Să ne dorim o carieră bună înainte de a visa la cea extraordinară

Salut,

Un astfel de Website ar fi binevenit, desi nu stiu cati ar intra efectiv pe el sau cati ar considera asta un model de succes. Toti viseaza la Mercedes/BMW/Audi, Sofer si Secretara chiar daca ei nu sunt in stare sa lege 3 fraze fara a scadea IQ-ul intregii firme.

Personal, am ales bine – mi-am urmat pasiunea ( Calculatoarele) am terminat facultatea si m-am angajat la un ISP din top 3 ca si Support Tehnic acu 7 ani. Dupa aproape 5 ani de invatat lucruri noi si facut treaba cu seriozitate am ajuns Coordonator Tehnic pe orasul in care lucrez. Pentru mine lucrul acesta a fost o reusita si o confirmare atat a valorii si muncii depuse. Nu am masina cu sofer, nici secretara dar nu ma plang :D.

Pai ce acuzi tu este o idee foarte bine inradacinata al noi. Presupun ca cei mai multi dintre noi stiu direct oameni care pun efort serios (cam cat pentru a face ceva util) in a explica pe larg cum nimic nu se poate. La fel, oameni care vor premiul cel mare doar pentru ca ei simt ca merita si lumea ar trebui sa-i creada pe cuvant. Si au intotdeauna un excemplu de un plavan care a reusit si fara mari merite. Astia care asteapta pleasca, care-si iau conceptiile despre viata din tabloide, manele, capatos, mircea badea, vor fi luzarii de maine, care vor face in scarba un job de doi lei.

Referitor la caieră, aş putea spune că-mi merge spre bine, după opt ani petrecuţi în firmă (da, o multinaţională). Nu mi-a fost uşor. În primul rînd fiindcă sînt considerat prost de gură, atît pentru că spun franc ce gîndesc, cît şi pentru modul în care o fac. Pur şi simplu nu pot sta tăcut, văzînd tot felul de tîmpenii şi de gîndiri limitate, de oameni care pun argumetele emoţionale mai presus de cele tehnice în
discuţiile… tehnice.

În fine. Nu mi-am ales facultatea bine, dar ştiam ce pot şi intuiam că
foaia aia care poartă numele pretenţios de “diplomă” nu mă va ajuta cu nimic. Am fot mai mereu printre codaşi, lipseam de la cursuri fiindcă voiam să-mi trăiesc tinereţea şi făceam proiectele altora pentru a avea bani, chit că aveam cîte un snop de restanţe după absolut fiecare sesiune. Făcutul proiectelor pe bani m-a ajutat extrem de mult. Majoritatea lor erau pentru studenţii de la inginerie mecanică. Planificarea timpului, căutat de furnizori ieftini pentru hîrtia A0 care se găsea foarte greu, investiţii în scule (şabloane, rigle, creioane mecanice şi mine de calitate etc), modul în care-mi făceam reclamă, căutarea de contacte în permanenţă, toate şi-au pus amprenta şi m-au făcut să realizez că facultatea nu mă învaţă mai nimic util. Îmi plăcea să am bani, dar nu-mi convenea să nu am siguranţa lor. Aşa am decis să mă angajez după ce am terminat facultatea.

Lăsînd la o parte CV-urile puse pe bestjobs şi alte porcării de genul ăsta, din care m-am ales doar cu spam, am început să colind firmele din poartă în poartă, fără speranţă, ştiindu-mi nota de absolvire.. Cred că am lăsat sute de CV-uri. După ceva timp au început să mă sune, iar în final am fost pus în postura de a alege între trei angajatori. Am ales la nimereală şi m-am angajat în firma la care ajunsesem mahmur la interviu. La fel am fost şi în prima zi de lucru.

Debandadă totală, habar n-aveau în ce departament trebuia să fiu, aşa că am ales eu unul, cel de mecanică, la care mă pricepeam oarecum. N-a fost să fie. M-am certat cu unul din şefi chiar din prima săptămînă şi m-au mutat la departamentul de software, unde eram tămîie. Nu văzusem C în viaţa mea, iar Pascalul din liceu nu mă ajuta cu mult. Mi-era clar că vor să mă dea afară, dar nu m-am dat bătut. În două săptămîni am învăţat C cît să pot face revizuiri de cod şi teste mai simple. După jumătate de an am trecut de la teste la dezvoltare şi eram responsabil pe unul din module. De la asta am trecut la scris rutine pentru un program de diagnoză, folosit împreună cu tot restul sistemului.

După vreun an a apărut un post de inginer de test hardware în cadrul echipei, iar cum eu aveam ca hobby electronica, n-am stat de două ori pe gînduri şi m-am mutat. Aici am avut cea mai nasoală perioadă din viaţa mea. Nu mă descurcam nicicum cu banii. Preţurile explodaseră, chiria e luase razna, iar eu intram în gaură tot mai adînc, cu aproximativ 100 de lei pe lună. Mi-era mai bine să plec în oraşul meu şi să lucrez pe un salariu de două ori mai mic.

Exact cînd eram pe punctul de a-mi da demisia echipa din care făceam parte s-a desfiinţat în urma achiziţiei altei firme, toate responsabilităţile noastre fiind mutate în alt oraş. Membrii echipei au fost întrebaţi, fiecare în parte, unde vor să meargă. Eu mi-am ales alt departament faţă de ceilalţi, iar noul şef m-a întrebat ce notă dau salariului. După ce i-am explicat sec că mai mult de 2 din 5 nu merită şi voi pleca că dacă treburile continuă aşa în următoarele două luni, m-a întrebat cît aş vrea ca să dau o notă de 4 din 5. A căscat ochii mari cînd i-am spus că nu vreau decît 150 de lei în plus, ca să nu mai intru în gaură în fiecare lună. Am avut două măriri consecutive de 25%, în condiţiile în care 15% mărire era ceva imens.

Nici în echipa asta nu am stat prea mult, fiindcă mă plictiseau groaznic testele, o rutină din care nu aveam satisfacţie decît dacă primeam vreun test care sfîrşea cu distrugerea ECU-ului pe care era făcut. A apărut în schimb un post liber în echipa de dezvoltare de echipamente de test, în care m-am cărat instantaneu. Aici lucrez de cinci ani: vreau să zic că mi-e imposibil să mă plictisesc. Munca pe care o fac e atît de variată, problemele de care dau sînt chestii de care nu s-a mai izbit nimeni, încît îmi face plăcere să vin la serviciu.

Nu am abandonat nici munca pe cont propriu, iar cînd am timp mai fac cîte un proiect pentru alţii. Unele gratis, altele pe bani, dar învăţ din toate. O carieră extraordinară, în viziunea mea, nu înseamnă să ai purcoaie de bani, ci să ai suficient cît să nu-ţi lipsească nimic, să-ţi rămînă şi timp pentru a-i cheltui cu familia, pentru plimbat. E mai bine cu bani puţini şi fără stress.

Cam asta ar fi.

“O carieră extraordinară, în viziunea mea, nu înseamnă să ai purcoaie de bani, ci să ai suficient cît să nu-ţi lipsească nimic, să-ţi rămînă şi timp pentru a-i cheltui cu familia, pentru plimbat.”. restul e cancan.

citeam un inverviu al unui mare…mare? de pe la kpmg si zicea la un moment dat ca ora pe care si-o petrece seara cu familia il face sa se incarce de energie. la ce pm ma ajuta faptul ca am un munte de bani daca nu am timp sa-i cheltuiesc sau sa ma bucur de familie?

Am dat intamplator peste postarea ta, care ridica o problema destul de importanta a vremurilor actuale, orientarea in cariera, mai ales a tinerilor.

Apropo de site-ul cu povesti ”obisnuite”,am demarat o serie de interviuri pe blogul start-upist deocamdata, menite sa elucideze misterele cat mai multor joburi: http://smartdreamers.com/blog/
Incercam sa trecem de banalul job description.

Sunt curios ce parere aveti.

Multumesc!

nu stiu daca merita un site dar o compilatie de articole e buna.

Eu pot sa spun ca stiu o multime de oameni cu cariere de succes fara nimic flashy sau nelalocul lui. Doar multa munca implicare si seriozitate multi ani de zile.

Ce am observat in schimb e ca majoritatea oamenilor managerilor din multinationale dupa ce trec de un anumit nivel isi deschid propriile afaceri mai mici sau mai mari… si chiar m-am obisnuit sa am dubii serioase cand vorbesc cu un manager din Romania care la 40 de ani nu mai are macar un blog de unde castiga 1000 de euro pe an sau chiar o cafenea sau un magazin online de lumanari(dau si eu exemple aiurea).

in rest reteta e simpla… te angajezi intr-o companie la munca de jos, muncesti, promovezi, muncesti promovezi… la 35-40 de ani ai bani sa-ti cumperi porschele ala pe care-l visai :D. daca ai vazut reclama….