Trei fapte bune

Pe 22 noiembrie am fost la McDonald’s și am donat 50 de lei. McDonald’s strânge bani pentru a lua spitalului de copii Grigore Alexandrescu un tomograf nou. Știu un pic despre sistemul medical și cât de util este un tomograf în diagnosticare, plus că era vorba de un spital de copii.

M-a invitat Cristi Manafu la această acțiune, a fost ceva cu vedete care rugau în restaurant oamenii să doneze, dar eu eram ocupat cu Black Friday și nu m-am dus. Am trecut câteva ore mai târziu și am lăsat acești bani, am primit chiar și bon pentru ei.

***********

Pe 15 noiembrie am găsit un portofel pe o trecere de pietoni. Avea de toate în el, buletin, permis de conducere, card bancar, 46 de lei. După CNP, pierzătorul avea 21 de ani, așa că am bănuit că-i student și m-am dus întâi la Drept, că era în zonă.

După ce-am găsit secretariatul prin clădirea care cred că-i legendarul labirint al lui Dedal, doamnele de acolo s-au mobilizat și au căutat numele pierzătorului în bazele de date, că poate aveau un telefon de-al său la dosar. Nu era student acolo.

Am sunat la banca emițătoare a cardului, le-am zis situația, cică nu aveau un telefon la dosar. Sau n-au vrut să mi-l dea, deși atunci cred că m-ar fi refuzat din prima.

Am mers la Medicină, altă facultate din zona în care l-am găsit. Acolo la secretariat m-a luat tare doamna respectivă când i-am explicat situația “trebuie să fiți rudă de gradul 1 ca să obțineți informații despre un student și întâi trebuie să demonstrați gradul de rudenie!”. Răspuns de robot, nici n-a trecut prin filtrul gândirii că am găsit portofelul cuiva și poate facem împreună un bine.

I-am zis și eu că întâi hai să-mi spună cu cine ar fi cazul să fiu rudă, că poate nu e student acolo. În fine, am cooperat, dar respectivul nu era student nici la Medicină.

Adevărul este că din zona Eroilor putea să ia RATB-ul către multe alte facultăți, inclusiv Politehnica sau Universitate. Ce vreau însă să spun este că, în era asta în care totul despre noi este online și public, e al naibii de greu să găsești telefonul cuiva al cărui buletin și permis și card le ai în față.

Am trecut strada și am dus portofelul la secția de poliție de vizavi de Medicină, conform legii. Am întocmit o declarație și un proces verbal, am completat chiar și seriile fiecărei bancnote din portofel (bine că nu erau multe), iar portofelul va ajunge la secția din zona pierzătorului (locuia prin Rahova) și i-l va duce la ușă polițistul de proximitate. Nici Poliția nu are o bază de date magică ce cuprinde telefoanele fiecărui cetățean.

Sfat de moment: punețî-va în portofel un bilet cu numărul vostru de telefon mobil și numărul unei persoane de contact. Scrieți “în caz de urgență sunați la…” pe el. Dacă-l pierdeți și-l găsește unul ca mine (că na, o discuție mai veche mi-a arătat că alții l-ar lua pentru ei), vă poate găsi. Dacă vi-l fură un hoț poate că-l aruncă după ce ia banii din el, caz în care poate vă sună un găsitor. Dacă vă calcă mașina, măcar cei din jur pot suna un contact pentru urgențe.

***********
A doua zi după faza cu portofelul am stat la o terasă și m-a disperat o pisică ce mieuna puternic de o oră. Am găsit-o, un mic pui alb cu gri speriat, cățărată într-un copac din care nu mai putea să coboare. E ușor să urce, că vine în viteză și se agață de scoarță, dar la coborâre nu mai poate face la fel, iar de la acea înălțime ar fi rănit-o căderea.

Și na… hai să dau pisica jos din copac. Am scos un plic de mâncare umedă (aveam în mașină pentru a mea, tocmai veneam din hipermarket), i-am pus pe un gard că poate o conving să coboare. N-a coborat, v-am spus că îi era frică, se vedea când se uita în jos.

Nu puteam nici să ajung la ea, ne despărțea un gard ascuțit și alte crengi. I-am pus mâncare din aproape în aproape pe o creangă mai accesibilă, că poate o atrag acolo. Am atras-o, a mâncat, dar când am vrut să o prind a fugit înapoi pe creanga ei superioară.

M-am dat cu mâncare pe mână, ca să miros mai frumos. N-a avut încredere.

Într-un final, după vreo 30 de minute de astfel de încercări, am decis să înfig piciorul în gardul ascuțit, să mă arunc rapid prin crengi și să înfig mâna prin surprindere în pisica și să o dau jos cu forța. Ceea ce a mers foarte bine, până la dat jos pisica din pom, pentru că se agățase cu disperare de creanga ei, eu o țineam precar de burtă și cu cealaltă mână țineam precum Tarzan o creangă, în timp ce vreo 3-4 rămurele mă înțepau.

Până la urmă am tras pisica din pom. Drept mulțumire, odată ce-am ajuns înapoi pe sol pisica s-a zbătut cu forțe proaspete, m-a zgâriat groaznic și a scăpat, alergând în niște tufișuri din zonă. I-am lăsat mâncarea acolo și am plecat. Am avut chiar și o mică bubă la încheietură, dar a dispărut după două zile.

************
Și o faptă bună la care am fost invitat să merg, dar nu m-am putut prezenta: Campofrio a donat pachete cu mâncare la 4000 de copii din satele mai sărace din județul Dolj, într-o inițiativă a World Vision. Cum a decurs totul puteți vedea în albumul foto de aici.