►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Cum se face degivrarea avioanelor
Viitorul televiziunii și Internetului prin cablu în Europa, venituri, abonați și noi tehnologii »
Am fost la 300: Rise of an Empire. Filmul este așa și așa, potrivit mai degrabă femeilor care vor să vadă bărbați plin de mușchi luptând dezbrăcați, deși condițiile meteo ar fi recomandat ceva haine pe tine, iar lupta o armură. Dar așa sunt spartanii.
Am zis spartani? Pardon, atenienii. Spartanii nu apar în acest film. 300 partea 2 se întâmplă cumva în paralel și un pic după primul film. Xerxes este ocupat cu Leonidas în altă parte, dar Artemisia (Eva Green), comandantă a flotei persane de invazie, are proprie ei luptă de dus împotriva lui Temistocle, regele Atenei.
Din păcate, 300: Rise of the Empire nu se ridică la înăltimea primului. Ai parte de bărbați aproape goi, mușchi, lupte, sânge ce arată foarte fals și același stil de cadre “noir”, ireale, dar primul film avea ceva în plus, în primul rând carisma lui Gerard Butler și apoi o poveste spusă la scară mică, povestea unor oameni care se împotrivesc armatei persane în ciuda sorților evident împotriva lor.
Temistocle joacă prea banal și nu-l prinde rolul; pur și simplu nu te convinge că are un motiv bun pentru a lupta împotriva perșilor. Totul se întâmplă pe mare, unde câteva corăbii grecești se împotrivesc cu succes uriașei flote persane. Un mic “sub-plot” tată-fiu pare în plus în film și parcă nu-i suficient dezvoltat. Prima parte a filmului este un pic plictisitoare.
Mai mult, un pic de oftică apare atunci când realizezi că, deși filmul începe tare arătându-ți cum Xerses s-a predat forțelor întunecate, devenind dintr-un prinț normal un rege mai ciudat ca aspect și port, filmul nu este despre el, ci despre Temistocle și Artemisia. De fapt, sfârșitul filmului nu termină bătălia, ci doar deschide poarta pentru al treilea film, cel în care cineva trebuie să înfrângă uriașa armată persană debarcată deja pe țărmurile Greciei și condusă de Xerxes.
Cine s-o învingă? Spartanii, desigur. În acest film nu prea apar, așa că încă o dată eroii Greciei mor pentru că spartanii nu doresc să se implice în război. Poate data viitoare. Probabil asta e strategia loc, îi lasă pe toți ceilalți să fie omorâți de perși și apoi ei înving nu doar cotropitorii, dar rămân și cu tot teritoriul Greciei. Personal aștept cu interes și un posibil film patru, în care să vedem cum toți acești atenieni și spartani plini de vitejie, războinici iscusiți, vor fi înfrânți rapid de către Imperiul Roman.
Revenind la filmul nostru, un rol foarte bun îl face Eva Green jucând-o pe Artemisia. Personal nu-mi prea prea mult Eva Green, are ceva ce nu mă atrage, deși n-aș putea spune ce, dar rolul ei este excelent jucat, interpretând perfect o maniacă doritoare doar de moarte și răzbunare împotriva Greciei. O vedem chiar și pe jumătate goală, într-o scenă unde sincer m-am întrebat “bă, ăștia și-o trag sau ce fac aici?” pentru că aparent în același timp încercau și să determine care dintre ei este mai tare și merită să stea deasupra.
Pe total filmul nu-i rău, dar nu vă așteptați la povestea oarecum restrânsă a primei părți și nici la mulțimea de meme-uri și replici de reținut pe care le-a dat ea. Deși la fel de violent (și cu toate acestea, sala era plină de copii, mulți veniți cu părinții), filmul pare mai calm, mai previzibil, mai banal. Singura replică memorabilă este, ca să o știți corect, “you fight much harder than you fuck”.
L-am văzut în Băneasa la sala Ultra din Grand Digiplex, unde dacă țin bine minte este cel mai mare ecran din România. Dacă mergeți să-l vedeți la cineva, mergeți la 3D și pe un ecran mare, aici imaginile contează.
Întrucât este 300 partea 2, ar trebui să-i spun 302, nu?
« Cum se face degivrarea avioanelor
Viitorul televiziunii și Internetului prin cablu în Europa, venituri, abonați și noi tehnologii »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
6 comentarii
12/03/2014 la 9:33 PM
Mai tare decat costumele inexistente ale luptatorilor (care undeva se justifica prin nevoia de mobilitate in timpul bataliei pe apa) e scena in care apare un cal. Nu dezvalui mai multe, poate nu au vazut toti inca filmul insa mie partea aia mi s-a parut extreme de trasa de par. Mai trasa de par si decat faptul ca in spatiu poti sa te duci tu asa frumusel de la o statie spatiala la alta si eventual sa ghidezi in spatiu doar cu un extinctor.
Ana(Citează)
13/03/2014 la 6:58 PM
@Ana: așa e specificul filmului, să fie tras de păr. Special au băgat calul acolo.
nwradu(Citează)
13/03/2014 la 3:23 PM
Nu stiu ce film ai vazut, dar spartanii apar la sfarsit si matura tot. In rest sunt de acord ca Eva Green face tot filmul, si pentru ca joaca exceptional si pentru ca boobies <3
Gaelex(Citează)
13/03/2014 la 6:58 PM
@Gaelex: bine, pentru că apar în 2 scene când se antrenează în Sparta și 2 minute la final de film se cheamă că e un film cu spartani. Undeva în rol secundar, atenienii.
nwradu(Citează)
16/03/2014 la 10:49 PM
De acord cu tine. Plus grecii aveau armura cam peste tot corpul si din punct de vedere istoric lucrurile stau putin diferit. E interesanta povestea filmului, insa…sange prea fals (la cat de mult sange a curs cu siguranta unii supravetuitori aveau cel putin jumatate de corp plin cu sange) si ma asteptam sa fie despre spartani nu despre atenieni.
Razvan Pascal(Citează)
17/03/2014 la 1:54 PM
O porcarie de film la care nu am rezistat cu nervii mai mult de 15 minute.
Probabil are succes daca ai 14 ani si nu te-ai dus la toate orele de istorie si fizica.
Mai in gluma, mai in serios se inscrie excelent in linia filmelor care ii face pe arabi rai si pe ieuropeni sau albi – buni.
enzo(Citează)