O zi alături de un curier DPD

Anul trecut v-am prezentat înainte de Black Friday cum arată și cum funcționează depozitul magazinului eMAG. Anul acesta am mers mai departe și, la invitația DPD România, am petrecut câteva ore prin depozitul lor și apoi cu un curier livrând colete, așa că am ocazia să vă arăt și cum lucrează o mare firmă de curierat.

DPD este un brand al companiei La Poste. Altfel spus, Poșta Franceză. DPD este prezent în toată lumea, livrează milioane de colete pe zi în Europa și au o poziție bună și pe piața din România. Să vă spun ce-am aflat pe la ei prin “casă”.

Din ce-am văzut în depozit munca de curierat nu se oprește niciodată. Eu am ajuns în Buftea, unde DPD are hub-ul bucureștean, la ora 8:15, moment când toate instalațiile erau în plină mișcare și un furnicar de oameni lucra în depozit la încărcat colete pentru livrările zilei.

Am înțeles că seara se adună coletele și plicurile ridicate în timpul zilei pentru a fi trimise în București sau în țară și străinătate. Mașinile vin din oraș cu noile pachete ce trebuie livrate, cutiile sunt descărcate în depozit, de unde pornesc pe benzile transportoare spre un scanner care le ia în evidență pe baza etichetelor lipite pe ele. Dacă o etichetă este deteriorată, intervine factorul uman care o descifrează și printează pe loc una nouă, citeță, de la un post de lucru precum cel de mai jos.

Pe timpul nopții, alți oameni plasează coletele în dreptul celor peste 20 de porți de încărcare ale halei, unde dimineața va trage câte o mașină DPD pentru a le duce pe teren. Împărțirea pe mașini se face după zona/cartier, fiecare curier având alocate anumite străzi.

Aici poate apărea și o primă problemă. DPD sortează coletele după codul poștal, iar unii clienți nu-l știu deloc sau nu-l completează. Deși codul poștal este cea mai simplă metodă de localizare cu o precizie destul de bună a destinației, mai ales că-i un simplu număr de 6 cifre, în România pur și simplu acesta nu este în conștiința oamenilor.

Sigur, e greu de înțeles de ce codul poștal este mai bun decât numele străzii și numărul ei, dar este așa pentru sistemele informațice și pentru a preveni erorile de citire. Poate ați văzut că și la americani zipcode-ul primează, nu adresa în sine. Se pare că în următorii ani așa va fi și la noi, după ce tot mai multe firme de curierat încep să facă sortarea după acest identificator.

(apropo, puteți afla codul vostru poștal pe site-ul DPD, dacă nu vă place cel al poștei române)

Buuun. Am rămas la “pe timpul nopții coletele sunt duse în dreptul porților de unde dimineață curierii le vor aranja în mașinile cu care pleacă pe teren”. Se face dimineață, moment în care vin camioanele din restul țării, aducând noi colete ce trebuie livrate în București, așa că întreaga procedură de descărcare și sortare se repetă.

De data aceasta chiar curierii stau în dreptul benzilor transportoare și, atunci când văd pe un colet codul poștal din zona lor, îl iau de pe bandă și-l pun în mașina lor. E ca la un restaurant de sushi cu bandă pe care se mișcă mâncarea printre meseni și fiecare ia ce-i place.

Acum e acum. Fiecare curier își cunoaște atât de bine zona încât se uită pe lista de livrări pe care le are de făcut în acea zi și își dă seama în ce ordine le va aborda, așa că pune în mașină marfa în ordinea corectă. Pachetele ce vor fi livrate primele intră ultimele în dubă.

După încărcare urmează o ultimă verificare a listei de AWB-uri, a sumelor ce trebuie încasate de la clienți și se verifică să nu rămână vreun colet în depozit, iar apoi se pleacă pe teren.

Eu merg alături de Cătălin într-un uriaș Peugeot Boxer, o mașină încă nouă la cei 142.000 de kilometri pe care-i are la bord, având în vedere că într-o zi obișnuită Cătălin parcurge cam 160 de kilometri pe traseul său.

El acoperă zona ce începe la Pasajul Muncii spre Baba Novac, Dristor și în jos spre Mihai Bravu până la Splai, dar întâi trebuie să ajungem acolo. Plecăm la ora 9 și câteva minute din depozit, ieșim prin Corbeanca în DN1 și de acolo spre oraș.

Cătălin începe să-i sune pe cei cărora trebuie să le livreze marfă. Pe majoritatea îi știe deja, îi ia în ordine pe lista de livrări și-mi spune câte ceva despre fiecare. “Uite, domnișoara aceasta la care vom opri prima oară nu răspunde aproape niciodată la telefon, doarme până târziu, dar poate avem noroc și răspunde la ușă”. Despre alții îmi zice că știe că nu vor coletul și vor cere amânarea livării cu câteva zile, ca să adune banii necesari. Și într-adevăr, un telefon către aceștia confirmă acest lucru.

Profit de ocazie pentru a mă uita la PDA-ul său portabil, un model Honeywell foarte rezistent, cu taste și stylus și ecran tactil, conectat prin rețeaua de telefonie la serverul DPD. Este un aparat bun la toate, scanează AWB-uri, arată toate detaliile despre livrările zilei și ce sume trebuie colectate de la clienți, iar ulterior livrării unui colet Cătălin introduce în PDA numele persoanei care a semnat de primire și, după un Enter, toate datele apar deja online pe sistemul de urmărire al DPD.

Pe la Băneasa dăm de traficul de intrare în București și totul se oprește. Coada de mașini începe în dreptul magazinului Metro, pe pasajul suprateran de acolo, dar cu câteva artificii o evităm în câteva minute și cotim pe Aerogării spre Barbu Văcărescu și de acolo spre Muncii.

Cătălin este unul dintre cei mai politicoși și răbdători șoferi cu care am avut ocazia să merg. În toate orele petrecute împreună nu l-am văzut nici măcar o dată înjurând sau făcând manevre nervoase prin trafic; nici măcar o dată nu a claxonat, ba chiar pe micile străduțe i-a lăsat pe toți cei din calea noastră să parcheze sau să facă ce intenționau ei să facă.

Îl întreb despre programul de livrări. De obicei are cam 80 de colete în mașină, într-o zi normală, dar astăzi are 110 și sigur ziua va fi mai lungă. Dificultatea nu este traseul, pe care-l cunoaște – aveam să mă conving – perfect, ci faptul că mulți clienți nu sunt la adresa de livrare și toți aceștia vor alte soluții de livrare. “Vino după ora 13”, “am ajuns acum acasă, dar în 15 minute plec iarăși, poți să vii rapid?” și astfel de fraze sunt des întâlnite, iar Cătălin îmi spune că face tot ce poate pentru a se plia pe nevoile lor deoarece este și interesul său de a rezolva cât mai rapid cu livrările.

Ziua se anunță foarte lungă cu 110 colete în mașină. Nu doar numărul lor este mare, dar apar și complicațiile de livrare pe care vi le-am spus mai sus, plus cine știe câte plicuri și colete noi de ridicat din zona aceasta.

PDA-ul face un bip. Cătălin îmi arată că a sosit o primă comandă de ridicare, trimisă în PDA din dispecerat. Pe ecran îi apare numele și adresa persoanei, plus intervalul dorit de ridicare, un 17-18 destul de strâns. După cum vă spuneam, omul își știe bine zona și îmi spune că acel expeditor va fi gata chiar de pe la ora 15. Și da, după numai câteva minute este sunat pe mobil de respectivul expeditor care-i spune că poate veni chiar mai repede de intervalul 17-18 specificat oficial în comandă.

Trei bip-uri de PDA mai târziu și ceva strecurat prin trafic, în măsura în care te poți strecura cu o dubă precum un Boxer, ajunge în zona Muncii și intrăm pe prima străduță către primul client. Eu rămân în mașină (n-am vrut să par tipul dubios care însoțește curierul la clienți), iar Cătălin urcă la domnișoara care nu a răspuns la telefon, dar o face la ușă. Din păcate, liftul nu funcționa, așa că a urcat 8 etaje cu un colet în mână.

Plecăm și după colț oprim din nou. Alt client, altă livrare. După 200 de metri, încă o livrare. Intrăm pe străduțe pe unde nu am fost niciodată, prin parcări de bloc, pe alei înguste, parcăm după câte un transformator sau unde e spațiu suficient pentru dubă, Cătălin duce coletul și apoi trece în PDA datele necesare, semnalizând serverului că a mai închis o livrare. Eu privesc de la înălțimea scaunului din dubă în curțile oamenilor.

Uneori are noroc și comanda este preplătită, așa că nu are de încasat bani. Scrisul chitanței ia mult timp, mai ales în picioare la ușa clientului. Vorbim despre un alt client, care mereu comandă produse de la un magazin online și niciodată nu vrea să le primească, nici măcar nu răspunde la ușă sau telefon. De ce i le mai duce? Așa e regula, la DPD îți este adus coletul de două ori înainte de a fi retrimis expeditorului, dacă în 7 zile nu te-au găsit pentru livrare.

Dacă vreți să ajutați curierul care vă aduce marfa, sunați-l din timp dacă nu veți fi disponibil pentru livrare. E mult mai bine așa decât să-i spuneți asta atunci când vă bate la ușă. DPD trimite niște SMS-uri dimineața, anunțându-vă că marfa pleacă spre voi; câțiva clienți l-au sunat pe Cătălin imediat după, spunându-i că nu vor fi astăzi la adresa respectivă. Sunt uimit că nu trebuie să-i noteze, ci îi reține pe toți și, când are timp între două livrări sau la câte un semafor, le marchează coletele în PDA-ul său cu un cod special de “refuz” și motivul.

Unor expeditor le spune telefonic că va ajunge după ora 18 să le ridice marfa. Dacă la ora 18 încă este în zona Muncii și de acolo trebuie să ajungă înapoi în Buftea, la 30 de kilometri distanță prin traficul de după-amiază, vă dați seama cât de dificilă este ziua unui curier. Îl întreb dacă face o pauză ca să mănânce; nu, mănâncă din mers.

De Black Friday aproape că se va dubla volumul comenzilor. Dacă DPD duce zilnic în jur de 15.000 de colete, atunci se așteaptă la 24.000 de livrări zilnice, ceea ce înseamnă că trebuie să închirieze mașini suplimentare și să angajeze personal temporar, perioada următoare fiind foarte aglomerată.

Este un business dificil și experiența de ieri m-a făcut să apreciez mai mult efortul celor implicați în el. Cel puțin curierul cu care am fost eu pe traseu face tot posibilul să mulțumească fiecare client și să se potrivească pe orarul acestuia. Nu din vreun altruism special, ci și pentru a-și eficientiza el ziua și traseul.

Ne despărțim pe lângă Baba Novac, pe o stradă unde are 4 clienți în câteva blocuri vecine, așa că lasă mașina pe loc și le duce pe rând pachetele. Dacă locuiți în zona sa de acoperire, salutați-l pe Cătălin din partea mea. Nu-l cunosc pe curierul care acoperă zona mea, dar sper să fie la fel de profesionist.