Ce-au zburat anii…

Ah, Vinerea Mare! Probabil că acum sunteți pe la muncă, vorbind cu colegii despre planurile de Paști și gândindu-vă dacă ați putea să o tuliți pe la ora 12, că mai sunt cumpărături de făcut. Sau poate sunteți deja pe drum spre rude sau vreun loc de relaxare.

S-a nimerit ca Vinerea Mare să pice pe 18 aprilie anul acesta. Și, dacă este să mă iau după data primului articol publicat pe acest blog, în această zi blogul împlinește 8 ani!

Stau acum, gândindu-mă la ce înseamnă această cifră, la ce se întâmpla acum 8 ani și unde eram eu și realizez că, în continuare, blogul reprezintă cea mai lungă activitate a mea. 8 ani înseamnă mai mult decât am lucrat într-un singur loc, mai mult decât facultatea, decât liceul, decât orice altceva am făcut până în prezent. Este, pot spune, activitatea continuă cu cea mai mare lungime din viața mea.

Au fost atât de multe etape. Primii ani pe blogspot. Primii ani când mă întrebam dacă mă citește cineva. Atât de multe articole cu zero comentarii, unele bune la vremea lor, unele bune chiar și acum, dar neobservate pe atunci și îngropate în arhivă. Atât de multe alte articole pe care, citindu-le acum, mă iau cu mână de cap de rușine și-mi spun “vai ce prost scriam atunci”; chestia asta mă bucură, e un semn de evoluție.

Țin minte primul RoBlogFest la care am participat. Blogul avea deja vreo 11 luni. Cunoșteam fix 2 oameni de acolo, dar am fost vreo 60 în total. 8 ani mai târziu, cunosc vreo jumătate dintr-o mulțime mult mai mare; faptul că doar o jumătate este vina mea, nu sunt bun pe rol de “sufletul petrecerii”.

Țin minte momentele când mă uitam pe statistici și observam, cu emoție și uimire, că un link de la alt blogger a făcut ca numărul afișărilor dintr-o zi să treacă de 200! Apoi momentul când aproape în orice zi treceam de 200. Niște luni mai târziu, treceam constant de 500, apoi de 1000, apoi 2000. Când am avut prima oară 2000 țin minte și acum că mă gândeam, uitându-mă la spike-ul de trafic, “wow, cum ar fi să am în fiecare zi atâția oameni pe blog?!”. A venit și momentul când treceam constant de 2000 de afișări, apoi 3000, apoi 5000…

Știu ce uimit am fost când m-a contactat prima oară cineva ca să-mi ofere un telefon pentru a-l testa. Mi s-a părut super tare. “Firmele fac asta?”. La prima mea prezență la o lansare, parcă primele televizoare LG 3D, am stat undeva în spate. Nu cunoșteam pe nimeni, nimeni nu mă cunoștea pe mine.

(Culmea, 8 ani de blogging mai târziu, sunt multe agenții mari de PR cu care n-am colaborat niciodată. Eu nu cunosteam pe nimeni din această industrie, ei nu mă cunosc sau nu m-au adăugat pe lista de “ține-l și pe ăla la curent cu ce noutăți sunt de la firmele noastre!”)

Interesele mele s-au schimbat în timp, unele fără să-mi dau seama. Pur și simplu n-am mai scris despre ele și am început să scriu despre altele. Acum, de exemplu, principalele teme includ mâncarea și restaurantele, turismul, fotografiile bune, orașul în care trăim și ce se întâmplă în el. Și cititorii s-au schimbat în timp, unii au venit, alții au plecat, fiecare după cum a rezonat cu ce se spune pe aici; nu-i port nimănui pică pentru asta, ba chiar e ceva la fel de normal ca și propriile mele schimbări de perspectivă.

Un lucru care a rămas constant în acești 8 ani în ceea ce vă privește pe voi, cititorii acestui blog, este calitatea ridicată a discuțiilor de aici. Nu contează dacă sunteți de acord cu ce spun sau aveți o altă opinie, dar faptul că de 8 ani le discutăm pe un limbaj normal (față de multe alte bloguri) și cu prezența a mulți oameni bine informați despre respectivul subiect, fie el politică, mâncare sau propagarea semnalelor de radio-frecvență, mă bucură cel mai tare.

Cu atât mai mult mă bucur când aud de cazuri în care oameni care s-au cunoscut aici pe blog, doar prin comentarii, au luat ulterior legătura unul cu altul și s-au cunoscut și în realitate, devenind prieteni. Și, în primul rând, chiar eu am cunoscut-o pe Matilda datorită blogului, cândva la o prezentare Vodafone acum mulți ani, pe vremea când seria Nexus abia își lansase primul telefon. Am cucerit-o din prima, i-am zis un “salut!” timid și apoi am ignorat-o câțiva ani; metoda asta nu dă greș niciodată!

Vă mulțumesc tuturor celor care citiți acest blog zilnic, voi sunteți combustibilul de care are nevoie. Le mulțumesc și celor care acum nu-l mai citesc, dar au făcut-o cândva, chiar dacă nu vor vedea acest mesaj, și celor cu care am colaborat în acești ani, care au crezut în mine cu diverse ocazii, care m-au ajutat și susținut în diverse momente!

Trăgând linie, pot spune fără nici o îndoială că datorită blogului am cunoscut foarte mulți oameni de calitate, am văzut primul atâtea lucruri frumoase, am ajuns în multe locuri inedite și am avut experiențe de neuitat. E de muncă, nu-i ușor să scrii zilnic 3-4 articole (și asta fără prea multe “uite un clip amuzant cu pisici” și alte din astea de umplutură), dar vă asigur că merită. Nu-i niciodată prea târziu să vă lansați propriul blog. Niciodată!

Întrebare: cum sună ideea unui grup pe Facebook pentru cititorii blogului? Mă gândesc că acolo se pot discuta mult mai multe subiecte ce nu devin articole pe blog, putem interacționa mai rapid, vă puteți cunoaște și voi între voi. Ați intra în așa ceva?