un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review Asus Fonepad ME175CG și o comparație a întregii game

29 May 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

5 comentarii

Am testat pentru câteva zile o nouă tabletă din gama Fonepad de la Asus, modelul ME175CG.

Specificații Asus Fonepad ME175CG:

  • ecran 7 inchi, IPS, 1280 x 800 pixeli
  • procesor Intel Z2520 la 1,2 GHz
  • 1 GB RAM, 8 GB stocare internă, slot microSD
  • 3G, Wifi, Bluetooth, GPS, microUSB
  • cameră 5 Mpx, frontală 1,2 Mpx
  • poate fi utilizată ca telefon
  • dimensiuni 196,8 x 120 x 10,5 mm, greutate 339 grame
  • Android 4.3

Preț:

CONSTRUCȚIE

Design-ul este unul “clasic” deja pentru gama Fonepad și observați că pe spate s-a preferat siguranța simplității, dar cu un aspect plăcut.
asus_fonepad_7_me175cg_01asus_fonepad_7_me175cg_02

Partea frontală nu scapă de rama destul de mare a ecranului, caracteristică modelelor din gama entry-level. Nu există butoane fizice, cele specifice Android-ului fiind pe ecran. Spatele tabletei, după cum vă spuneam, arată bine, o textură plăcută gri închis.

Lateralele sunt bine organizate. Butoanele sunt pe dreapta, On/Off și volum, iar în stânga, sub un capac, se găsesc sloturile microSD și microSIM, tableta având modem 3G integrat, principalul avantaj al acestei game, fiind una dintre cele mai ieftine tablete 3G care păstrează totuși un nivel bun de calitate pentru prețul său.
asus_fonepad_7_me175cg_03asus_fonepad_7_me175cg_05
asus_fonepad_7_me175cg_04asus_fonepad_7_me175cg_06

În partea de sus se află portul microUSB și jack-ul audio.

N-am ce-i reproșa la aspect. Este un pic cam groasă, rama ecranului este cam mare și spatele flambează un pic dacă-l apeși în centru, dar având în vedere prețul ei, nu poți cere perfecțiune.

PERFORMANȚĂ ȘI HARDWARE

Ecranul de 1280 x 800 pixeli are un unghi bun de vizibilitate și culorile nu se modifică atunci când îl înclini. Culorile sunt decente, la fel și luminozitatea, dar din nou – nu excelează.
asus_fonepad_7_me175cg_07asus_fonepad_7_me175cg_08

Procesorul este mai slab decât la Fonepad-ul testat anterior (care era un model 372, deci o serie superioară). Acum avem tot un model Intel, dar la doar 1,2 GHz cu 2 nuclee. Își face treaba, dar gâfâie când este vorba de operațiuni sau aplicații complexe, ca orice alt model din gama lui de preț.

Stocarea îți oferă doar 5 GB spațiu liber, dar ai și card microSD la dispoziție, așa că te poți descurca dacă instalezi pe card aplicațiile mari.

N-am avut probleme cu semnalul 3G sau wireless, conexiunea este bună și stabilă. La acest capitol tableta se descurcă bine și, fiind destul de mică, descoperi că este ușor să o cari cu tine în geantă sau borsetă sau rucsac și în orice moment mort al zilei să ai la dispoziție puterea Internetului, fără să depinzi de vreun hotspot wireless. Cu noile abonamente Digi care încep de la 2 euro pentru 2 GB trafic, chiar nu mai ai scuză să nu alegi o tabletă 3G.

Nu vă așteptați însă la o mare performanță. Fonepad ME175CG este potrivit pentru Facebook, emailuri, ceva browsing, jocuri fără pretenții, dar dacă vrei să învârți 4-5 programe descoperi că sistemul încetinește și este mai bine să faci totul în ordine. Este, totuși, o tabletă de 700 de lei cu 3G inclus în preț.

MODELE FONEPAD

Aici voiam de fapt să ajung. Gama Fonepad are acum vreo 4 modele diferite, așa că le-am grupat mai jos cu câteva comentarii.

Model

Data lansării

Observații

Preț

ME371MG Mai  2013 Primul Fonepad, lansat în 2013 ca o tabletă ieftină cu 3G integrat. Avea doar procesor Intel single-core.
ME372CG Oct 2013 „Fonepad 2”, codul o plasează într-o serie superioară, are cel mai performant procesor din serie (1,6 GHz) și în general hardware mai bun (3G la 42 Mbps, de exemplu). Eu pe aceasta aș lua-o. Citiți review-ul meu. PC Garage / eMAG
ME175CG Mar 2014 Cea din acest articol, proaspăt lansata pe piață. PC Garage / eMAG
ME372CL Mar 2014 Același lucru ca și ME372CG, dar cu conectivitate 4G. PC Garage / eMAG
FE170CG Mai 2014 Un Fonepad nou-lansat, dar ecranul are doar 1024 x 600 pixeli, iar camera scade la 2 megapixeli. Este o tabletă foarte ieftină cu conectivitate 3G. PC Garage / eMAG
Note FHD6 ME560CG Noiembrie 2013 Acesta este un phablet, concurent cu Samsung Note 3, dar cu preț mult mai bun. Este un telefon de 6 inchi, ecran Full HD, cameră de 8 megapixeli, procesor dual-core la 2 GHz. Este de calitate mult mai bună decât tabletele Fonepad, având în comun cu acestea doar numele. PC Garage / eMAG

CE E BINE

  • Calitate acceptabilă.
  • Funcționează și ca telefon, în caz de nevoie.
  • Porturile sunt protejate cu capace.

CE E RĂU

  • Design-ul începe să fie învechit și masiv.

CONCLUZIE

Asus a prins o nișa bună pe gama Fonepad, aducând pe piață tablete cu un raport preț-calitate bun ce includ conectivitate 3G. Strategia pare a fi să aibă tablete pentru fiecare sub-segment de preț al aceste nișe, iar ME175CG se adresează celor care au maxim 700 de lei buget. Altfel, v-aș sfătuit să alegeți modelul ME372CG, un pic mai scump, dar de o calitate mai bună.

Preț:

asus s5507

    5 comentarii

  1. Dacă e să mă iau după specificațiile produselor din link-urile pentru Asus Fonepad ME372CL, PCGarage și eMag au 2 versiuni diferite. PCGarage are o versiune cu Intel Atom Z2520 (1,2 GHz) și cu 16 GB de stocare iar cea de la eMag are un Intel Atom Z2560 (1.6GHz) și 8GB de stocare. Tot la eMag există și una cu 16 GB de stocare și Intel Atom Z2560 la același preț cu cea de la PCGarage: http://www.emag.ro/tableta-asus-fonepad-7-lte-cu-procesor-intel-174-dual-core-z2560-1-60ghz-7-1gb-ddr2-16gb-wi-fi-3g-bluetooth-4-0-gps-android-4-3-jellybean-black-me372cl-1b006a/pd/DRGCLBBBM/

      (Citează)

    • Wow, foarte bună observația ta.

      Cred că la eMAG este corect scris.

      Pe site-ul global Asus apare un singur ME372CL, cel cu procesor Z2560 la 1,6 GHz.

      PC Garage a dat un copy-paste nefericit. În titlul produsului apare Z2520 (1 MB cache, 1,6 GHz), apoi în descrierea efectivă a specificațiilor apare 1,2 GHz.

      Din câte știu eu, tableta are sigur 1,6 GHz.

      Z2520 este la 1,2 GHz, iar Z2560 la 1,6 Ghz http://ark.intel.com/compare/70101,75203

        (Citează)

  2. La Flanco vad ca e ofera la modelul ME372CG – 800lei:

    http://www.flanco.ro/catalogsearch/result/?cat=0&q=ME372CG

      (Citează)

  3. Nu există butoane fizice, cele specifice Android-ului fiind pe ecran.

    Acum mi-a picat fisa că în timp ce toți producătorii de smartphone încep să schimbe butoanele fizice cu unele virtuale pe ecran, Samsung începe să pună butoane fizice pe tabletele care până acum nu aveau…

      (Citează)

    • @Flo: Samsung a cam avut mereu butoane fizice, cel de Home este un fel de marcă de-a lor. Chiar și pe primele tablete le aveau capacitive. Cred că e inspirația de la Apple în acțiune :P

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus