un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

iPhone 6 într-o posibilă imagine

6 May 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

O fotografie în care se spune că apare viitorul iPhone 6 face turul internetului. Este cea de mai jos.
feat_iphone6iphone5s

Personal sunt un pic sceptic. Suntem în mai, viitoarele telefoane iPhone se vor lansa în septembrie; e cam devreme acum pentru a avea o formă finală a carcasei.

Aș spune, mai degrabă, că fotografia poate arăta o carcasă de test, adică una în care se introduc componentele hardware ale viitorului model pentru testarea lor, urmând ca aspectul fizic să fie definitivat ceva mai târziu. Carcasa din imagine poate fi la fel de bine și una dintre multele variante pe care Apple le produce ca prototip, pentru testare internă, urmând ca peste câteva luni să decidă care va fi varianta finală, de piață.

Bănuiesc că sunt și un pic sceptic pentru că mă aștept ca noile iPhone 6 să păstreze aspectul colțuros al vechilor generații. Oricum, cred zvonul care spune că următorul iPhone va apărea în două variante, de 4,7 și de 5,5 inchi și cred că este o decizie bună și probabil cea mai importantă schimbare în gamă de la lansarea ei. Nu m-ar mira ca un iPhone 6 de 4,7 inchi să fie mai pătrățos, iar un iPhone 6 de 5,5 inchi să aibă acest aspect rontunjit, fiind un model tip “c”.

Întrebare: ați văzut iPhone 5c în mâinile cuiva?

sursa: IGN/macitynet.it

asus s5507

    13 comentarii

  1. „Întrebare: ați văzut iPhone 5c în mâinile cuiva?” Da, la câteva zile de la lansare, își cumpărase cineva unul (verde) din magazinul în care eram. E așa rara avis?

    5.5 mi se pare prea mare. Nu mi-aș lua unul.

      (Citează)

  2. Îmi place cum ai gândit-o, dar nu cred că Apple va lansa un iPhone de 5.5, chiar si saltul la 4.7 este unul destul de mare.

    Da, am vazut, m-am jucat puțin cu un 5C, de ce? :)

      (Citează)

  3. Stai 5 minute in fata unui liceu de fite din Bucuresti. O sa vezi 5C in toate culorile.

      (Citează)

  4. ce liceu de fite e ala cu 5c-uri? :D

      (Citează)

  5. Unul de la periferie probabil.

      (Citează)

  6. tipul asta a facut rost de o carcasa pentru urmatorul iPhone,
    https://www.youtube.com/watch?v=A1ZqxBmg4-A

      (Citează)

  7. Off topic:
    Am castigat la 6 din 49 o suma derizorie si a trebuit sa ma plimb pe la 5 agentii sa imi iau banii. Din diverse motive celelalte patru nu au vrut sa-mi plateasca, toate fiind deschise intr-un magazinas sau ceva de genu`.

      (Citează)

  8. Am vazut si eu un 5C galben la un copil.

      (Citează)

  9. Nici eu nu cred că o să vedem prea curând vreun phablet de 5.5 inch de la Apple. Eu citisem/auzisem ceva zvonuri legate de 4.3 si 4.7 inch, variantă ceva mai credibilă după părerea mea.

      (Citează)

  10. Ah. ordinea cuvintelor… posibilul iPhone 6 intr-o imagine. Pentru ca nu imaginea este posibila ci iPhone-ul.

      (Citează)

  11. In metrou nu am vazut nici unul, dar chiar niciunul. Dar in metrou nu prea mai sunt telefoane vechi. Ma plimbam prin Italia si m-am minunat cati oameni au telefoane cu clapeta :))

      (Citează)

  12. Eu am o colega de munca cu 5C roz, varul meu a luat pentru iubita lui 5C alb cu RED 45 pe numele meu, iar o alta buna amica din online si-a luat 5C tot alb. Eu am folosit ca teste cateva zile un 5C verde, imi place cum se misca, probabil il voi avea in 5-10 luni ca telefon personal in locul 4S, telefon pe care il am acum.

      (Citează)

  13. Eu zic ca e fake. Dock-ul de incarcare e mai mare, n-ar face Apple asta. Mai mult ca sigur o sa pastreze lightning dock-ul de pe generatia actuala.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus