Ziua afișării rezultatelor la bac

Mă uitam ieri la o imagine generică în care niște elevi se uitau la un avizier școlar și citeau rezultatele la bac. Mi-am adus aminte de ziua în care am aflat notele mele la Bac și descopăr acum că mi-a rămas întipărită în minte, la fel ca și admiterea ulterioară la facultate.

Era sâmbătă. Rezultatele urmau să apară, după calendarul oficial al competiției, duminică. Dădusem Bac-ul de vreo 2-3 zile, parcă, cred că joi fusese ultima probă, așa că acum stăteam relaxat după acele zile, un fel de “concediu” între bac și reluarea pregătirii pentru admitere.

Fiind sâmbătă, eram în oraș cu un coleg, făcând lucruri obișnuite. Am fost la un film, ceva la Studio parcă, o comedie lejeră, dar nu mai știu care, am mâncat prin zonă, am mers pe la Nike să ne uităm de ceva nou, apoi în jos spre Cișmigiu.

Cred că ținta era metroul și direcția acasă, dar fiind în zona Cișmigiului ne-am decis să trecem și pe la Lazăr, să vedem dacă nu-i cineva pe la baschet în curtea școlii. Cred că în secret voiam să verificăm dacă n-au apărut rezultatele la Bac, ca surpriză plăcută, cu o zi mai devreme.

Nu apăruseră. Era sâmbătă, nu duminică. Am jucat niște baschet, vreo oră, iar când am ieșit din clădirea liceului rezultatele erau la avizierul dinspre stradă. Cineva le tipărise și afișase cât am stat noi în liceu.

Am început toți, vreo 5-6 oameni prezenți acolo, să ne căutam numele. În liniște, fiecare concentrat pe un singur interes, numele propriu. Fără glume, fără altceva decât o căutare, rând cu rând, a numelui și notei.

M-am găsit rapid în unele liste, greu în altele. Am fost sus de tot la unele, ceva mai slab la Limba și literatura română, dar cu o medie generală a bacalaureatului bună. Conta 20% la admiterea la Facultatea de Electronică și deci trebuia să fie cât mai mare.

Mi-am sunat bucuros părinții de pe micuțul meu Alcatel One Touch Easy. Am sunat alți colegi, câți aveau mobil pe atunci, deși minutele erau puține și scumpe, iar telefoanele cam la fel. Cumva vorba s-a dus și mulți aflaseră dinainte că se vor afișa rezultatele la acea oră, deoarece au sosit în număr destul de mare să le vadă.

Țin minte veselia generală, râsetele de destindere, voia bună ce vine după ce treci un examen care a funcționat timp de 4 ani ca o sperietoare constantă din viitorul tău. Mai țin minte bârfele despre ce-au făcut alții, căutarea numelor prietenilor, “uite că aia a picat!” și alte asemenea momente.

Luni m-am dus și am depus contestație la Română, că eram curios să văd unde greșisem. Țin minte că a venit o domnișoară cu lucrarea mea și mi-a spus deja de la primul cuvânt scris de mine pe foaie: “uite, ai început cu ‘datorită ploii neîncetate’ și corect era ‘din cauza ploii’, că-i de rău sensul”.

Am zis “ah, ok, dacă de la primul cuvânt e o greșeală, hai să nu mai continuăm, probabil că-mi merit nota”. Moromeții nu mi-a plăcut niciodată.

Voi mai țineți minte ziua aceea sau doar eu sunt mai ciudat?