Vechile granițe își arată slăbiciunile

Jocul națiunilor are o doză de ipocrizie mare cât țările de pe harta politică a planetei: toate vor teritoriu mai mult și ar accepta cu bucurie să preia o nouă bucată de la o altă țară, câtă vreme pot găsi niște justificări acceptabile pentru asta. În același timp, nici o țară nu-și dorește să cedeze teritoriu, chiar și dacă le sunt prezentate aceleași motive.

De exemplu, “Basarabia este pământ românesc” și cu toții afirmăm că am vrea ca acele zone să aparțină României, refăcând ceea ce odată a fost România Mare. Doar sunt români acolo, vorbim aceeași limbă, din cele mai vechi timpuri a fost teritoriul nostru, luat apoi abuziv de alții la destrămarea țării.

În același timp, însă, nici noi (și nici alte țări) n-am accepta în ruptul capului cea mai mică pretenție a altei națiuni la adresa unui teritoriu de-al nostru. Sunt 90% maghiari în vreo două județe și cer autonomie? Nu le dăm nimic, aici e România!

N-aș putea să vă spun care abordare este cea corectă. Probabil că nu există una corectă în jocul politic internațional, nu există alb și negru, ci doar mult gri și mai ales principiul “ne apărăm propriul interes”. Observați, însă, ipocrizia de care spuneam la început înainte de a trece la următorul paragraf.

Personal consider că cele mai recente mișcări sociale din întreaga lume încep să arate un lucru: că granițele geo-politice actuale din lume au la bază principii învechite și multe dintre aceste granițe încep să se dovedească șubrede. Să vă explic mai în detaliu.

Majoritatea țărilor și-au stabilit granițele în urma unor războaie finalizate prin tratate sau prin destrămarea marilor imperii (austro-ungar, britanic, otoman șamd). Unele granițe au rezistat multe decenii sau secole pentru că toate componentele din interiorul lor erau inter-dependente prin limba vorbită, prin agricultura/industria care până acum a fost una de mari dimensiuni, prin vechile alianțe și dușmănii și prin lipsa de comunicare.

Toate aceste motive încap să cadă.

Industria mondială nu mai este una axată pe mari combinate. Dezvoltarea micro-tehnologiei a redus dimensiunile fabricilor. Dezvoltarea mediului capitalist a dus la descentralizarea unor industrii la nivel mondial, precum cea auto care folosește componente produse în zeci de țări pentru a îmbina o mașină, precum cea IT unde produsul este proiectat în America, produs în China și vândut direct spre alte piețe. Ați fi uimiți să vedeți cât de mici sunt unele fabrici deși produc bunuri de larg consum, uneori în milioane de bucăți pe zi. Trăim în vremea în care un software de mesagerie valorează mai mult decât o companie auto sau una petrolieră.

Alianțele și dușmăniile din trecut au fost cumva estompate de același sistem capitalist axat pe profit și bunăstare proprie. De exemplu noi, românii, teoretic avem ceva cu ungurii. Dacă-i meci de fotbal, zici că-i meciul secolului și sperăm să caftească poliția câțiva suporteri de-ai lor. Dacă, însă, e rost de afaceri, vindem oricând marfa către țara vecină. Niște unguri fac mănunchiuri de cabluri pe lungimile și mufele cerute de tine, mai ieftin decât alții? Acolo dau comanda! (caz din propria experiență) Cred că singura dușmănie cu adevărat reală a rămas cea dintre evrei și arabi, care nu pot trece peste etnie și credințe pentru a-și vedea fiecare de interesul propriu și dezvoltarea durabilă pentru viitor.

În același timp, omenirea comunică mai repede și mai bine ca niciodată. S-a terminat cu vremurile în care nu știai cum trăiesc cei de peste graniță. Rețele sociale, Internet-ul în general, transportul mult mai rapid (acum un secol se făcea o săptămână până la Viena, acum se face o oră), accesul liber la educație și informații despre istorie – toate au făcut ca oamenii cu preocupări și ideologii asemănătoare să intre mult mai rapid în legătură unii cu alții.

Unde vreau să ajung cu acest preambul?

Simplu, a trecut perioada istorică în care națiunile erau stabilite pe principii industriale și agrare, iar populația era menținută sub control de regimuri absolutiste, de nobili ce controlau “plebea” lipsită de educație și de posibilitatea de a afla ce fac alte țări și mai ales lipsită de posibilitatea de a-și cere anumite drepturi.

Odată trecută această perioadă, multe țări au granițe neadecvate pentru felul în care cetățenii lor gândesc, neadecvate pentru felul în care cetățenii lor se simt, granițe amenințate de sistemul democratic de vot și proteste.

Să vă dau și aici câteva exemple.

Conflictul din Siria este, la bază, unul între șiiți și suniți. Oameni de ambele religii s-au găsit cuprinși într-un stat sirian după ce Franța și Marea Britanie, care au stăpânit acele zone, s-au retras din Orientul Mijlociu. Iar cum retragerea s-a făcut în ani diferiți, teritoriile ce-și căpătau independența se declarau țări pe baza spațiului eliberat, nu pe baza etniilor locuitorilor din acel teritoriu.

Poate că cel mai bun exemplu este Africa. Un întreg continent a fost împărțit pe baza teritoriilor stăpânite de marile puteri europene ce l-au cucerit, granițele fiind stabilite din Europa pur și simplu trăgând linii pe hartă sau urmând anumite forme de relief. Niște secole mai târziu și iată cum țările africane sunt constituite din oameni ce provin din diverse triburi, au diferite religii și credințe și în general o ură față de cei din alte triburi și cu alte religii – doar că sunt grupați sub același steag. În ultimele decenii s-au făcut acolo milioane de crime, popoare întregi au fost persecutate, iar crima și violul sunt la ordinea zilei din simplul motiv că “tu nu ești ca mine”.

Exemplele pot continua oricând. Catalonia își cere mai tare ca niciodată independența, scoțienii se consideră altfel, belgienii se întreabă dacă nu mai bine se despart în două țări, Kosovo și-a obținut independența (și anterior Iugoslavia s-a destrămat rapid), cecenii fierb, kurzii le fac probleme turcilor și multe altele.

În același context, cei din Crimeea și-au dat seama că de fapt sunt ruși. Pe 19 februarie 1953 conducătorii URSS-ului au decis transferarea Crimeei de la Rusia la Ucraina. Toți rușii din Crimeea (rămași acolo, ce-i drept, după ce tătarii, armenii, greci și bulgarii au fost deportați de către Stalin pentru a curăța zona de alte etnii) au descoperit peste noapte că au alt steag.

Sunt doar 60 de ani de atunci. Sunt alte zone de pe glob (vezi Catalonia sau Scoția) care nu și-au uitat originile după sute de ani, deci după doar 60 de ani mi se pare absolut normal că cei din Crimeea vor să fie parte din Rusia.

Nu înseamnă că aprob mișcările expansioniste ale Rusiei, dar în acest caz le înțeleg justificarea. Și da, s-au grăbit cu un referendum dubios organizat și lipsit de monitorizarea ONU care i-ar fi dat legitimitate, dar personal nu cred că rezultatul ar fi fost altul. Pur și simplu cei din Crimeea au văzut ocazia de a face o schimbare și au făcut-o, ocazie care, culmea, le-a fost dată de cetățenii anti-Ianukovici și deci pro-vest ai Ucrainei prin manifestațiile lor de la Kiev.

(personal sunt curios dacă acum cei de pe “euromaidan” regretă că l-au alungat pe Ianukovici. Poate că 4 ani sub el ar fi fost de preferat ruperii Ucrainei)

Nu mă credeți? Am în calculator de vreo 7 ani un set de hărți (nu le cunosc sursa, am uitat-o complet) politice ale Europei din fiecare secol din era noastră. Le-am îmbinat acum sub forma unui clip. Aproape în fiecare secol harta Europei a cunoscut alte țări, alte imperii care au crescut și au căzut.

De ce credeți că în secolul 21 va fi altfel?

Nu în ultimul rând, trebuie să conștientizăm ce norocoși suntem ca națiune că Moldova, Țara Românească și Transilvania, deși țări independente timp de vreo 6 secole, au considerat dintotdeauna că de fapt trebuie să fie o singură națiune mare și unită. Trei țări, dar unite de același spirit.