La degustare de tequila

Am fost la o degustare de tequila. S-a ținut la Origo, care nu-i doar o cafenea excelentă (Flat White e cafeaua mea preferată de acolo), ci seara fac și cocktailuri bine mixate, iar având în vedere că în spatele afacerii stau cei de la Barmaniada, vă dați seama că sunt pricepuți la asta.

Din când în când, anunțat pe pereții cafenelei, se mai organizează diverse seminarii de făcut cafea sau degustat băuturi. Urmăriți pagina de Facebook Origo în viitor.

Eu știu destul de bine tequila. Mi-a plăcut dintotdeauna aroma, am chiar și acum o sticlă de tequila aurie pe acasă, beau din când în când câte un shot simplu. Totuși, chiar și știind că se fabrică doar în Mexic din plante de agave albastre și că producția este strict reglementată pentru a menține calitatea băuturilor, tot am plecat de acolo cu foarte multe informații noi pentru mine.

De exemplu tequila obișnuită din comerț, asta de 50 de lei sticla, conține doar 51% distilat de agave. Peste acesta mai adaugă producătorul zahăr sau alcool din alte surse, ceea ce-l ajută să o țină mai ieftină.

Există și tequila 100% din agave. Aceste sticle sunt clar marcate cu textul “100% de Agave” și costă de 3 ori mai mult (prin analogie, gândiți-vă la whisky single malt). Mai mult, am înțeles că pe piața românească se aduc doar de vreo 2 ani și nu în magazine, ci pe la distribuitorii care le dau către baruri sau poate magazine de specialitate. Iată câteva exemple.

Apropo, ați văzut acea tequila El Jimador prin magazine. S-ar putea să fie singura 100% de agave la vânzare în comerțul mare, dar cu această ocazie am aflat că “jimadorul” este omul care lucrează pe plantațiile de agave, unde are grijă de plante și taie fructele la recoltă.

Trecând la culoarea tequilei, cea proaspătă este incoloră, tequila blanco. În cea aurie, tequila gold, se adaugă colorant, de obicei sirop de caramel.

Asta nu înseamnă că toate tequilele au colorant adăugat. Din contră:

• Tequila Anejo – este tequila incoloră păstrată apoi între 2 luni și 1 an în butoaie de stejar, de unde, ca și whisky-ul și atâtea alte băuturi, trage o culoare arămie în mod natural.
• Tequila Reposado – tequila păstrata în butoaie până la 3 ani, fiind colorată tot de acestea. Mie mi s-a părut mereu că aceasta are un ușor gust afumat.

Nu-i deci așa simplu, dar acum aveți la dispoziție informațiile necesare pentru a identifica rapid ce fel de tequila vreți. Textele Gold, Anejo, Reposado și acel 100% de Agave sunt clar marcate pe sticlă, de multe ori împreună cu un cod care identifică butoiul și plantația.

La degustare, fără să știm ce bem, toți am decis unanim că Don Julio Tequila Blanco 100% de Agave este cea mai bună. Avea un parfum plăcut, dar gustul era adevăratul diferențiator, nu-ți anestezia din prima limba, ci aveai timp să simți diverse arome, gustul acele specific de tequila și parcă o mică aromă de fructe îți rămânea pe limbă.

Totuși, mirosindu-le și gustându-le pe toate într-un timp scurt, diferențele dintre ele erau clare. Unele nu aveau parfum, altele miroseau doar a alcool, altele erau o plăcere pentru nas. Câteva din cele “plăcere pentru nas” dezamăgeau la gust, iar altele aveau tot felul de arome pe care le simțeai în diverse momente ale degustării.

Sticla de Sierra de mai jos, ediție specială, am înțeles că ar costa vreo 500 de lei. A fost cea mai bună tequila reposado gustată, cu o aromă subtilă de caramel (deși e 100% de agave, dar așa iese gustul prin fermentare și distilare) și un miros ca de tequila adevărată.

Ah, anterior au fost degustări de gin și rom. N-am fost la ele, dar am profitat acum de ocazie pentru a mirosi două ginuri de calitate, Hendrick’s și Monkey 47. Dacă aveți impresia că Beefeater sau Seagram’s sunt ginuri, așteptați doar să le mirosiți pe acestea. Sunt minunate! Parcă e altă băutură, cu un parfum de ierburi fine și arome atât de mișto încât îți dorești să te scalzi în ele (ceea ce ar fi dificil, sticlele acelea costă mult și se găsesc greu). Cică un gin tonic făcut cu Monkey 47 și o apă tonică adevărată, nu sucurile astea din comerț, are complet alt gust față de ceea ce sunteți obișnuiți.

După degustare m-am reîntâlnit cu doi dintre ceilalți participanți în fața blocului, la intrare, ocazie cu care am aflat că suntem vecini. Mie mi s-a părut amuzantă coincidența. Probabil că ei s-au gândit, în acele prime momente, “bă, asta ne-a urmărit de la Origo până aici și acum vrea să ne facă felul!”