un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

La volanul unei mașini electrice: Focus Electric

10 Sep 2013  ·

TEHNOLOGIE  ·

21 comentarii

ford_focus_electric_01
Imediat după Fusion Hybrid / viitorul Mondeo din Europa, m-am urcat la volanul unui model Focus Electric. Este o premieră și pentru mine, fiind prima oară când conduc o mașină complet electrică, una care nu necesită nici o picătură de benzină sau motorină, ci se încarcă de la priză.

Focus-ul Electric este deci propulsat de energia electrică stocată în bateriile din mașină, un grup de 23 kWh în tehnologie Li-Ion. Acestea asigură mașinii o autonomie de 130-162 km (prima cifră este impresia mea, a doua este cea declarată oficial), o putere echivalentă de 143 cai-putere și un cuplu maxim de 245 Nm (motorul Ecoboost pe benzină asigură maxim 170 Nm, așa că Focus Electric are o accelerație mult mai bună). Viteza maximă este limitată la 137 km/h.

Știu, pare puțin să mergi 130 de kilometri și apoi să fii nevoit să “înfigi” mașina în priză, de unde se încarcă în 3-4 ore. Și chiar dacă piața de mașini electrice crește în SUA și în țările vestice și aproape toți producătorii oferă modele de acest tip, în România nișa aceasta nu poate fi decât mică. Asta pentru că pe aici lumea nu trăiește preponderent la case cu garaj, unde să încarci mașina la orice oră, ci în blocuri înalte.

Așa că să fim conștienți întâi cui se poate adresa în România un model complet electric, fie el Focus sau altceva:

  • celor care stau la casă sau țin mașina într-un spațiu propriu, unde să o poată încărca în siguranță
  • celor care au bani; modelul Focus Electric costă spre 40.000 de dolari, dacă am reținut bine
  • celor care vor folosi această mașină doar pentru deplasări în zonă (maxim 60 km dus și 60 km întors, nu?), practic în oraș și împrejurimi

Altfel spus, poate fi o mașină pentru cei ce locuiesc în Pipera și lucrează în București sau împrejurimi. Poate fi o mașină pentru taximetriști, dacă le-ar face primăria niște stații de reîncărcare, după cum se laudă. Poate fi o mașină pentru firme de curierat, livrări de mâncare, servicii door-to-door. Sigur, serios vorbind, doar prima variantă este cea mai fezabilă, considerând Focus Electric ca fiind a doua mașină personală, una cu care să te deplasezi doar local, că în concediu mergi cu altceva.

Mașina are un cost mare inițial, dar pe termen lung devine rentabilă. Nu știm exact randamentele de încărcare și consum, dar să zicem că o încărcare te costă 23 kWh x 0,36 lei = 8,28 lei fără TVA sau 10 lei cu TVA.

Bun. Cu 10 lei circuli 130 de kilometri, adică ai un cost de 7,7 lei/100 km. Ori scuzați-mă, dar asta e ca și cum ai consuma 1,4 litri de benzină pe 100 km. Cea mai eficientă mașină diesel consumă cam 30 de lei/100 km, în timp ce acest Focus Electric te costă doar 7,7 lei/100 km. Așadar, mult mai rentabil, cu condiția să-ți permiți costul inițial ridicat. Și dublu dacă ar costa, ca să introducem o marjă mare de eroare în calculele mele simple, și tot ar fi eficientă pe termen lung. Și am zis 130 km, nu 162 cum este declarat oficial.

Acum că ați aflat toate acestea, citiți în continuare despre cum mi s-a părut mașina.

EXTERIOR

Focus Electric arată 99% ca un Focus normal pe benzină/motorină. Singura diferența notabilă este în față, unde grila argintie diferă puțin, fiind mai asemănătoare cu cea de pe modelul Fiesta.


ford_focus_electric_02focus_ecoboost
Mai sus, Focus Electric (stânga) versus Focus benzină (dreapta). Observați aspectul diferit al părții frontale.

O altă diferență este apariția unei prize pe aripa față-stânga, locul unde conectezi mașina pentru încărcare, și dispariția completă a bușonului unui rezervor tradițional. Dincolo de aceste mici diferențe, probabil că nu va observa nimeni că ești la volanul unei mașini electrice și nu te poți lăuda prea ușor cu asta. De fapt, cineva observă: pietonii.
ford_focus_electric_06

Îi vei speria de moarte atunci când vei pleca de lângă ei fără nici cel mai mic zgomot, pentru ca mașina este complet silențioasă. Din afara ei nu se aude nimic. Am trăit asta de pe ambele părți ale volanului și este un moment inedit, iar privirea pietonilor este mereu surprinzătoare. Din acest motiv în unele state asiatice mașinile electrice sunt obligate să includă un difuzor care să genereze sunete de avertizare, dar în Europa nu este cazul.

INTERIOR

Și aici totul seamănă foarte bine cu Focus-ul clasic, despre care tot ați citit la mine pe blog și puteți să priviți din nou detaliile în drivetest-ul respectiv. Singura diferența este bordul.

ford_focus_electric_09_interior
Focus Electric are un bord predominant electronic. Un vitezometru mare pus central este flancat de două ecrane color. Cel din stânga îți afișează “bugetul”, adică autonomia estimată a mașinii. Să zicem 98 km. Accelerezi tare și acolo ți se afișează un -2, -4, făcându-se corecții în timp real. Mergi mai economic, fără accelerații bruște, și autonomia crește. Crește și când frânezi, pentru că mașina recuperează energia ce s-ar irosi prin frânare, ca orice altă mașină hibridă sau electrică.

Ecranul din dreapta îți poate arăta informații despre muzică și alte funcții ale mașinii, dar în mod normal afișează fluturași. Condu economic și numărul lor crește. Calcă pedala și își iau cu toții zborul. Este un sistem foarte asemănător cu frunzulițele ce apar pe Fusion Hybrid și un indicator inedit pentru modul în care conduci. Îl puteți vedea în acțiune în clipul de mai sus.
ford_focus_electric_10_bord

Consola centrală este aceeași unitate Sony de pe actualul Focus, sub ea găsindu-se butoanele pentru climatizare. Transmisia este automată și există și o poziție L de la Low Gear, unde poți trece forțat mașina într-o frână de motor. Acest mod este recomandat în situațiile în care știi că urmează să oprești (te apropii de un semafor, să zicem) și vrei să recuperezi cât mai multă energie din decelerare. Este ceva frecvent întâlnit pe hibride și electrice.

Portbagajul lui Focus Electric este mai mic decât al modelului normal, probabil pentru că în acea zonă se află bateriile. Pentru o mașină despre care am stabilit că este bună ca să te învârți cu ea prin oraș, la muncă și cumpărături, nu o văd ca pe o problemă importantă. Tot aici, în portbagaj, am găsit și un set suplimentar de cabluri și diverse adaptoare de priză marca Nexans, un producător bun de cabluri.

LA VOLAN

La volan m-a așteptat o mare surpriză: mașina are o accelerație excelentă! Focus Electric beneficiază de 143 CP și un cuplu de 245 NM, cu 75 Nm mai mult decât modelul Focus cu motor Ecoboost de aceeași putere. Și dacă accelerația pe Ecoboost era foarte bună, închipuiți-vă cum este cu aproape 50% mai mult cuplu. O puteți vedea în acțiune în clipul de mai sus.

Viteza urcă în ritm constant până la limita de 137 km/h (mie mi s-a părut chiar spre 145 km/h limitarea). Se simte că este o limitare impusă, probabil pentru a se asigura că obțin autonomia declarată, că altfel ar apărea cazuri în care merg nemții cu 170 km/h pe autostradă și rămân în pana prostului energetic după 30 de kilometri.

Totuși, limitarea mi se pare problematică. 140 km/h nu-i așa mult; dacă depășești ceva? Știu, chiar eu am zis-o, e mașină pentru deplasare în oraș și împrejurimi, dar nu-mi plac limitările, mai ales că se cunoaște că viteza maximă ar putea fi mult mai mare.

Culmea, au scos motorul pe combustie, au scos rezervorul, au adăugat motor electric și baterii multe în spate, dar mașina pare să aibă aceeași greutate. În realitate este cu 200 de kilograme mai grea, dar mi s-a părut că se comportă la fel ca modelul pe benzină, că stă la fel de bine pe șosea și în curbe, cu aceeași suspensie tare.

Lipsa oricărui zgomot de la motor este binevenită. Ca pasager, auzi doar zgomotul de rulare, cel făcut de mișcarea roților, plus zgomotul de vânt. Este mai liniște decât în alte mașini și simți imediat acest avantaj.

În rest, tot ce v-am spus la Focus-ul normal rămâne valabil și aici. O părere găsiți și la Adi Ciubotaru.

Dacă vă interesează tehnologia electrică, uitați mai jos o imagine ce arată câteva detalii, precum răcirea cu lichid a bateriilor și faptul că transmisia are o singură viteză. Se fabrică la Saarlouis, în Germania.
schema_focus_electric

asus s5507

    21 comentarii

  1. “transmisia are o singura viteza” – m-a amuzat copios exprimarea. In rest, referitor la automobile electrice, astept o noua generatie de acumulatori, este clar ca tehnologia existenta nu este fezabila pentru asa ceva.

      (Citează)

  2. E important si cate cicluri incarcare-descarcare duc acumulatorii. Din cate stiu acumulatorii Li-Ion de calitate duc cca. 300 cicluri. Daca incarci zilnic, in mai putin de un an acumulatorii vor fi epuizati sau isi vor fi diminuat sensibil capacitatea. Cred ca pretul acumulatorilor nu e de neglijat. Asa ca rationamentul cu “economii pe termen lung” trebuie reanlizat.

      (Citează)

    • @Nicu: 300 duc cei pentru aparatele foto, ăia proști.

      Gândește-te că un telefon îl încarci zilnic și abia după un an sesizezi că parcă autonomia nu mai e ca la început, deci după 365 de cicluri încă funcționează bine.

      Dușmanul acumulatorilor este căldura. Temperatura ridicată îi strică în timp, după cum spuneam în genialul meu articol de aici: https://www.nwradu.ro/2010/12/despre-viata-bateriilor-de-laptop/

      Acum, pe mașinile electrice bateriile sunt atent monitorizate și răcite cu lichid. Sigur, nu țin veșnic, ci câțiva ani, dar înlocuirea lor este un cost de consumabile.

        (Citează)

  3. Ar fi o idee sa continui calculele tale ca sa vedem daca economia de combustibil justifica costul de achizitie.

      (Citează)

  4. Povestea cu masinile electrice va deveni cu adevarat interesanta atunci cand bateriile vor ajunge de marimea unui rezervor de combustibil si autonomia va fi undeva la 500 km.

      (Citează)

    • @George: da, când bateriile vor ajunge așa noi vom avea deja mașini zburătoare.

      Ford a prezentat un pic și istoria lor privind mașinile electrice: prima au făcut-o în colaborare cu Edison, pe la începutul secolului trecut. Încă trăia Henry Ford.
      Tehnologia o aveau de prin anii 70, parcă. Nu aveau baterii. Abia acum, în ultimii ani, bateriile au ajuns suficient de fiabile, cu o autonomie și un timp de încărcare suficiente pentru a nu-ți fi rușine să oferi o astfel de soluție. Teoretic tehnologia va evolua mult, dar practic evoluția este foarte lentă în acest domeniu.

        (Citează)

  5. @NWRadu: Corect, evolutia acumulatorilor comparata cu evolutia celorlalte tehnologii este sensibil mai lenta. Din cum vad eu problema mi se pare ca tehnologia acumulatorilor nici nu prea are multe directii in care sa evolueze, pentru ca totusi este vorba de chimie si legi fizice si de exemplu orice ai face o celula Li-Ion tot 3.7 V va genera; nu ai cum sa reinventezi fizica/chimia. Probabil ca singura parghie unde se poate lucra este in marirea capacitatii prin miniaturizarea procesului tehnologic / marirea suprafetei celulei propriu-zise.

    Acumulatorii ne cam tin pe loc in evolutia celorlalte tehnologii.

      (Citează)

  6. @nwradu: consumabile, dar scumpe. Citeam despre altă mașină electrică, cum că un set de baterii costă pe la 8-10 mii de dolari. Este o componentă esențială în calculul costului pe termen lung. Practic dai doar pe baterii de schimb cît pe o mașină nouă pe benzină, din clasa ieftină.

      (Citează)

  7. Avand in vedere autonomia, mi se parea mai ok sa faca un ford fiesta sau ka electric.

      (Citează)

    • @Vlad: am văzut ceva acolo, dar fără să conduc. Fiesta eWheelDrive, electrică, cu câte un motor în fiecare roată.
      Ka electric a fost acum câțiva ani, dar mașina mică înseamnă și spatiu mic pentru baterii. Gândesțe-te că dacă au intrat și în spațiu pentru portbagaj cu ele este clar că avem o baterie instalată foarte mare. Probabil că s-ar fi ajuns la aceeași autonomie în final.

        (Citează)

  8. Pe cand oare o solutie de incarcare wireless ? Asta ar putea fi pasul cae sa scoata masina electrica din stadiul de concept. Inchipuiti-va ca ar fi de-ajuns sa parchezi maisna la supermarket pe un loc special si cand ai iesit de la cumparaturi sa aiba ,,plinul ” facut. Sau la semafor ,cat stepti iti mai baga putina energie.

      (Citează)

    • @Joint: la străini sunt deja locuri de parcare în astfel de locuri cu priză pentru încărcare. Foarte multe. Sunt mult mai dezvoltați.
      De acum 6 ani vedeam de la niște francezi oferte de bolarzi (stâlpi care ies din pământ) cu prize pe ei, plu stații de încărcare auto.

      În Paris sunt câteva sute de mașini electrice puse de primărie, cu tot cu prize pe marginea drumului pentru ele. Le închiriază lumea cu oră, pentru nevoi speciale gen “mers la hipermarket sau gară”, le parchează la loc la o priză.

        (Citează)

  9. Pretul este foarte foarte ridicat pentru ce ofera! In Olanda pretul este de 40 000 euro.
    O masina electrica potrivita doar pentru naveta la serviciu, cumparaturi si iesit la un suc este Renault Twizy (daca poti trece peste aspectul “de jucarie” si viteza maxima de 80 km/h). Macar pretul este pe masura ~9000 euro.
    link: http://www.renault.co.uk/cars/model/twizy/product.aspx

      (Citează)

  10. Tesla Model S ~ 485km

      (Citează)

  11. Observatie: iarna trebuie sa te imbraci bine, altfel incalzirea habitaclului o sa cam reduca autonomia :).

      (Citează)

  12. Cred ca transmisia e CVT ( transmisie cu variatie continua ). Asa e la majoritatea masinilor hibrid sau electrice.
    Wiki: http://en.wikipedia.org/wiki/Continuously_variable_transmission

      (Citează)

  13. Serios ?! De asta nu au romanii masini electrice, ca nu au graje ?! Nu cumva pentru ca sunt scumpe cat un Ferrari, pentru ca AVEM CELE MAI DEZASTRUOASE DRUMURI DIN LUME, pentru ca nici in 2100 nu vor exista statii de incarcare ?!

    Suntem cu 100 de ani in urma, si voi vreti masini electrice ?! ATI INNEBUNIT CUMVA, SAU NU PRICEPETI IN CE RAHAT DE TARA TRAITI ?!

      (Citează)

  14. Salut,

    Sunt total impotriva combustibililor fosili deci da, promovez orice forma de energie alternativa.
    Cu toate acestea, nu cred ca solutia electrica cu bateriile de astazi este cea invingatoare, din cateva motive simple:
    1. cost initial ridicat (cam de 2 ori mai mare?)
    2. cost mentenanta ridicat (bateriile)
    3. autonomie redusa (130 km fata de 600km)

    Legat de cost… n-as zice ca incape discutie :)
    Vorbim de sa zicem 3EUR / 100Km la electric fata de 8 EUR / 100Km la motorina(considerand conditii de eficienta ridicata in ambele exemple)
    Pai ca sa compensez o diferenta de cost initial de 15 000 EUR inseamna sa merg peste 300 000 Km !!! sa pot spune ca incep sa fiu eficient. Evident ca bateriile nu tin atat, costurile de schimbare fiind enorme, etc.
    Concluzia e clara, nu putem considera o eficienta la nivel micro (individ) ci putem vorbi doar o actiune guvernamentala de salvare mediu pe termen foarte lung (adica masina sa fie platita de stat in proportie de 50% sa ziceam)

    Avand in vedere calculul de fezabilitate nu incape discutie ca un business (taxi, curierat, etc) ar putea trece prea curand pe asa ceva.
    Poate fi o solutie doar pentru persoane cu bani, care isi permit sa plateasca de 2 ori suma pe o masina, de dragul mediului si/sau al noilor tehnologii.

    Pentru ziua de maine sper la tehnologii radical diferite de stocare a energiei electrice si atunci da, putem vorbi de masini electrice comparabile ca performante cu cele cu combustibil fosil.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus