un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Școala noastră de politică externă

13 Aug 2013  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Patru deputați au mers în vizită în Taiwan, la invitația și pe banii ministerului de externe de acolo. Atâta doar că România nu recunoaște oficial Taiwan-ul ca țară, chinezii insistând că este de fapt o provincie de-a lor, așa că a ieșit scandal. Camera Deputaților și Ministerul nostru de Externe au declarat că-i o vizită neautorizată, au reafirmat parteneriatele noastre cu China, Ambasada Chinei ne-a dojenit tare șamd.

Scandal pornit de la o prostie, cum sunt multe.

Dar prostia cui? Înțeleg că 4 deputați (doi PSD, un PDL și un Partidul Verde) au acceptat imediat invitația Taiwan-ului de a vizita oficialitățile de acolo. Au sărit ca pișcotarii la ceva dat pe banii al tora. Bugetul Parlamentului pentru deplasări a fost mult redus, așa că nu faci nazuri când te invită străinii pe banii lor. Probabil că dacă i-ar fi invitat și Osama bin Laden în peștera sa, s-ar fi dus, că na… e moca.

Dar cum pot susține abia acum Zgonea, președintele Camerei Deputaților, și Titus Corlățean, ministrul Afacerilor Externe, că vizita a fost neautorizată și nu reprezintă o poziție oficială a României?

Ce-au făcut taiwanezii, i-au invitat direct, nominal, pe cei 4 deputați? Că mă gândesc că de fapt au trimis o invitație oficială Camerei Deputaților, arătându-și disponibilitatea de a fi vizitați de 4 deputați, n-au cerut special “pe ăla, ăla, ăla și… pe ăla!”

Eu nu știam exact ce relație are România cu Taiwan (mai exact, oficial, nu are), dar niște deputați ce pleacă în extern ar fi trebuit să știe. Că asta e parte din meseria lor.

Trei la mână, trecând de invitație, Zgonea chiar susține că el nu știa de această acțiune? Au plecat deputații de capul lor? Bănuiesc că președintele Camerei Deputaților este informat de astfel de vizite, că de aia se cheamă că-i președinte. Moment in care ar fi trebuit să i se aprindă beculețul și să nu permită plecarea celor patru.

În realitate, bănuiesc că primii care s-au sesizat au fost chinezii. Probabil ambasada lor a bătut obrazul ministerului nostru de externe și le-a zis ceva de genul “peste o zi facem noi o declarație oficială de nemulțumire, până atunci aveți timp să ieșiți voi primii cu una de scuze și dezaprobare a vizitei”. Ceea ce s-a și întâmplat.

Oricum ar fi, mi se pare încă o dovadă că suntem conduși de o ceată de habarniști în ale politicii externe, oameni care au venit în Parlament și ministere doar ca să împartă influență și licitații după propriile interese. Faptul că nu avem o școală politică se vede din ce în ce mai tare în toate bâlbele recente cu Taiwan sau UE.

taipei-101

sursa: Hotnews.ro

asus s5507

    10 comentarii

  1. Problema e că fiind perioadă de concedii toți și-au băgat picioarele și au plecat fiecare de capul lor. Ponta, miniștrii, parlamentarii. Nu există un control, iar o dată ajuns parlamentar ai 4 ani de primit, asta-i deviza generală.

    Facem pariu că la următoarele alegeri cel puțin unul din cei doi din PSD vor fi realeși democratic de conaționali ?

      (Citează)

  2. Esti pe langa politica, am mai spus.
    Stirea este deja destul de veche, comentata si analizata pe toate partile.
    Nu stiu despre voi dar pe mine ma rupe mult mai tare la suflet raportul Comisiei Fiscale. Mergem in jos economic, foarte tare:
    “Conform datelor ONRC, numărul de companii intrate în insolvenţă în primele 5 luni ale anului 2013 a fost cu +9,5% mai mare faţă de primele 5 luni ale anului 2012, atingând un nou maxim istoric. De altfel, conform unui studiu Coface, rata insolvenţelor – numărul de insolvenţe deschise raportat la numărul de companii active – în România este foarte mare, atingând în 2012 un nivel de 5,67%, faţă de 0,35% în Bulgaria, 0,04% în Polonia, 0,47% în Cehia, 0,1% în Slovacia şi 3,84% în Ungaria. În plus, în primele 5 luni ale anului 2013, cifra de afaceri medie a unei companii intrate in insolvenţă era cu peste 60% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2012”.

    “Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au avut o evoluţie mult sub aşteptări, gradul de realizare al programului semestrial fiind de doar 47,6%, reflectând un eşec major în absorbţia fondurilor europene”

    “Astfel, conform datelor disponibile, în termeni reali, cheltuielile de investiţii publice în standarde ESA95 au scăzut cu 29,9% în trimestrul IV 2012, respectiv cu 32,8% în trimestrul I 2013 faţă de aceleaşi perioade ale anilor anteriori, având astfel o contribuţie puternic negativă la creşterea economică”

    Deci vizita aia e praf in ochi, can can, la fel si incidentele astea cu ungureii, adevaratele probleme sunt cele oconomice in care intra putina lume la analiza, pentru ca la astea trebuie gandit si calculat.
    Deci : Mujex ce mai capabil/curat/competent guvern de dupa ’89. Tara arde si baba se piaptana la Maiami, pe banii cui?

      (Citează)

  3. eh, lasa-i pe amaratii astia 4. niste fomisti mai mici asa.
    uite aici o fomista de top:
    http://semanticu.wordpress.com/2013/08/13/nicolai-si-cu-busoi-baga-spaima-n-chinezoi/

      (Citează)

  4. @Fish,
    multumesc pentru mentionare.

      (Citează)

  5. … de unde se deduce ca piscotareala afecteaza pe toata lumea, nu numai bloggerii :)

      (Citează)

  6. @enzo: sa ne intelegem, treaba asta cu Taiwanul este apa de ploaie, la fel si chestia cu ungurii. Adevaratele probleme sunt cele economice, incerci sa atragi atentia asupra lor si inchei apoteotic cu o indignare de baba: pe banii cui si-o facut nu stiu cine concediul la Miami? Cum vine asta cu problemele reale?

      (Citează)

  7. Am zis azi cuiva : eu am impresia ca astia nu sunt hoti….sau sunt ceva hoti….dar cel mai grav este faptul ca sunt PROSTI de bubuie !

    Un conducator prost este mult mai nasol decat unul hot… Hotul fura, dar prostul DISTRUGE TOTUL IN CALE….

      (Citează)

  8. Cand 90% din domeniul IT se produce in Taiwan sau de catre firme taiwaneze in China, trebuie sa fii un pic cu capul in traista sa nu stii situatia tarii de unde-ti vine laptopul Acer sau telefonul mobil HTC.

    Exista de ani de zile relatii economice cu Taiwanul, doar importam de acolo componente la greu si exista TAITRA care nu are alte scop decat sa imbunatateasca aceste relatii economice.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus