►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
10 Jan 2014 ·
GÂNDURI ·
Îmi place foarte mult noua campanie Heineken “sunrise belongs to moderate drinkers”, în traducere aproximativă “cine nu se îmbată criță din prima se distrează mai mult”. De mulți ani gândesc fix la fel.
Poate este din cauza felului în care am fost crescut. Ai mei m-au lăsat întotdeauna să gust din băutură, indiferent de care ar fi fost ea la masă atunci când era, așa că mai târziu, când am crescut, n-am avut niciodată tendința de a bea până când nu mai știu de mine și cad leșinat într-un colt al chefului. De exemplu, balul de final al liceului a fost la Palatul Parlamentului, costume, rochii, dans, distracție – na, ca la finalul unei “ere”, că așa o simțeam cu toții. Un coleg a băgat din primul moment vodcă Finlandia la greu; la 11 noaptea era leșinat pe sub masă, așa că a fost dus pe brațe acasă, apoi noi ceilalți ne-am distrat până la 4 dimineața. A doua zi zicea că nu-și mai amintește nici un moment al balului. A meritat?
Sigur, au fost și astfel de nopți în care la un moment dat “s-a stins lumina”. Nopți în care am vomitat cine știe pe unde, în care am ajuns acasă pe trei cărări, cu totul clătinându-se în jur, nopți în care nici n-am mai ajuns acasă și am dormit prin căminul în care se desfășura totul sau în alte locuri. Chiar la respectivul bal de mai sus nu mai țin minte dacă am dat totul afară pe geamul mașinii, în drum spre casă, sau chiar acasă; dar măcar era 4 dimineața când s-a rupt firul. Țin însă minte că a doua zi am fost mai amețit și mai haotic decât un zombie pe un stadion.
Cândva în următorii ani am început să descopăr că nu merită efortul. Orice băutură ar fi, nu merită să-ți vomiți stomacul câteva ore mai târziu; oricât de euforic, de lipsit de griji și de imbatabil te-ai simți atunci când ești luat de tot de efectul alcoolului, nu contrabalansează chinul de a doua zi, durerea de cap, amețeala și stomacul sensibil. Și nici nu mi se pare că poți avea vreun succes deosebit la femei atunci când te împleticești pe picioare și vorbești stâlcit fiecare cuvânt.
Și de atunci nu mai beau mult. Petrecere, ce-o fi, îmi știu limita dintre pragul “sunt vesel” și pragul “pământul se învârte ca o veveriță drogată”. Beau doar până la acea limită, fără să o trec. Pun pauză o vreme, beau și apă, dar măcar mă distrez până la final, nu doar până la 11 noaptea; sau până mi se face somn, dar măcar e un somn cinstit și nu trebuie să dovedesc nimănui că pot sta până în zori. Măcar vorbesc cu oamenii și a doua zi țin minte ce-am vorbit și, ceea ce după un anumit moment al vieții devine la fel de important, ce-am făcut, ce-am atins, cum m-am comportat, unde, pe cine șamd.
Iar uneori se întâmplă să fie 5 dimineața și tu, fiind suficient de treaz și cu rotițele încă în mișcare în creier, să-i spui ei “pleci acum? hai că te conduc până acasă, că-i dubios pe afară”, chit că o faci doar ca un gest frumos sau din alte interese. Uneori chibzuința și gesturile frumoase duc la relații la fel de frumoase. Prefer oricând amintirea acelui drum, după o noaptea de muzică și băutură în The Floor, decât amintirea că am băut zdravăn și… nu mai știu.
detalii: reclama Heineken.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
10 comentarii
10/01/2014 la 9:12 AM
Deh, material prost. Sunt persoane care beau de sting toata noaptea si a doua zi dimineata nu au absolut nimic. Eu, de exemplu.
mihai(Citează)
10/01/2014 la 9:19 AM
@mihai: probabil ca o sa ai mai incolo, insa iti doresc sa nu totusi.
alexduduman(Citează)
10/01/2014 la 9:33 AM
Msi sunt si alte trucuri… Sa mananci bine inainte de a te apuca de baut, sa nu schimbi bautura, sa te opresti cand incepi sa fii ametit si sa reiei cand iti revii…
Mark 3000(Citează)
10/01/2014 la 10:13 AM
Sunt student si ies destul de des in cluburi sau plec la munte si la mare cu prietenii si colegii mei. Pot sa spun ca nu ii inteleg pe cei care beau pana vomita (si imi pun o intrebare: nu au invatat nici pana acum care le e limita?) dar am observat ca incepand cu clasele a 9-a, copiii (fiindca nu ii pot numi altfel) fac aceste excese pentru a povesti a doua zi si a se lauda cu “maaamaaa, bah voi stiti cat am baut? pai am baut si daia si daia si dailalta apoi am vomitat la mama in pantofi si in pat, care nu era patul meu ca prima data am gresit camera, am intrat peste bunica”.
Deci pentru generatia mea, bautura reprezinta punctul de start pentru fala ca a vomitat tot apoi.
ion(Citează)
10/01/2014 la 11:44 AM
Sunt de aceeasi parere – bei cat sa te simti bine, nu cat sa te imbeti crancen, si din cauza asta ma opream cand simteam ca e prea mult. Asa ca nu mi s-au stins vreodata “felinarele”. S-a intamplat de foarte putine ori sa gresesc un pic si sa ma rastesc la bocanci. Da’ n-a trebuit niciodata sa-mi povesteasca altcineva ce am facut, sau ca a trebuit sa fiu carat acasa.
Sabotor(Citează)
10/01/2014 la 11:50 AM
Daca a doua zi iti este foarte rau inseamna ca ti-a fost la un moment dat foarte bine cu o seara innainte :P
L!nuX(Citează)
10/01/2014 la 4:10 PM
Era o vreme, cand eram cu paharul de “energizant, tarie” in fiecare seara in mana. Niciodata nu am ajuns sa-mi vomit stomacul, din prea mult bautura. De 5 ani nu mai beau un strop. Nu mai vreau, efectiv. Nici macar sa gust, singura data cand am gustat, a fost la biserica, cand m-am casatorit acum 1 an si jumate. Vinul de la nunta mea, eu nu stiu ce gust a avut. Am auzit ca a fost bun :))
cristi(Citează)
15/01/2014 la 4:30 AM
Inca functioneaza abordarea cu mai bine sa-ti fie rau decat sa-ti para rau ! Dar … fiecare cu ce-i place … Ideea e ca nota de veselie de care amintesti este mai puternica aproape de limita superioara , iar multi nu reusesc sa se opreasca sau este greu sa faca diferenta si cad in partea cealalta a “zidului” si devin pamant …. :D Consider ca e bine oricum considera fiecaresi ideal este sa nu ai regrete . Urasca totusi oamenii care fac urat la bautura (ar trebui legati) :D
Liviu(Citează)
15/01/2014 la 11:37 AM
Exact despre asta e vorba, daca doar bei ca un animal si mori in cateva ore esti cea mai trista fiinta. Ca sa ajungi sa bei si sa mai faci si ceva dupa sau in timp ce bei iti trebuie multa experienta chiar daca ai un ficat natural antrenat. Cand bei mult dar poti controla starea de betie ajungi sa faci si sa ai cele mai tampite povesti… pleci din club si ajungi la mare, recomandat cu o fata si cu cei 50 de lei ramasi in buzunar ajungi sa-i cumperi papuci pentru ca era in pantofi, un pachet de tigari si cazare etc. In fine sunt multe ideea e sa nu bei kamikaze si sa nu faci urat la bautura.
alex(Citează)
06/02/2014 la 8:23 PM
Nu exista ficat antrenat, ci timp inexorabil de distrugere a sa.
Excelent exemplul cu urmarile, insa cand te gandesti ca de la un singur pahar de bere (250 ml ) ajungi sa vezi dublu ( ca “incepator in ale cultului betivaniilor”),
cand esti numit sectant, nebun sau bolnav daca nu “consumi” bauturi alcoolice ,
cand “petrecere” inseamna de fapt betie si cand la betie mai omori un om sau esti tu cel …,, mai bati sau esti batut, mai faci un accident cu masina si mai omori cativa, sau esti tu omorat de catre un alt petrecaret , cand ii plangi pe cei ce au decedat sau au fost schiloditi in asemenea situatii ,sau pe familiile lor indurerate, asta cam seamana a fariseism, a ascundere dupa “cires”, a barna contra pai in ochi etc. etc…..
Hai sa gasim si alternativele corecte ale unor asemenea fenomene, in care de multe ori cauza este confundata voit sau nu cu efectul, si sa le adoptam .
Va las pe Dvs. sa le gasiti si poate mai discutam, daca va face placere
Cu respect pentru nevoia de dialog
Scurtu Sorin Izvor as
Scurtu Sorin Izvoras(Citează)