un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

O aplicație de cărți de vizită?

23 Apr 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

19 comentarii

Știți cumva vreo aplicație bună de gestionat cărți de vizită? Mie mi se pare că în lumea asta tehnologizată și “smartphonizată”, cărțile de vizită ar trebui să dispară, dar încă nu s-a impus un standard comun de transfer al datelor de contact, unul funcțional pe toate sistemele de operare.

Lăsând asta la o parte, am multe cărți de vizită tradiționale, de hârtie. Le țin într-un borcan. Aș vrea să le mut online, în vreun program sau serviciu dedicat, dar pentru asta îmi trebuie o aplicație bună care să facă OCR rapid pe text și, mă gândesc eu, să pot roti prin drag and drop textul în câmpurile detectate. Adică dacă programul crede că un anume text este numele omului și de fapt este numele firmei, să-l trag eu cu degetul sau mouse-ul, nu să-l rescriu manual, că atunci mai bine fac totul de la zero în Excel.

Știți vreo astfel de aplicație sau un serviciu util?

Nu de alta, dar pentru vinuri există Vivino, fotografiezi eticheta sticlei și programul recunoaște textul și-ți spune ce bei. Pentru business nu există?

asus s5507

    19 comentarii

  1. Business Cards Mx

      (Citează)

  2. Nu le folosesc, dar stiu ca Evernote si Abbyy au suite de aplicatii pentru cartile de vizita. Au aplicatii si pentru iOS/Android si pentru Mac/PC si au cam tot ce-ti trebuie tie.

    Eu am facut citeva prezentari scurte pentru produsele Abbyy pe blog – http://www.boio.ro/?s=abbyy. Card Holder si Business card reader cred ca iti ofera ce ai tu nevoie. Nu retin numele aplicatiilor Evernote care fac acelasi lucru.

    Din pacate, niciuna dintre aplicatii nu face un bun OCR in limba romana. Vor recunoaste anumite denumiri, dar trebuie sa stai sa editezi tu manual.

    Eu am incercat diverse variante si chiar ma gandeam sa folosesc servicii precum Amazon Mechanical Turk (trimiti cartea de vizita scanata la ei si ei o transcriu in format electronic pt o suma modica). Am ajuns la concluzia ca nu merita.

    Cea mai buna varianta este sa le strang timp de 1-2 zile si apoi sa le transfer pe aplicatia Contacts din Mac. Se duc instantaneu pe iPhone/iPad/iCloud si fac copii permanente ale arhivei de contacte in Dropbox si Google Contacts.

    In felul asta stiu ca am mereu toate contactele cu mine. iOS si Mac OS te lasa (asa cum probabil fac si altii) sa pui la un contact orice detalii – functii, pozitia in firma, departament, numele firmei. In plus, ai un “camp” de note in care poti sa adaugi detalii despre unde ai intilnit persoana sau ce ai discutat cu ea.

    Tot din obisnuinta fac poze persoanelor pe care le pun in Contacts sau caut o poza de-a omului pe Facebook. In felul asta stiu cu cine am de a face.

    Contactele intra mereu cu numele complet, nr de telefon in format international (+4072x.xxx.xxx) si back-up-ul e sfant.

      (Citează)

  3. PS: Important este ca un contact sa-l ai la tine atunci cind ai nevoie.
    Pe vremuri le tineam in word sau excel.

    Poate ca si asta este o solutie pentru anumite persoane. Le pui intr-un tabel si il tii in Dropbox.

      (Citează)

  4. Eu am incercat sa folosesc pe Android ABBYY Business Card Reader si Google Goggles dar rezultatele erau slabe. Teoretic trebuiau sa recunoasca datele de pe cartea de vizita si sa le bage in agenda telefonului cu toate detaliile de pe carte, dar OCR-ul merge prost. Poate pe un telefon mai nou cu camera excelenta sa mearga mai bine.

      (Citează)

  5. Poti incerca Evernote Hello.

      (Citează)

  6. Abby BCR funcționează extraordinar din punctul meu de vedere atât timp cât calitatea camerei/cărții de vizita este decenta și cartea de vizita nu este extravagantă. Eventualele retușuri sunt simple și interfața este intuitiva.
    Oricum, din ce am încercat pana acum, Abby este singura aplicație cu rezultate foarte bune (windows).
    Urmărește reducerile din Google Play. Am cumpărat aplicația cu 1 €.

      (Citează)

  7. Cand te bazezi pe OCR, risti sa lucrezi destul de mult la partea de editare. Uite ce fac eu: pe Elance, dau joburi la pakistanezi/indieni sa le transcrie din scan in format de import pt android. Trec toate campurile care ma intereseaza, daca are facebook trecut pe carte, ii iau si poza de pe facebook, apoi in ultimul camp adug poza cu cartea de vizita. Nu costa foarte mult (cativa centi pt carte) si astfel nu ma bazez pe un serviciu sau app care azi este maine nu.

      (Citează)

  8. De când mă știu și am smartphone, imediat după ce pimesc o carte de vizită îmi salvez datele respective într-un contact care ajunge pe gmail. După carea runc cartea de vizită.

    Ce rost are să le treci printr-un soft ca apoi să le introduci manual în telefon când îi suni sau le dai mail ? Sau să te sune ei pe mobil și să nu ai numărul deja salvat să-i recunoști ?

      (Citează)

  9. Ionut Bajescu

    23/04/2014 la 8:52 PM

    Eu caut sa-mi fac carti de vizita fizice, altii le muta online.

    Nici una din metode pe online nu cred ca ar fi simpla, cel mai ok salvezi in telefon numarul si emailul. Si telefonul sa fie sincronizat, in cloud.

      (Citează)

  10. Camscanner. Îl folosesc pe android de vreo 2 ani

      (Citează)

  11. Hehe… Oarecum unrelated, eu cind fac o carte de vizita unui client ii pun si un QR code cu datele de pe cartea de vizita. Daca ar prinde metoda mea… ar fi tare simplu sa fie impacati si cei care vor carte de vizita fizica, si cei care nu vor sa le pastreze: scaneaza codul, baga datele in contacte si gata…

      (Citează)

  12. ” Mie mi se pare că în lumea asta tehnologizată și “smartphonizată”, cărțile de vizită ar trebui să dispară”

    Asa e, pentru ca e mai normal sa zici “treci si scrie” decat sa dai o bucata de foaie.
    Sa vezi ce simpatic e cand nu ai baterie…

      (Citează)

  13. @mircea stiam ca in QR poti baga un text, www, email. Poti asocia toate datele unui contact?

    îmi dai un exemplu, te rog?

      (Citează)

  14. Abbyy BCR…merita platita. eu o folosesc de 1 an, si am scapat de “cartoane”.
    Spor.

      (Citează)

  15. @Ariel: Nu stiu cum e cu linkurile aici, dar da, poti pune intr-un QR code un contact, cu cimpuri definite. Da o cautare dupa “QR code contact” si gasesti repede. Am impresia ca e un pic rigid – de genul daca vrei 2 telefoane fixe atunci e mai complicat, nu te lasa sa le definesti tu. Dar e posibil sa te lase si nu am sapat eu destul. Oricum, QR code pe spatele unei carti de vizita e o idee cu care ii dau gata pe clienti, mai ales cind le si demonstrezi cu propriul lor telefon, cu cel mai banal bar code scaner, care iti va da imediat optiunea sa adaugi contactul scanat in agenda.

      (Citează)

    • Da, există un tip anume de coduri QR pentru contacte.

      Mulțumesc pentru sugestii, voi încerca acele aplicații sau poate le introduc manual în Google Contacts și gata.

        (Citează)

  16. @mircea, mersi
    l-am gasit – http://www.moongate.ro/en/products/qr_code-vcard/

    Eu aveam QRcode cu adresa web. Fac acum update :)

      (Citează)

  17. Salut!
    Am 16 ani si am dezvoltat mai multe aplicatii Android, printre care si una pentru cititul cartilor de vizita. Din setari puteti alege limba romana pentru a recunoaste diacriticele, in rest nu prea influenteaza mult…Din cate am testat-o merge foarte bine cu cartile de vizita cu fundal alb. Recunoaste pana la 7 numere de telefon, 2 e-mailuri si 2 adrese web si poate salva cartea de vizita in telefon sub forma de contact sau exporta ca *.vcf

    Pentru cei interesati acesta este linkul catre Google Play Store: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.iac.bcreader&hl=us

      (Citează)

  18. Roxana Avadanei

    07/05/2014 la 11:06 PM

    Evernote tocmai a anunțat extinderea parteneriatului cu LinkedIn prin lansarea noului feature de scanare a cărților de vizită. Deocamdată este valabil doar pentru iPhone și iPad, dar se va lansa în curând și pe Android. Vezi aici detalii: http://blog.evernote.com/blog/2014/05/07/evernote-linkedin-perfect-business-card/

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus