Siria, un caz ce ar putea rupe ONU

O lovitură a SUA sau NATO în Siria poate avea implicații mult mai grave decât destinul acelei țări. Și problemele nu sunt rezistența armatei siriene, care probabil ar putea fi nimicită în câteva zile (vă aduceți aminte de Libia?), ci precedentul periculos care s-ar crea.

Un atac ar trebui făcut prin ONU, care, ca organizație mondială, are legitimitatea necesară unei astfel de acțiuni în contextul utilizării de arme chimice. Problema este că Rusia are drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU și astfel sunt regulile lor făcute încât, dacă o țară își folosește dreptul de veto, nu se va acționa.

Închipuiți-vă ce ar însemna dacă ONU, la presiunea SUA sau a Marii Britanii, ar ataca Siria în condițiile în care Rusia se opune. Întreg sistemul ar cădea. Consiliul de Securitate, ONU în sine, n-ar mai însemna mare lucru dacă regulile după care au acceptat cu toții să joace ar fi ignorate de anumite țări. Acest echilibru destul de firav din lume, această cooperare și prieteni de multe ori de formă între marile super-puteri există și pentru că fiecare știe că are drept de veto și deci își pot apăra interesele sub acoperirea legală a ONU.

Singura soluție ar fi ca o țară să atace Siria pe cont propriu, nu sub mandat ONU. Dar ce motiv ar putea avea să facă asta? Nu există unul real, nu sunt amenințați cetățenii altei țări, nu există pericole pentru ceilalți. După toate regulile politicii internaționale, un război civil dintr-o țară este strict treaba acelei țări și n-au alții dreptul să se bage. Doar ONU ar putea face asta, în cazul unor probleme grave (gen arme chimice), dar tocmai am spus că ei sunt blocați în propriile reguli și discuțiile durează mult.

Am văzut la televizor diverse opinii adunate de site-urile de știri. Mulți români spun că noi n-am avea ce căuta în Siria ca parte a NATO pentru că nu-i problema noastră ce pățesc sirienii. Doar unul a comentat “dar e ok să ignorăm 100.000 de sirieni morți doar ca să facem economie?”. Și acum vă întreb pe voi: dacă în 1989 armata ar fi rămas cu Ceaușescu și ar fi tras în oameni, dacă revoluționarii ar fi fost bombardați cu avioane, tancuri și arme chimice timp de doi ani, dacă ar fi fost 100.000 de români morți, nu ne-am fi bucurat să intervină străinii cât mai repede? Sau le-am fi înțeles scuza că e scump?

Cred că orice națiune, oricât de mică și îngropată de sărăcie și probleme, ar trebui să contribuie cu ceva la o eventuală forță de eliberare a Siriei. Măcar simbolic, ca să arate că participă la oprirea unui conflict. Nu poți să vorbești despre “civilizație” fără să și dovedești că și tu crezi în acest termen. Ce face Rusia acum, ca să-și apere propriile interese în Mediterană, este o mare mârlănie și este ca și cum ar fi executat chiar ei o mare parte din acei 100.000 de sirieni deja morți.