Angajații nu-și cunosc bine drepturile

Urmăresc cu sufletul la gură evoluția concedierilor din ProTV, unde astăzi se pare că întreg departamentul de PR a fost dat afară, cu mare scandal. Ok, nu chiar cu sufletul la gură. Dar puteți citi aici ce se știe până acum.

Înainte să trec la subiectul real, voiam să spun că este perfect normal ca această concediere să fie făcută brusc și cu confiscarea imediată a laptopurilor și telefoanelor mobile. Nu vrei ca un angajat supărat să-ți strice/ștergă site-urile companiei și paginile de Facebook ale trustului sau vedetelor, care probabil erau menținute de acolo.

Este plin netul de exemple din lumea largă în care angajații cu acces la astfel de resurse le-au modificat, au dat uitate parolele șamd. Acum câteva luni citeam despre un nene care a început să povestească pe contul oficial de Twitter al unei companii cum întreg departamentul său este concediat, cu fotografii și relatări minuțioase despre ce angajați sunt chemați la șef în birou pentru a semna actele. Le-a luat câteva ore să se prindă că el face totul public pe contul oficial de companiei și să-i scoată accesul.

Așa că, deși brutal sistemul, este unul justificat.

Ce sunt curios acum: dacă vor apărea articole scrise de foști angajați în care se vor plânge despre cum munca la ProTV era sclavie, haos, stres continuu și își vor înfiera foștii angajatori, după ce cu câteva zile înainte totul era perfect. Cam ca aici.
***

Din ce-am văzut eu, majoritatea angajaților din România nu au nici cel mai mic habar despre drepturile pe care le au ca salariați ai unei companii și ce legi există în favoarea lor. Mulți cred, mai degrabă, că lucrurile stau ca-n filme unde șeful te dă afară pentru că nu-i plac pantofii tăi; în România nu e chiar așa.

În primul rând, la noi este destul de greu să concediezi pe cineva fără un motiv bun. Chiar și cu motiv, trebuie să-l dovedești, să-i dai mustrare, sancțiune șamd, concedierea fiind ultimul pas. Și nu-i poți da nici o mustrare în fiecare zi, ca în 3 zile să-l dai afară.

Însăși concedierea poate fi imediat contestată de către fostul salariat la ITM, iar procedura este foarte simplă: nu e nevoie de avocați, se depune o simplă plângere acolo, iar firma trebuie să vină să demonstreze că a fost justificată concedierea ta, nu tu trebuie să dovedești că ai fost nedreptățit. Legea pornește cu ideea că tu ești cel nedreptățit, iar justificările se fac pe baza fișei postului, a relatărilor individuale șamd.

Majoritatea concedierilor bruște de la noi sunt abuzive. Se bazează pe tupeu, pe faptul că angajatul nu-și cunoaște drepturile și că nu se poate lupta singur cu întreaga firmă sau corporație ce l-a dat afară. Renunță și pleacă în șomaj.

Cei care-și cunosc drepturile apelează la autorități și sunt sute de cazuri anual în care firmele sunt obligate să-i reangajeze pe cei demiși abuzivi și să le plătească și salariile pe care le-ar fi meritat în acest timp. Intrați pe portalul instanțelor de judecată din România și căutați numele firmei la care lucrați în tribunalele din localitate, s-ar putea să descoperiți câteva astfel de procese.

Țin minte, acum câțiva ani, că discutam cu directorul general al firmei unde lucram și, certându-ne pe ceva, îmi spune “păi faci ce ți-am spus eu, că altfel te dau afară!”. Eu am pufnit în răs, fără să vreau. Știam că sunt doar cuvinte goale.

Ce drepturi are totuși firma? Are dreptul să te ducă în stradă cu bodyguarzii, să-ți confiște imediat calculatorul și telefonul șamd. Asta apropo de prima parte.

Să dai afară mulți oameni deodată este mai simplu decât să concediezi doar unul. La mai mulți oameni se aplică legea privind concedierile colective, dar ca să se considere așa ceva trebuie să dai afară, de exemplu, 10% dintre angajații tăi dacă firma are între 100 și 300 de salariați.

Concedierile colective au și ele parte de legi în favoarea celor disponibilizați. Ți se dă un preaviz, s-ar putea sa ai chiar și dreptul la salarii compensatorii și, cea mai amuzantă prevedere, firma nu are voie să facă angajări pe postul tău timp de un an. Dacă vrea să reactiveze acel post, trebuie întâi să-l propună tot celui concediat anterior, iar numai dacă acesta refuză se pot chema alți oameni la interviu.

Tot exemplu de unde lucram eu: s-au chinuit vreo 4-5 luni să o dea afară pe o femeie și nu au reușit. Ea făcea ce i se cerea, doar că nu era nevoie de ea în firmă și nici n-au mers lucrurile cum se spera la angajare. Dar legea e lege și vreo 4-5 luni nu au avut cum să o convingă să plece singură și nici nu aveau motiv să o concedieze. La un moment dat s-a făcut o concediere colectivă și au inclus-o și pe ea acolo, profitând de ocazie, deși nu departamentul în care lucra urma să fie desființat.

Faza comică a fost vreo 6 luni mai târziu, când au fost nevoiți să o sune și să o întrebe dacă-și vrea fostul job înapoi. Aveau nevoie de om pe acel post, iar conform legii erau obligați să i-l ofere tot ei, deși nu o voiau în firmă.

Ideea este că sunt multe legi și majoritatea în favoarea angajatului. Citiți Codul Muncii, veți descoperi multe aspecte interesante acolo.

Și mai amuzant: mi-a rămas în minte ce mi-a zis cândva alt șef care venise din SUA sau Canada, unde negri pot spune că au fost concediați pe motive rasiale, de exemplu. Imi spune “acolo, dacă ești negru și homosexual, cred că poți sta o viață întreagă într-o companie fără să faci nimic, este foarte greu să te dea cineva afară pentru că le este teamă de procese și acuzații de discriminare”.

sursa foto: sad fired businessman sitting outside meeting room de la Shutterstock.