La restaurantul franțuzesc BON

Singurul restaurant la care am fost cu ocazia reducerilor de la Săptămâna Restaurantelor a fost BON, un local cu specific franțuzesc și preparate stil “masterchef”, aflat în Centrul Vechi. Nici nu-l observasem până acum, cu fațada sa liniștită în acea zonă agitată, dar s-a dovedit unul dintre singurele restaurante pentru pretențioși ce pot fi găsite în Centrul Vechi – cu condiția să nu iei și desert, care s-a dovedit groaznic.

Am intrat, ne-am așezat, am comandat două pahare de vin roze Terra Romana (20 de lei fiecare) și o apă (15 lei sticla de 0,75 litri). La băuturi au prețuri mai mari decât la Joseph, de exemplu. Ne-a fost adus acest mic platou cu pâine prăjită și pastă de măsline, de ronțăit în așteptarea mâncării.

Am început cu un aperitiv de foie gras (55 de lei), adus împreună cu un coșuleț de felii foarte subțiri de pâine prăjită, perfect potrivite pentru așa ceva. Foie gras-ul a fost excelent, iar pe lângă el puteți vedea ceapă caramelizată, dulceață de zmeură, bucățele de mango și câteva cubulețe și “tagliatelle” din pâine.

A fost un platou foarte bun, inedit ca gust (că doar nu mănânc foie gras zilnic) și bine prezentat. Mă bucur că l-am încercat, deoarece inițial voiam să trecem peste aperitive, având în vedere prețurile de la Bon.

Felul meu principal a fost ton roșu în crustă de susan, cu wacame și guacamole (72 de lei). Au fost 4 bucățele de ton făcute exact cum am văzut în emisiunile culinare că ies din mâinile bucătarilor celebri: peștele a fost doar un pic prăjit pe grătar pe fiecare latură a sa, interiorul fiind complet “rare”, apoi învelit în susan și prezentat pe acele “alge” și cu spuma fină de guacamole între ele.

A fost bun, desigur. Am apreciat din nou faptul că tonul are un gust de friptură de carne chiar și când este gătit rare, nu doar mediu spre bine făcut.

Celălalt fel principal a fost cu scoici St Jacques cu piure de conopidă și trufe negre (65 de lei). A venit servit pe o farfurie lungă și îngustă, foarte arătos ca platou și bun la gust, dar destul de mic ca porție. Am mai mâncat St Jacques pe la alte restaurante “fiță” și mereu am primit vreo 4-7 bucăți la o porție, nu trei.

Aici s-a terminat distracția. Desertul a fost îngrozitor de prost. Meniul include vreo 8 tipuri de desert, din care am ales un Classique (25 de lei) și un Chocolat (32 de lei).

Chocolat s-a dovedit a fi prăjitura de mai jos cu un strop de Bailey’s în pipeta de deasupra și alune de pădure puse, parcă la întâmplare, lânga ea. Prăjitura a fost o dezamăgire completă, are un blat banal de cacao în partea de jos, apoi deasupra o cremă care speram să fie o spumă de ciocolată, dar avea gust de premix folosit în cofetăriile de cartier și n-am încercat să-i ghicesc toate ingredientele. Pot găsi o prăjitură cu aceeași rețetă, dar mult mai bună ca produs final, la cofetăria din cartierul meu, ba chiar probabil la orice cofetărie din oraș, și cu siguranță n-aș da 32 de lei pe ea.

Classique a fost la fel de dezamăgitor. Ce vedeți acolo sunt trei cookies, trei fursecuri mari, cum s-ar zice, între care sunt intercalate două felii de măr copt, cald. Până acum banal, iar faptul că pluteau într-o mare de caramel n-a ajutat deloc. Am simțit cum îmi crește glicemia în sânge de la atâta caramel, acesta fiind greu de evitat – când încerci să rupi o bucată din prăjitură aceasta se dovedește crocantă, iar bucata desprinsă cade invariabil în caramelul de sub ea.

Trecând acum la alte gânduri despre restaurant, servirea a fost foarte bună, fără nimic de reproșat.

Decorul este bazat pe… uși. Pereții sunt placati cu uși vechi de lemn, de diverse culori, iar mesele sunt variate, unele ample, de lemn, altele ceva mai subțirele, cu scaune ca de cafenea franțuzească. Arată inedit, dar se potrivește bine. Sunt mai multe camere la etaj, dar din păcate doar două mese se află lângă fereastră.

Toate acele uși pe pereți îl fac să semene destul de mult cu un local din Lisabona, Xipuri Bistro, unde un perete este similar amenajat.

Meniul este destul de lung și organizat în secțiuni precum “Franța clasică revizitată”, “Franța colonială”, “Franța de astăzi” șamd (îl găsiți și pe site, cu prețuri). Au diverse preparate, cu toate animalele posibile, dar cu o descriere minimală. Iar mie tocmai acest lucru nu mi-a plăcut. Meniul nu te face să salivezi atunci când îl citești, nu te atrage spre nici un preparat povestindu-ți felul “magic” în care este pregătit, ci pare mai degrabă o listă de ingrediente. În nici un caz n-aș fi ales acel desert dacă meniul ar fi precizat “supa de caramel”.

Culmea, în cazul deserturilor scria mic pe undeva că, dacă-ți plac foarte mult, le poți găsi și la cofetăria Biscuit. Nu știu dacă asta înseamnă că le vând ei și prin respectiva cofetărie sau, mai degrabă, cei de la Biscuit le fac pentru restaurantul Bon.

În concluzie, prețuri mari, preparate bune, dar evitați deserturile. Cam de aceiași bani poți mânca un pic mai bine la restaurantul lui Joseph Hadad, dar asta nu înseană că nu puteți încerca și Bon dacă vreți un alt stil de bucătărie sau sunteți în căutarea celui mai bun restaurant din zona Centrul Vechi.

Restaurantul BON se află pe strada Smârdan 33, lângă Chicken Staff, și au și site oficial.