un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Tehnologiile de monitorizare a avioanelor sunt învechite

10 Apr 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

11 comentarii

În opinia mea, dispariția cursei MH370 din Malaiezia arată o problemă mult ignorată a întregului sistem de transporturi aeriene: monitorizarea avioanelor în zbor se bazează pe tehnologii învechite, existând de mult alternative mai bune.

Rapid așa, în prezent monitorizarea avioanelor civile se bazează pe faptul că fiecare aeronavă raportează singură poziția ei. Sistemul se numește ADS-B, iar aeronavele transmit prin radio către diverse stații de la sol informațiile de poziționare. Pe ADS-B se bazează și site-uri precum flightradar24.com pentru a afișa toate acele curse.

Evident, încă se folosesc și radare civile și militare. Radarele detectează avioanele de pe cer, dar controlorii de trafic le identifică precis doar datorită faptului că știu ce cursă a decolat la ce oră și o urmăresc permanent, la care se adaugă comunicațiile radio cu piloții avioanelor.

Atât radarele, cât și ADS-B-ul sunt limitate la suprafețele de pământ, dar foarte multe curse aeriene traversează mările și oceanele planetei.

Mai mult, în cazul accidentelor singurele informații precise despre ce problemă tehnică a avut avionul vine de la cutia neagră. Această cutie înregistrează pe benzi magnetice informații de la senzorii aeronavei și dialogul piloților, totul bine incapsulat pentru a rezista impactului.

Cam asta este situația din prezent. Cum ar putea fi îmbunătățită?

În primul rând, avioanele ar putea transmite permanent către diverse servere informațiile din zbor. Tot ce se înregistrează în cutia neagră ar putea fi transmis simultan prin satelit (care acoperă orice zonă a planetei) spre centre de coordonare. În cazul unui accident grav n-ar mai trebui așteptată găsirea cutiilor negre și decodarea lor cu speranța că benzile magnetice n-au fost stricate, ceea ce uneori se întâmplă.

Mai mult, sistemul ar putea fi eficientizat. În timpul cursei informațiile se pot transmite ceva mai rar, dacă nu-i nimic de raportat, dar dacă altitudinea variază informațiile ar putea curge în fiecare secundă pentru a avea un flux complet de date.

Mai nou companiile aeriene îți oferă acces la Internet pe tot timpul zborului. Pot face asta, dar nu pot transmite permanent informațiile de stare ale avionului, mai ales cu dezvoltarea serviciilor cloud?

Cât despre radarele civile și militare, ar trebui asigurată o continuitate a acoperirii lor și mai ales menținerea unor înregistrări cu ce-au reperat. Observați în cazul MH370 că abia după câteva zile au apărut ipoteze despre cum ar fi zburat în altă direcția după ce transponderul ADS-B a fost dezactivat de către piloți. Oare radarele mai aveau înregistrările din respectiva zi?

Mai mult, mările și oceanele nu sunt acoperite de unități radar. Asta s-a văzut și acum, dar și la dispariția curse Airfrance AF447 în Atlantic. Uneori se construiesc stații de monitorizare pe tot felul de insulițe mici din mijlocul oceanului, dar suprafața este imensă (70% din Terra este acoperită de apă). Ar putea fi construite radare mobile, instalate pe platforme sau chiar vapoare staționate în larg, asigurând o continuitate a monitorizării spațiului aerian.

Nu în ultimul rând, toate sistemele de comunicare cu avioanele sunt destul de rudimentare. ACARS comunică doar câteva date despre starea avionului, ADS-B-ul la fel, comunicațiile verbale prin radio sunt scurte și rapide. Toate acestea în timp ce, repet, multe companii aeriene oferă conectivitate la Internet pentru pasagerii lor, deci bandă ar fi, la fel și sisteme de comunicație.

Un singur impediment: toate aceste modificări ar fi fost scumpe, iar necesitatea lor mică. Statistic vorbind, avioanele se prăbușesc rar și dispar cu totul și mai rar. Totuși, de o lună de zile zeci de avioane și vapoare caută MH370. Citeam despre echipele de căutare ce decolează din Perth, Australia, că au de zburat 3 ore pentru a ajunge în zona unde caută resturile avionului, apoi pierd același timp la întoarcere. Toate aceste costuri la cât se ridică?

airbus_a380_sydney_2

Mai multe despre comunicațiile cu avioanele găsiți pe BBC.

asus s5507

    11 comentarii

  1. două precizări:
    – localizarea prin radar nu se bazează doar pe discuțiile prin radio și urmărirea orei. Avionul are un transponder, cînd radarul este îndreptat spre el transponderul răspunde cu niște coduri care conțin indicativul avionului, altitudinea de la altimetrul local, etc.

    – cutiile “negre” s-au mai modernizat, nu mai folosesc benzi magnetice de ceva timp, ci memorii electronice (probabil flash dar nu știu exact).

    în rest da, îți dau dreptate, transmiterea informațiilor complete în timp real nu ar costa cine știe ce mulți bani, căci nu e bandă mare. În momentul ăsta anumite avioane fac asta (cele mai noi) dar nu e standard. Încă.

      (Citează)

  2. Am citit articolul asta pe un site de specialitate. Avionul asta daca a fost distrus ca sa impiedice un atac terorist, multi n-ar vrea sa se afle, asa ca merg toti pe burta si il fac pierdut.

    Mai era o abordare: ceva ingineri de la Freescale ce detinea procente importante dintr-un patent ‘revolutionar’ se aflau in acel avion, iar o persoana importanta (Rotschild ?) a vrut sa detin procent majoritar si i-a rezolvat, probabil.

      (Citează)

    • @razorsbk: pe efemeride.ro? :P

      Ce atentat, voia cine să prăbușească avionul în Beijing, după ce cumva ar fi reușit să descuie ușa securizată de la cockpit? Așa că pilotul, auzind aceste vești, a oprit toate comunicațiile și a zburat 5 ore în altă direcția, prăbușindu-se în ocean?

      De cealaltă teorie nici nu mai zic… dacă vrei să mierlești pe cineva este mult mai simplu, mai ieftin și mai ușor de trecut cu vederea să-l calci cu mașina sau să-l faci victima vreunui jaf, nu să distrugi un avion întreg.

        (Citează)

  3. Eu am o întrebare: de ce n-au pus tehnica aia de detecție și supraveghere de pe P-8 Poseidon pe un avion mai mic pe care să-l lanseze de pe un portavion?

      (Citează)

    • @Alx MAX: păi care tehnică de detecție? Ăia care cercetează mările se uită pe geam cu binoclul după rămășițe, nu fac altceva mai avansat.

      Avioanele mici nu sunt așa utile din diverse alte motive:
      – pilotul nu are o vizibilitate așa bună în jos precum un Poseidon cu geamuri laterale
      – pilotul e atent la zborul său, nu are timp și nici loc să se uite cu binoclul într-o parte sau alta

      Chiar zicea unul din echipa de căutare că este foarte dificilă activitatea lor, ei caută mici obiecte la suprafață, doar toate valurile sclipesc în soare și la o distanță medie deja e greu să vezi ceva de mișcarea lor.

        (Citează)

  4. Daca disparea pe teritoriul Romaniei mai credeam ca nu-l gasesc….dar asa…Oare care din teoriile conspiratie o fi adevarata? :D

      (Citează)

  5. Ce modificari scumpe, e de ajuns sa puna un telefon mobil cu GPS si LTE pe fiecare avion si gata, problema rezolvata. Vor sti la orice ora cu precizie de 10m unde este avionul.

      (Citează)

  6. Salut. Mi-am adus aminte de articolul acesta, si studiind putin traseele avioanelor de pe flightradar24 am observat ca nu sunt alese traseele cele mai scurte. ci ocolesc si zboara pe deasupra unor puncte. Poate esti mai documentat si imi spui si mie de ce nu se alege linia dreapta dintre 2 destinatii. Te salut.

      (Citează)

    • @Alin: există așa numitele culoare de zbor, un fel de autostrăzi pentru avioane. Pentru a face managementul traficului și pentru ca avioanele să aibă unde ateriza de urgență, se zboară pe anumite culoare imaginare ce trec peste alte mari aeroporturi. Poate ai observat că majoritatea traficului dinspre Orientul Mijlociu spre Paris sau Londra trece pe deasupra noastră, de exemplu.

      Între avioane trebuie menținute și niște distante, atât pe verticală (fiecare zboară la alt nivel) cât și pe orizontală (nu merg în coloană ca să nu produca turbulențe unul altuia). Este mai simplu să le coordonezi pe toate când le forțezi un anumit traseu prin lume, decât să o ia fiecare pe linia dreaptă între cele două aeroporturi și controlorii de trafic să cerceteze dacă nu cumva se intersectează cu alții pe drum.

      http://en.wikipedia.org/wiki/Airway_(aviation)

        (Citează)

  7. O prostie. Ati auzit de transponder?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus