată lumea implicată.
Astfel, multe ar deveni funcţionale iar eficienţa ar creşte probabil exponenţial – dacă socotim doar actualul nivel în România – şi va veni în întâmpinarea noastră, a tuturor cererilor de eficienţă şi operativitate, sine-die.
Dar astea pot fi şi nişte “visuri ale unor nopţi de vară”… :-) Mai ales când totul astăzi se exprimă implacabil numai în elemnte de “profit pe termen scurt”… Iar planificarea şi avatajele pe termen mediu-lung, cel mai des se traduc prin cifre cu foarte multe zerouri la coadă, care într-un fel invariabil blochează, sper că doar deocamdată, orice avânt investitor.
Hypher(Citează)
11/07/2014 la 1:05 PM
@roby
In cazul unui auditor privat care iti vine in control, da, e posibil sa fii nevoit sa prezinti hartii pentru ca ala nu e interconectat cu sistemul tau intern (nici nu are de ce sa fie, pentru o vizita pe an – o situatie exceptionala). Tu insa nu esti obligat sa tii hartii ci sa ai un sistem care sa poata printa o hartie la un moment dat, ca mostra, pe care sa i-o dai respectivului auditor. De altfel, toate programele de evidenta/inregistrare care se respecta au cont pentru auditor, cont care ii permite doar vizualizare, nu si modificare datelor. Cand vine Gigel in control, il poftesti la un PC sa isi faca de cap.
@hyper:
Solutiile informatizate pot avea diferite grade de redundanta, astfel incat sa nu pierzi date. Depinde de cat de critica este acea informatie si cum ai proiectat si realizat acel sistem. Altfel, daca iti tii toate ouale intr-un cos, fie el si fizic, vine inundatia/cutremurul/incendiul si ramai fara ele.
Da, se poate ca in momente de cadere, sistemul sa fie in stare de haos, dar cu hartii, haosul este prezent in timpul functionarii normale.
nashu_mare(Citează)
11/07/2014 la 1:23 PM
De fapt, stampila a fost solutia comunista pentru analfabeti (nu zic ca a fost inventia lor). Nu trebuia sa stii sa scrii ca sa te semnezi. De asta e folosita la scara larga la noi.
Altfel, e un obiect foarte simplu de replicat si nu ofera cine stie ce siguranta.
nashu_mare(Citează)
11/07/2014 la 6:37 PM
Pai si cei care plimba hartiile dintr-un birou in altul in caz de concediere ei unde se agajeaza? :)) Oare mai stiu sa faca si altceva?
Bucur(Citează)
11/07/2014 la 9:20 PM
Îți zic eu de ce trebuiesc hârtii… Sistemul informatic nu e chiar sigur cum pare. Te ajută, simplifică viața, timpul, dar tot hârtia e mai sigură! instant îți pot șterge toți banii din cont și dovada că i-ai avut unde e? Și nu e vorba doar de ING unde nu se mai folosesc hârtii.
Eu unul nu sunt de acord ca să intre totul în PC-uri; nu sunt așa sigure ca și creionul + hârtia! Acum o să ziceți că pe hârtii poți face multe hoții… Dar dacă pică sistemul, ce faci? Ce mai recuperezi?
Într-o noapte s-au inversat polii magnetici, ce faci? Te pipi pe cacalator!
Și totuși parcă merg lucrurile mai bine având toate pe un ecran și totul fiind mult mai simplu…
Anonim(Citează)
11/07/2014 la 11:43 PM
@Anonim: vezi ca a sunat sec XIX: isi vrea masina de calculat inapoi!
Catutzi(Citează)
12/07/2014 la 3:59 PM
Nu e numai statul. Pe langa asta mai sunt si persoane in functii cu vechime… care nu stiu sa foloseasca PC-ul.
La mine in firma inca sunt la putere oameni de 45-50 de ani. Intepeniti acolo! Au lins pana au ajuns sus.
Noi care vrem sa schimbam cate putin, sa facem lucrurile sa functioneze nu avem nicio sansa atat timp cat ni se cere o hartie pentru orice. Si suntem la privat…nu vreau sa imi imaginez cum este la stat…
Pana nu vor iesi la pensie nu cred ca se va schimba nimic…
Yamasha(Citează)
12/07/2014 la 7:28 PM
Un exemplu de eficienta:
Administratie strazilor nu are o adresa de mail pentru inregistrarea petitiilor.
Daca ar avea as putea sa-i anunt ca semaforul de la Ciurel pentru pietoni nu merge de jumatate de an! Sau de un an… sau dintotdeauna. Si anuntul meu ar putea salva o viata. Dupa ce ar fi rezolvata problema asta as putea sa-i anunt si despre semaforizarea defectuoasa de pe Iuliu Maniu de la Metro MIlitari. SI dupa aia tot asa cam cate o chestie care nu merge pe zi. M-as putea angaja la ei fara salariu sa le spun zilnic chestii anapoda despre strazi.
Un mail eletronic mai ieftin decat o scrisoare. In plus, nu stiu din ce cauza, In Romania nu e nici o garantie ca scrisorile ajung la destinatie. Nici macar cele cu confirmare de primire.
tudor(Citează)
13/07/2014 la 12:07 PM
S-au mai modernizat şi cei de la stat. Plata impozitelor de ex. se face de 1000 de ori mai simplu acum decît acum 10 ani. Sau la amenzi. Sau la reclamaţii, la ADP de ex., sau în alte locuri, acum merge cu un simplu e-mail, la care chiar primeşti răspuns.
E drept că mai e cale lungă de parcurs dar vorbiţi cu cunoscuţi din UE sau Canada (care aveţi) şi vă vor confirma că e destulă birocraţie şi pe acolo. Aparent, SUA e cea mai puţin birocratică la multe, dar nu la toate – vezi situaţia particulară a plăţii impozitelor acolo… sau găsirea unei asigurări medicale dacă ai unele probleme “preexistente” … nicăieri nu e roz.
În general pe mine mă enervează să citesc că statul nu doreşte să se modernizeze pt că are… interese să ţină oamenii în epoca de piatră. Statul se modernizează greu pt că există inerţie mare, pt. că nu prea ai cu cine (de ex. să angajezi IT-işti buni pe salariu de … stat e aproape imposibil, ştiind ce salarii sînt în IT la privat – dar asta e valabil şi pt manageri buni), dar nu pentru că există o “strategie” de blocare a progresului.
Ştampilele alea de registratură sînt, teoretic, ca să te protejeze pe tine, ca să-ţi ofere o dată şi un număr pt ca mai tîrziu să poţi dovedi cînd ai depus reclamaţia. Un simplu e-mail se poate pierde, vii peste 2 luni şi zici că v-am scris şi nu mi-aţi răspuns, şi ei zic “ba nu ne-aţi scris, noi nu am primit”. Evident sînt şi alte soluţii posibile, cu confirmări electronice (ştiu că la plata unei amenzi online am primit un cod de confirmare electronică), încet-încet probabil că se vor moderniza şi ei, dar, să reţinem la nivel de concept, nr. de înregistrare/ştampila de înregistrare este o protecţie pentru RECLAMANT, nu pt instituţia respectivă.
alias(Citează)
13/07/2014 la 9:39 PM
Baaaa, statul sunt oamenii,adica voi si noi. E ca aia cu “azi am stat in trafic 3 ore ca au iesit toti cu masinile”, si el fiind traficul.
See what i mean?
mircea(primul)(Citează)
14/07/2014 la 5:48 AM
Birocratia exista peste tot pentru ca si statul e o firma mai mare…. Cum ar fi o firma privata cu 50 de angajati si 40 de sefi ? Ce ar putea merge bine acolo cand fiecare sef are propria viziune sau propriile interese ?
Videochat Galati(Citează)