Cum se fabrică ceaiul verde și ceaiul negru

În insulele Azore se găsește singura plantație de ceai din Europa. Sunt două fabrici aici, Cha Gorreana și Porto Formoso, iar noi am vizitat-o pe prima, care fabrică ceai verde și negru.

Sunt sigur că beți ceai și poate mergeți și prin ceainării, dar știați că ceaiurile albe, verzi și negre se fac din aceeași plantă? Și nu mă refer la Camellia Sinensis, cum se cheamă familia de plante de ceai, ci la faptul că din frunzele culese se poate face orice tip de ceai, diferind doar procesul de fabricație, mai exact o simplă etapă de oxidare suplimentară.

Ceaiul a început să fie cultivat în Azore în jurul anilor 1820, în insula Sao Miguel. Cei din Azore au apelat la ajutorul a doi experți chinezi în ceai, care i-au învățat cum să cultive și să prelucreze plantele respective. De-a lungul timpului fabrica Cha Gorreana a supraviețuit diverselor crize economice, faptul că-și generează singuri electricitatea cu ajutorul unei mici hidrocentrale ajutându-i mult în anumite vremuri.

Producția de ceai la Cha Gorreana se face cu o îmbinare de muncă manuală și automatizare și este același proces care are loc în toate fabricile de ceai din lume, că n-au ei vreo rețetă secretă. Iată etapele.

1. CULEGEREA FRUNZELOR
Plantația de ceai arată ca mai jos, rânduri după rânduri de plante Camellia Sinensis. Ceaiul se face din cele mai tinere frunze, așa că aceste plante sunt periodic “bărbierite” de stratul superior de frunze.

Procesul acesta arată foarte hilar. Se pot folosi foarfeci, dar cel mai des se folosesc un fel de lame electrice care taie frunzele și rămurelele lor. O persoană plimbă aceste lame peste plantele de ceai, o altă persoană stă în spate cu un sac pregătit, iar o a treia persoană stă cu un ventilator astfel încât frunzele tăiate să fie suflate în respectivul sac.

2. USCARE
Frunzele tăiate sunt lăsate la uscat timp de 10-12 ore, de obicei peste noapte. Le-am văzut plasate în niște cadre mari de lemn, cu plasă dedesubt, iar la nevoie se pornesc câteva ventilatoare pentru a plimba aerul prin cameră.

3. ÎNCĂLZIRE
Aici procesul de producție începe să difere.

Frunzele ce vor deveni ceai verde sunt încălzite într-o cuvă cu abur pentru a nu le lăsa să se oxideze. Ele rămân verzi în toate etapele următoare.

După sauna cu aburi din mașina pe care o vedeți în imagine, frunzele trec la mașina de rulare.

4. RULAREA
Această mașină simulează niște mâini care ar apăsa și mișca frunzele moi pe o suprafață tare, practic rulându-le și rupându-le în diverse forme. Rularea aceasta deschide porii frunzelor și eliberează sucurile interne, care ulterior în apa caldă vor da culoare și aromă ceaiului.

Imediat după rulare, frunzele pentru ceai verde sunt trimise la o nouă etapă de uscare, unde vor ajunge să arate exact ca ceaiul pe care-l cumpărăm la pungă. Uscarea aceasta nu se mai face cu aburi, ci cu alta mașinărie care le încălzește ca într-un cuptor.

Frunzele ce vor deveni ceai negru trec peste etapa 3 de încălzire și vin direct aici, la rulare. După rulare ele sunt lăsate câteva ore pentru ca seva eliberată din interiorul lor să oxideze frunzele, colorându-le în negru, de unde și numele ceaiului.

Se face de două ori oxidarea și rularea. În prima etapă sunt incluse doar prima și a doua frunză de pe o ramură de ceai, numite Orange Pekoe și respectiv Pekoe. În a doua parte a procesului intră la rulare și oxidare și a treia frunză, care poartă numele Broken Leaf. Alte frunze în afara celor trei în ordinea mărimii nu se folosesc pentru a face ceai.

Mai mult, am aflat cu surprindere, la final diversele frunze se ambalează în pungi diferite. Ceaiurile negre sunt de mai multe tipuri, numite exact Orange Pekoe, Pekoe și Broken Leaf (denumiri folosite în toată lumea), iar cele mai bune sunt considerate primele, desigur, din frunzele cele mai mici și tinere.

Pentru ceai alb, mi s-a spus, se culeg frunzele atunci când abia apar și încă nu s-au deschis, deci ceaiul alb probabil este făcut din frunza Orange Pekoe atunci când este foarte proaspătă și nou ieșită pe arbust.

5. USCARE
După cum v-am spus deja, frunzele verzi neoxidate, dar și cele negre de la oxidare trec apoi printr-o etapă de uscare la cald. Ele capătă aici aspectul pe care-l cunoaștem cu toții de la ceai și se rup în diverse bucăți.

În funcție de procesul de producție, diverse mașinării se folosesc aici pentru a cerne frunzele și a păstra doar bucățile de o anumită dimensiune, controlând astfel aspectul general al produsului final.

La Cha Gorreana frunzele ajung în saci mari, care apoi sunt duși în zona de împachetare.

6. ÎMPACHETAREA
Împachetarea este făcută manual aici, de către niște femei cu mâini iuți și privire ageră. Frunzele se varsă pe o masă și respectivele doamne aleg din ele eventualele impurități, tulpini și alte obiecte ce nu trebuie să ajungă în ceai.

Totul este porționat și ambalat în pungi.

Aici la fabrică se poate și gusta ceaiul, evident, au în permanență pus la cald. Din magazinul fabricii se poate și cumpăra, dar îl găsiți și în restul insulei în supermarketuri sau magazine cu suveniruri. Prețul unei pungi variază între 2,6 și 3,9 euro, în funcție de cât de “turistic” este locul, dar la fabrică este un decent 3 euro.

Ceaiul verde se numește Hysson; mi s-a spus că aceste frunze nu se usucă la mai mult de 70 de grade și nici n-ar trebui puse în apă la o temperatură mai mare, atunci când prepari un ceai, deci nu mai fierbeți ceaiul verde. Cel negru, nu uitați, se găsește în trei pungi diferite, Orange Pekoe, considerat cel mai bun și aromat, Pekoe și Broken Leaf.

Asta e tot. Simplu, rapid, cu un minim de mașinării, ba chiar toate procesele pot fi făcute și manual. Îmi închipuiam un loc mai curat, ceva în genul fabricilor de mâncare. Urmăriți tag-ul Azore pentru toate articolele și, dacă vă plac jurnalele mele, ajutați-mă cu un share/RT.