►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Orașul în paragină: asaltul graffiti-ului
Achiziția Nokia de către Microsoft: oficializarea relației »
Mi-a plăcut noul Ford Mondeo încă de la primele imagini văzute pe net. Iar anul trecut, după lansarea sub numele de Fusion pe piața americană, l-am și văzut și impresia mi-a fost definitivată: este o mașină superbă! Ca actual posesor de Mondeo, generație mai veche, nu pot decât să mă bucur că Ford a dus linia de design spre o mașină ce pare agresivă prin farurile alungite, sportivă prin grila luată de la Aston Martin, încăpătoare prin platforma utilizată și foarte luxoasă.
De ultimul aspect m-am convins ieri, când am avut ocazia să fiu printre puținii ce au condus o astfel de mașină, având în vedere că în Europa se va lansa abia peste un an. Cred că aici este principala diferență față de generațiile anterioare: impresia mea complet subiectivă este că Ford a mai ridicat gradul de lux de pe modelul Mondeo.
Și mai interesant este că am condus modelul hibrid, un Mondeo ce combină un motor electric și baterii Li-Ion cu un motor de 2 litri pentru a obține o putere de aproape 190 CP. Consumul hibrid? 5 litri/100 km, iar testele făcute în SUA au plasat mașină pe locul 2 în topul eficienței hibridelor, după Prius. Dar înainte să trecem la propulsie, care totuși este o particularitate a întregului model, să vă spun despre mașină în general.
Eu și Adi Ciubotaru conducând pe rând mașina.
Puteți vedea mai jos design-ul exterior al modelului condus de mine. Sincer să fiu, n-am întâlnit pe nimeni căruia să nu-i placă liniile acestui model și credeți-mă că în realitate este și mai plăcut ochiului, atunci când îi vezi masivitatea și totuși sportivitatea cu ochii tăi. E o mașină care a întors multe priviri de-a lungul drivetest-ului și cu siguranța se va face remarcată.
Un detaliu observat la Fusion este ca oglinzile laterale sunt ceva mai lungi și mai puțin înalte decât pe Focus, o schimbare în bine. Prefer să văd mai multe benzi în oglindă, decât cerul, și în plus zgomotul de vânt este suplimentar diminuat.
Modelul condus de mine avea inclusiv cameră video pentru parcare și o puteți vedea în imaginea de mai jos, integrată lângă butonul de deschidere a portbagajului.
Și ca să terminăm cu portbagajul, acesta este foarte adânc și cu o deschidere generoasă, dar în varianta hibridă pierzi o parte din el în favoarea bateriilor și de aceea are această formă cu două niveluri.
La volanul mașinii m-am simțit mult mai bine decât mă așteptam. Aș începe spunându-vă de scaune, care sunt segmentate și cu tapițeria din piele și, cel puțin pe o mașină nouă, au exact duritatea necesară. Le-am reglat electric pe diverse direcții și desigur că încălzirea lor electrică este posibilă, ca și la generațiile anterioare.
Am apreciat apoi foarte mult design-ul portierei. Zona butoanelor de comandă a ferestrelor se continuă pe portieră cu o cotieră mult mai bine pronunțată decât în trecut, o zonă pe care-ți poți rezema foarte confortabil cotul mâinii în timp ce conduci (și simetric, ca pasager în dreapta, desigur), mai ales că acea zonă este capitonată cu piele și foarte moale, ca să nu te doară cotul.
Volanul are aceeași formă pe care ați văzut-o și pe Focus, dar mi s-a părut mai subțire. Are și mai multe butoane, vreo 22 după socoteala mea, transformându-l într-o adevărată consolă de comandă. Poate că sunt un pic prea multe.
Zona șoferului a rămas asemănătoare cu generația anterioară și cu design-ul obișnuit Ford: luminile pe un comutator circular în stânga, manete de semnalizare și ștergătoare după volan, reglaj electric de oglinzi pe portieră. Plasticul bordului este însă mult mai bun decât ce se găsește în acest moment pe Focus, așa că diferența de clasă este evidentă, pare mult mai solid, mai “plin” la apăsare, portierele nu flambează șamd. În plus, gurile de ventilație sunt mai mici, mai discrete decât pe liniile modelului Focus, și redesenate față de generația anterioară Mondeo.
Consola centrală a fost cea mai plăcută surpriză pentru mine. Cea de pe Focus, un model Sony, nu a fost apreciată de nici unul dintre cei cărora le-am arătat mașina, fiind considerată unanim prea mare, prea intrusivă în spațiul tău din mașină și “ieftină”. Noul Fusion are o consolă centrală plată formată din două mari elemente cu un design îmbunătățit fată de generația veche Mondeo.
Primul element este un uriaș touchscreen. De aici ai acces la principalele funcții ale sistemului SYNC (sigla acestuia este mândru afișată pe bord), anume conectarea telefonului, muzică, navigație și informații despre mașină. La capitolul muzică, Fusion are două intrări USB, un cititor de carduri SD, o intrare AV (video pe galben și audio pe alb-roșu), radio Sirius, conectivitate Bluetooth și restul opțiunilor uzuale. Intrarea AV mă face să cred că poți urmări și filme, iar ecranul are culorile și timpul de răspuns suficient de bune pentru a permite acest lucru.
Sub touchscreen se află unitatea optică și un buton fizic de volum, ca să-l rotești fără să iei ochii de la drum, iar apoi vin butoanele unității de climatizare. Acestea răspund la o simplă atingere, fără a fi vreo componentă în mișcare, ceea ce face ca ideea să pară elegantă, dar și un pic nepractică: lipsa unui feedback tactil te obligă să te uiți dacă s-a efectuat comanda dată de tine. Dacă vrei, poți regla toate opțiunile și direct pe ecranul tactil, după cum preferi.
Spațiul interior este foarte generos. Ca pasager în dreapta nu doar că nu atingeam torpedoul cu picioarele, dar mai erau mulți centimetri acolo. Iar cu scaunul configurat pentru un om de 1,86 metri rămâne în spate suficient loc pentru ca cineva la fel de înalt să nu atingă nici el, cu genunchii, scaunele din față. Mondeo a fost întotdeauna o mașină spațioasă, iar acum probabil că subțierea scaunelor a mai adus câțiva centimetri în plus.
Nu vă pot spune multe despre sistemul audio. Am preferat să ținem muzica la minim pentru a filma și pentru a asculta motorul hibrid în acțiune.
Aici vă spun mai multe despre sistemul hibrid.
În primul rând, ar trebui notat că motorul de 2 litri nu este unul uzual, care funcționează cu un ciclu Otto, ci un motor construit pe baza ciclului Atkinson. Diferența dintre ele nu este așa importantă ca teorie, ci mai degrabă vă spun consecințele: un motor Atkinson are putere mai scăzută, dar și un consum mai mic, iar în cazul unei mașini hibride puterea scăzută a motorului pe benzină este compensată cu un motor electric, alimentat din baterii.
Pentru că da, în caz că nu era clar, o mașină hibridă funcționează cu benzină, dar are și un motor electric și baterii încărcate de motorul cu benzină și de recuperarea energiei pierdute la frânare și alte metode. Consumul total este redus, dar nu depinzi de priză, ci tot cu benzină alimentezi; doar că mai rar.
Iar Fusion Hybrid are bordul plin de informații despre funcționarea mașinii. Dacă pleci normal de pe loc, funcționează doar motorul electric, punând mașina în mișcare cu energia din baterii. Când calci pedala de accelerație mai tare sau la viteze mari, intră în funcțiune și motorul pe benzină și ajută suplimentar la deplasare. Ai un indicator pe bord ca să știi dincolo de ce nivel de accelerație vei determina și pornirea celuilalt motor, moment sesizabil doar prin sunetul creat, pentru că mașina nu tremură și nu vibrează sub nici o formă.
“Ecranul” din dreapta al bordului poate fi configurat să-ți afișeze niște frunzulițe și numărul lor crește în timp real, cu niște animații rapide, când conduci în mod economic. Calcă pedala până la fund și frunzulițele vor fi rapid suflate de un vânt. La sfârșitul călătoriei, când oprești motorul, apare mesajul “Thank you for driving a hybrid” și statistici despre cât ai consumat, cât ai mers pe electric, câtă energie ai recuperat din frânare și tot așa. Te face să fii mai responsabil, să-ți dorești să dobori recordul anterior. Puteți vedea toate acestea mai detaliat în clipul video de mai sus.
Aceleași informații despre funcționarea motoarelor poate fi afișată și pe consola centrală.
Fusion-ul este mare și greu și sper că nu-și închipuie nimeni că un motor hibrid va face ca mașina să fie la fel de rapidă precum în variantele pe benzină sau motorină. Nu are cum. Mașina accelerează constant spre 120 km/h și în continuare mai sus, dar simți că nu este la fel de rapidă pe cât te-ai aștepta din forma ei ce trezește ideea de sportivitate.
Modelul Hybrid este deci destinat celor ce vor un consum cât mai scăzut (cifra declarată este de 5 litri/100 km). Dacă vrei putere și accelerație, te duci spre echipările cu benzină sau motorină, dar să nu înțelegeți din asta că Hybrid-ul ar fi vreun melc. Doar că nu-i la fel de rapid ca și celelalte.
În mers nu prea simți greutatea mașinii. Suspensiile sunt excelent calibrate și mașina stă foarte bine pe drum; nu am avut nici un moment senzația de “barcă” și nici nu am simțit denivelările mici ale drumului. Mi-ar fi plăcut ca parbrizul să fie prelungit mai mult în sus, mai ales după ce ulterior am condus și un C-Max Energi care oferă o priveliște panoramică foarte plăcută. Antifonarea este foarte bine făcută, e o mașină în care nu ridici vocea pentru a te face auzit, indiferent de viteză.
Legat de senzori, am apreciat sistemul de avertizare la unghi mort integrat în oglinzile laterale, precum și utilizarea senzorilor de parcare din față pentru a semnala apropierea de un obstacol, de exemplu atunci când cotești pe la înghesuială și te întrebi “oare trece sau dau un pic în spate”. Mi-a plăcut și că la plecarea de pe loc mașina activează pentru câteva secunde camera video din spate, cu mesajul “asigură-te că drumul este liber”, o idee foarte bună.
Ford Fusion are și aspectul și interiorul care să-l facă un model excelent. M-am simțit excelent conducându-l și am sesizat o diferență mare în luxul perceput față de clasa mai mică Focus și îmbunătățiri ale detaliilor față de vechiul Mondeo. Modelul Hybrid reprezintă o echipare ce se adresează celor ce-și doresc un consum cât mai redus și are și rolul de a te obișnui treptat cu trecerea spre un viitor electric în industria auto, dar lăsând asta la o parte modelul Fusion este foarte bine făcut și cu siguranța va avea succes pe piață.
« Orașul în paragină: asaltul graffiti-ului
Achiziția Nokia de către Microsoft: oficializarea relației »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
28 comentarii
03/09/2013 la 11:31 AM
e trist ca tre sa faci masina hibrida ca sa ajungi la un consum de 5%. :)
si mie-mi place mult cum arata mondeo asta nou. Nu inteleg delay-ul cu care se vinde in europa, in state se vinde de la inceputul anului astuia.
add(Citează)
03/09/2013 la 11:33 AM
Nu, din 2012 se vinde în state :P
Ține de fabrici, investiții, segmente de piață, ce fel de mașini preferă europenii etc.
nwradu(Citează)
03/09/2013 la 11:51 AM
Ca posesor de Focus, si cu un Mondeo (Generatia 2001) in Familie nu pot decat sa apreciez linia pe care merge Ford in aceasta perioada. Si generatia anterioara (2010 sau 2011) de Mondeo mi-a placut, dar Fusion parca e gandit sa se bata cu Passat de la egal la egal. Astept cu interes si lansarea din Romania.
Mars(Citează)
03/09/2013 la 11:59 AM
@mars: generația anterioară e chiar mai veche, 2007 parcă. Mașina, într-o culoare tot ca cea din articol, a apărut în Casino Royale, filmul din acel an cu James Bond.
nwradu(Citează)
03/09/2013 la 11:51 AM
pai, presupun ca au facut si ei un plan inainte de a lansa modelul… nu il lansezi si “mai vezi tu” cand il si vinzi. Retehnologizarea si modificarea liniilor de asamblare ar trebui facute din timp, nu?
add(Citează)
03/09/2013 la 11:58 AM
@add: da, au făcut planul să-l lanseze în 2014. Nu știu exact de ce. O fabrică Mondeo este în curs de relocare și au apărut și de acolo niște probleme.
nwradu(Citează)
03/09/2013 la 11:53 AM
Btw, erau binevenite niste poze cu portiera de la sofer :).
Mars(Citează)
03/09/2013 la 11:57 AM
@Mars: apare în clipul video, dar uite și o fotografie
nwradu(Citează)
03/09/2013 la 12:18 PM
Da, ai dreptate – Generatia actuala de Mondeo e din 2007 cu un mic facelift ceva mai recent.
Mars(Citează)
03/09/2013 la 12:26 PM
ce bine ar fi fost daca nu semana cu un aston martin…
un muc(Citează)
03/09/2013 la 1:03 PM
Salut!
S-au zis si ceva estimative in EUR? Ca daca costa 50k (fara taxe)… ai alte optiuni mai bune in banii astia.
George(Citează)
03/09/2013 la 1:48 PM
@George: nu, nu s-au discutat prețuri. Mai e până atunci.
nwradu(Citează)
03/09/2013 la 1:45 PM
@George: cu motor hibrid, piele si toate optiunile iti dai seama ca 50K e un pret realist.
AdrianG(Citează)
03/09/2013 la 5:18 PM
Arata suer masina :) dar apropo de hibrid: daca ford fusion e hibrid atunci Oper Ampera/Chevrolet Volt ce i :)?
HeavyD(Citează)
03/09/2013 la 7:55 PM
@HeavyD: hibrid = motor electric și motor cu combustie. Fusion Hybrid, Opel Ampera, Toyota Prius, diverse modele de la aproape toți producătorii.
Electric = numai motor electric, nu mai bagi combustibil, ci încarci mașina de la priză. Focus Electric (l-am condus și pe acesta), Chevrolet Volt, Tesla etc.
nwradu(Citează)
03/09/2013 la 7:24 PM
Ampera e tot hibrid.
nea_caisă(Citează)
04/09/2013 la 5:03 AM
@heavyD Opel Ampera si Chevrolet Volt sunt hibride plug-in, aidca le poti incarca si de la priza. Mondeo se incarca doar in mers, fiind un hibrid normal.
Alex Dumitru(Citează)
04/09/2013 la 5:06 AM
Am asteptat si eu Mondeo hibrid, pentru ca am un focus de 6 ani si sunt foarte multumit de el, dar a intarziat foarte mult si m-am reorientat catre un hibrid premium, dar second-hand. La ce consum si fiabilitate au, cred ca o sa se vanda foarte bine in urmatorii ani. Eu cu 3.3 litri / 263 CP am un consum de 11 mergand sportiv. Daca merg “la consum” ajung sub 7, ceea ce mi se pare incredibil.
Alex Dumitru(Citează)
04/09/2013 la 6:36 PM
@Alex Dumitru: ce model ai?
nwradu(Citează)
05/09/2013 la 6:08 PM
Lexus RX400h.
Alex Dumitru(Citează)