►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am fost vineri la Top Social Brands, un eveniment anual al revistei Biz care face un top al companiilor care comunică cel mai bine prin diversele canale social media. Dincolo de top, pe care-l puteți vedea la final cu primele 10 nume și aici cu toate cele 50, mi-a plăcut prezentarea lui Remco Janssen (Olanda) despre alte platforme din social media.
A început prin a se mira că doar 3 persoane din sală aveau cont pe Snapchat. La ei este mult mai popular. Acum, părerea mea despre Snapchat este că-i bun doar pentru sexting, având în vedere că poți trimite fotografii și destinatarul nu le poate salva, ci doar privi pe ecran pentru câteva secunde. Din ce spunea R.J., în alte părți ale lumii platforma a devenit populară și pentru mesaje care n-au mare importanță, chestii pe care nu le vrei salvate în telefon. O fotografie drăgută, un selfie trimis soției, o poză cu “ha, uite ce-am găsit în magazin” trimis prietenilor.
Ne-a arătat apoi un exemplu de utilizare eficientă a platformelor sociale. După ce el a aterizat pe Otopeni, a dat un checkin în Swarm pe aeroport și apoi a primit mesaj în engleză de la o prostituată care-și oferea serviciile . Un exemplu bun de monitorizare a platformelor sociale.
O alte platformă interesantă ca idee este Secret.ly, pe care poți spune mesaje publice complet anonim. Cei care le citesc nu știu cine ești, așa că poți spune orice, iar oamenii care văd mesajul tău îl votează sau nu pentru a deveni și mai popular. Nu-i un loc unde să înjuri sau să-ți exprimi rasismul sub protecția anonimității, ci să lansezi idei fără timiditate și fără intenția de a te lăuda cu ceva, nefiind legate de numele tău.
Ne-a arătat și o campanie bine făcută. A fost întrebat din sală care este campania de care este cel mai mândru șî ne-a arătat clipul de mai jos.
Întrucât nu se înțelege bine de acolo, ideea a fost că olandezii sunt mari fani ai bicicletelor, așa că și Domino’s Pizza livrează “pe două roți”, dar cu scutere, că altfel le-ar leșina angajații de la pedalat. Pentru a proteja mediul, au fost primii care au folosit scutere electrice, complet silențioase, dar pentru a nu speria pietonii și ceilalți bicicliști au introdus acele sunete amuzante generate din boxe montate pe scuter.
Topul brandurilor din România are în frunte pe Vodafone, nici o surpriză aici. Campania lor cu Ghiță Ciobanul a dat lovitura pe toate planurile.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Alătură-te discuției, lasă un mesaj