►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
O lovitură a SUA sau NATO în Siria poate avea implicații mult mai grave decât destinul acelei țări. Și problemele nu sunt rezistența armatei siriene, care probabil ar putea fi nimicită în câteva zile (vă aduceți aminte de Libia?), ci precedentul periculos care s-ar crea.
Un atac ar trebui făcut prin ONU, care, ca organizație mondială, are legitimitatea necesară unei astfel de acțiuni în contextul utilizării de arme chimice. Problema este că Rusia are drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU și astfel sunt regulile lor făcute încât, dacă o țară își folosește dreptul de veto, nu se va acționa.
Închipuiți-vă ce ar însemna dacă ONU, la presiunea SUA sau a Marii Britanii, ar ataca Siria în condițiile în care Rusia se opune. Întreg sistemul ar cădea. Consiliul de Securitate, ONU în sine, n-ar mai însemna mare lucru dacă regulile după care au acceptat cu toții să joace ar fi ignorate de anumite țări. Acest echilibru destul de firav din lume, această cooperare și prieteni de multe ori de formă între marile super-puteri există și pentru că fiecare știe că are drept de veto și deci își pot apăra interesele sub acoperirea legală a ONU.
Singura soluție ar fi ca o țară să atace Siria pe cont propriu, nu sub mandat ONU. Dar ce motiv ar putea avea să facă asta? Nu există unul real, nu sunt amenințați cetățenii altei țări, nu există pericole pentru ceilalți. După toate regulile politicii internaționale, un război civil dintr-o țară este strict treaba acelei țări și n-au alții dreptul să se bage. Doar ONU ar putea face asta, în cazul unor probleme grave (gen arme chimice), dar tocmai am spus că ei sunt blocați în propriile reguli și discuțiile durează mult.
Am văzut la televizor diverse opinii adunate de site-urile de știri. Mulți români spun că noi n-am avea ce căuta în Siria ca parte a NATO pentru că nu-i problema noastră ce pățesc sirienii. Doar unul a comentat “dar e ok să ignorăm 100.000 de sirieni morți doar ca să facem economie?”. Și acum vă întreb pe voi: dacă în 1989 armata ar fi rămas cu Ceaușescu și ar fi tras în oameni, dacă revoluționarii ar fi fost bombardați cu avioane, tancuri și arme chimice timp de doi ani, dacă ar fi fost 100.000 de români morți, nu ne-am fi bucurat să intervină străinii cât mai repede? Sau le-am fi înțeles scuza că e scump?
Cred că orice națiune, oricât de mică și îngropată de sărăcie și probleme, ar trebui să contribuie cu ceva la o eventuală forță de eliberare a Siriei. Măcar simbolic, ca să arate că participă la oprirea unui conflict. Nu poți să vorbești despre “civilizație” fără să și dovedești că și tu crezi în acest termen. Ce face Rusia acum, ca să-și apere propriile interese în Mediterană, este o mare mârlănie și este ca și cum ar fi executat chiar ei o mare parte din acei 100.000 de sirieni deja morți.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
13 comentarii
29/08/2013 la 4:12 PM
Si crezi ca cei care intervin o fac pt ca le pasa de sirieni ? Sau pt ca vor ca Rusia sa nu mai aiba baza la Mediterana, pt o piata noua de desfacere pt armament si pt o influenta mult mai mare in zona Iranului? La ce jocuri de culise sunt, chiar e dificil sa poti alege o parte in conflictul asta.
Pe de alta parte, sirienii au avut un grad relativ ridicat de libertate, iar folosirea de arme chimice e greu de dovedit ( referitor la cine le-a folosit ).
msx(Citează)
29/08/2013 la 7:39 PM
@msx: intervin din diverse motive, unul fiind și pentru că alegătorii lor vor o intervenție.
nwradu(Citează)
29/08/2013 la 4:27 PM
Sau asta: http://edition.cnn.com/2013/08/29/world/meast/syria-iran-china-russia-supporters/index.html
sicktired(Citează)
29/08/2013 la 4:39 PM
Ma revolt de fiecare data cand citesc in ziare/bloguri despre umanitatea americanilor si cum ii ajuta ei chinuiti. Chiar atata indoctrinare? Sau Nord Coreea si 3 sferturi din Africa o duc prea bine si de asta nu ii ajuta americanii?
Nu contest problemele milioanelor de sirieni, dar sa nu realizezi ca sunt folosite ca o scuza…
Bogdan(Citează)
29/08/2013 la 4:48 PM
Te uiți prea mult la CNN. În Siria e război religios, la fel ca în Irak. Majoritatea șiită se răscoală împotriva conducătorilor minoritari suniți. Face parte din ultimul act al independenței populațiilor împărțite dampulea de britanici. N-are nici o legătură cu căderea comunismului în estul europei.
O să se rupă ONU la fel cum s-a rupt la invazia americană neautorizată din Irak sau la aia rusească din Georgia. ONU e o labă ancorată în trecut unde dreptatea e doar pentru dulăi, nu pentru căței.
Și ca să fac și eu un apel lacrimogen: în Irak au murit mai mult de 100.000 de oameni de la invazie, nu ar trebui să facem ceva în privința asta ca “națiune, oricât de mică și îngropată de sărăcie și probleme” ;)
nea_caisă(Citează)
29/08/2013 la 7:41 PM
@nea_caisă: sunt cazuri diferite dpdv ONU. Rusia a zis că georgienii au ceva cu ei. Americanii au zis că Saddam le vrea răul. În cazul Siriei e mai dificil de găsit un astfel de pretext. Aia se bat doar între ei și atât.
nwradu(Citează)
29/08/2013 la 6:35 PM
România ar trebui să stea în banca ei și să nu se bage în orice rahat. Sunt alții mai mari. Și așa cheltuim mult cu parlamentarii și guvernul.. vreți ca ăștia să moară de foame? Mai bine să moară sirienii…
Aa.. să presupunem că vor pune și noi ”2” tancuri la treaba, în Siria. Cheltuielile vor fi duble față de cât vor consuma toate celelalte țări la un loc. Sunt sigur.. la noi sunt buzunare lungi și sparte.. ca autostrăzile și pasarelele alea ieftine de pe V. Prahovei. Păi vă dați seama câte milioane de euro va trebui să cheltuiască România pentru intervenția sa? Dar nu mai bine să mai cumpărăm vreo 3 aeronave pentru președinte, pONTA și restul găștii? Zic..
Alexandru Ionut(Citează)
29/08/2013 la 8:11 PM
E inside job. Americanii au dat arma chimică în speranţa că vor primi undă verde. Nu îl văd pe Assad făcând asta ştiind că e supravegheat de toţi.
Adrian Skydiving(Citează)
29/08/2013 la 8:36 PM
@Alexandru Ionut: Uite aici o analiza interesanta a participarii fortei multinationale: http://www.dailymail.co.uk/debate/article-2404992/Why-fool-Britain-great-power.html Si daca britanicii sunt de acord ca nu sunt necesari, ce sa mai spunem de cei 2 arcasi de ii trimitem noi? Dar da bine sa spui ‘forta multinationala’, noi pupam frumos mana protectorului, soldatii aia isi iau si eu un salariu si uita asa merge treaba.
@nea_caisa: mi-a placut aia cu ‘ONU e o laba ancorata in trecut’
Bogdan(Citează)
29/08/2013 la 8:39 PM
“membri permanenți cu drept de veto în consiliul de securitate” : în traducere liberă ăia tari fac legea, pulimea e acolo ca să dea la număr.
nea_caisă(Citează)
29/08/2013 la 8:45 PM
Anacronică, o labă anacronică vroiam să zic dar nu-mi venea cuvântul :D
nea_caisă(Citează)
29/08/2013 la 8:52 PM
Și cea mai bună caracterizare a englezilor în ziua de azi o găsiți în videoclipul lui George Michael – Shoot the dog ;)
nea_caisă(Citează)
29/08/2013 la 10:40 PM
@Bogdan: mulțumesc pentru link.
Alexandru Ionut(Citează)