un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Unde au ajuns camerele pentru supravegheat bebeluși

17 Dec 2013  ·

TEHNOLOGIE  ·

8 comentarii

d-link_baby_cam_01Când eram bebeluș, tatăl meu montase un microfon deasupra patului meu și-l conectase la un difuzor pus de perete în bucătărie. Era o improvizație făcută cu microfonul unui radio-casetofon Philips și mai vechi, dar le permitea să audă astfel când mă trezeam și urlam pentru că mi-era foame sau din ce alt motiv urlă nou-născuții. Cam așa era un baby monitor pe atunci.

Mulți ani mai târziu, când am început eu să lucrez cu echipamente de supraveghere, secțiunea “baby monitors” era una specială pe la toți distribuitorii. În vremea camerelor video analogice, un astfel de dispozitiv presupunea o cameră ce supraveghea bebelușul și transmitea prin coaxial semnalul spre un televizor din altă cameră, utilizând intrarea AV a acestuia după o micuță conversie.

Cam tot atunci apăreau tehnologiile moderne în acest domeniu. Camera era conectată la un aparat care apoi transmitea fără fir, printr-un semnal și pe o frecvență proprie, semnalul TV până în camera părinților, unde era recepționat de o altă cutie neagră ce era apoi conectată prin cablu la televizor. Șmecherie mare, deși în practică semnalul era perturbat și calitatea imaginii era slabă, pe la 300 de linii TV.

Zilele trecute am fost la lansarea unei noi astfel de camere, modelul D-Link DCS-825L EyeOn Baby Camera. Are aspect plăcut, alb, sferic, și desigur este în ton cu tehnologia modernă:

  • se conectează la rețeaua wireless a casei sau generează singură propria rețea wifi protejată cu parolă.
  • ai aplicație de browser și de telefon și tabletă cu care accesezi camera și vezi live ce face copilul supravegheat.
  • camera îți dă alerte de mișcare și de sunet, ca să fii anunțat când s-a trezit copilul sau când urlă cât îl ține trompeta.
  • obiectivul este înconjurat de câteva LED-uri cu infraroșu, astfel încât și în beznă totală tot vezi o imagine alb-negru suficient de bună ca să-ți dai seama ce se întâmplă.
  • o poți accesa prin Internet, așa că dacă dai o fugă până la magazinul din cartier (sau la mall) poți urmări, la propriu, non-stop ce face plodul din pătuț.

În plus, fiind wireless este și portabilă, așa că o poți amplasa oriunde prin casă după necesitățile momentului. Nu doar că-ți transmite ție sunetele din camera copilului, dar poți vorbi și tu înapoi pentru că are un difuzor integrat. Vedeți LED-ul verde rotund de deasupra? Este un indicator de temperatură cu trei culori posibile, poți regla tu pragurile. Iar micuța “bilă pe băț” ce iese din cameră este senzorul de temperatură. Camera are până și niște jingle-uri preînregistrate și le poate cânta pentru copil.

Sună bine. M-am conectat chiar și la cameră, luând pe loc aplicația mydlink Baby Camera din Google Play și am făcut screenshot-urile de mai jos. Observați în partea de jos a ecranului că-ți spune temperatura din cameră, precum și câte alarme de sunet și mișcare au fost declanșate.

Am găsit-o momentan doar în oferta PC Garage, unde D-Link DCS-825L EyeOn Baby Camera costă 744 lei. Un pic peste alte camere pentru bebeluși, dar măcar obții audio bidirecțional și termometru.

asus s5507

    8 comentarii

  1. Spunand ca ai gasit-o doar in oferta pcgarage jignesti inteligenta cititorilor tai. Uita-te totusi pe price.ro

      (Citează)

    • @Test: toată lumea știe de price.ro, nu l-am descoperit noi. Dacă vrei tu să cumperi de la celelalte magazine, go ahead, dar de aia sunt pline forumurile de plângeri și probleme. Când o să apară și pe Evomag/Marketonline/Emag și încă vreo două pe care am încredere să le recomand, să-mi spuneți și mie.

        (Citează)

  2. Probabil ca Radu a vrut sa spuna ca doar acolo a gasit-o asa scumpa.

      (Citează)

  3. probabil a vrut sa spuna ca doar acolo face reclama sau ca doar de acolo isi primeste comisioane daca voi faceti comanda.

      (Citează)

  4. bineinteles problema mare a devenit ca ai recomandat un magazin nu ca dispozitivul e tare si de ajutor. #haters

      (Citează)

  5. Salut,
    am de curand un FOSCAM FI8910W achizitionat la 75EUR. Parca e totusi cam mare diferenta pt 2 camere apropiate ca specificatii. Daca esti maniac HD poti cumpara si modelul mai nou – FI8921W.

    http://www.foscam.de/shop/Foscam-FI8910W-IP-Kamera_1

    Stiu

      (Citează)

  6. Stiu… ca se gasesc si in Romania dar ceva mai scump dar cum a cumpara din spatiul UE nu mai e asa complicat fiecare se descurca cum poate.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus