Mi-ar plăcea să trăiesc precum în reclamele la poker

Mi-ar plăcea să trăiesc precum în reclamele care te invită să joci poker online.

Să fiu îmbrăcat elegant, dar casual, în timp ce savurez o porție bună de mâncare sau un latte la un etaj înalt al unui zgârie-nori, în timp ce pe tableta de pe masă mai plusez cu 20 de euro în joc. Sau să mă relaxez într-o piscină de pe vreo insulă exotică, iar din când în când să înot până la malul ei, unde să sorb dintr-un cocktail cu umbreluță și să văd ce cărți au venit pe flop. Ba chiar, de ce nu, să joc împotriva lui Nadal, ca în altă reclamă.

Asta da viață. Ce nu-ți zic acele reclame la poker online este că tu, cel impresionat de cât de simplu și distractiv pare a fi totul în imaginile lor, ești atras acolo ca să pierzi banii în favoarea unor jucători profesioniști. Ești un fel de vacă de muls.

Și când văd pe la rubrica Sport reportajele care spun cum jucătorul profesionist X a câștigat deja anul acesta peste 2 milioane de dolari din poker observ că nu se spune și cum se câștigă acești bani.

Prin foarte, foarte multă muncă, mii de partide jucate și foarte mulți bani pierduți. Poker-ul este un joc de noroc doar dacă-l joci de pe marginea piscinei, între două cocktail-uri. Pentru cei care câștigă mulți bani din asta este legat mai puțin de noroc și mai mult de calcule matematice, de o foarte bună cunoaștere a probabilităților și statisticii și mai ales de capacitatea de a juca non-stop și de a investi bani mulți în asta.

Spun “a investi” pentru că, de multe ori, dacă auzi pe cineva zicând că a câștigat 10.000 de euro pe net jucând bine poker, înseamnă că în prima lună a pierdut 20.000 de euro, dar în a doua lună i s-au legat mai bine calculele și norocul și a adus în cont 30.000 de euro.

Pe total a fost pe plus, dar trebuie de la început să-ți permiți să pierzi, să ai bani de rulat cu care să începi apoi să câștigi. Asta dacă începi să câștigi, că nu poate certifica nimeni faptul că te pricepi la acest joc.

Nu sunt împotriva jocurilor de noroc. Îmi place pokerul, mă uit cu plăcere când transmit televiziunile diverse turnee, iar dacă aș avea suficienți bani probabil că mi-ar plăcea să trăiesc precum am spus în primele paragrafe. Sau poate n-aș încerca, de teamă sa nu cad în patima lor, sau poate că aș prefera ca la marginea piscinei să fie două vedete playboy, nu un laptop, dar să ajung întâi în acea situație și vă spun după aceea ce-am ales.

Zic însă că ar trebui ca toate acele reportaje să spună și cum se desfășoară de fapt totul. Cum în probabil 70% din partide te arunci de la prima mână, că nu-ți convin cărțile primite, cum balanța contului tău scade și crește cu variații mari, urmând ca, dacă ai și talent și pricepere la astfel de jocuri, la finalul lunii sau poate chiar al anului să fii pe plus, nu pe minus.

Am stat în avion lângă un tip care citea 20 de pagini printate despre o anumită strategie de plusare. Doar una din multele, prezentată cu toate avantajele și dezavantajele ei psihologice și matematice. Erau acolo câteva idei, precum faptul că cei mai mulți joacă cu gândul că pariază dacă au cărți bune sau se aruncă atunci când au cărți proaste și faptul că mulți plusează doar când le vine o carte bună în mână. Chestii simple, de recunoscut începătorii.