Ziua afișării rezultatelor la admiterea la facultate

Au trecut examenele de admitere în facultăți și, dacă tot v-am zis cum am aflat rezultatele la bac, la vremea mea, să vă zic și cum a fost cu admiterea la facultate.

La Electronică se dădea examen la matematică și fizică, iar examenul era grilă, 30 de probleme. Eram speriat pentru că în anul anterior se intrase cu o notă foarte mare; linia s-a tras undeva la 27 din 30 de puncte, deci dacă greșeai 3 probleme sau mai mult, nu intrai.

În anul meu am dat matematica și fizica în aceeași zi, test combinat, 15 și 15 probleme. Nu mai știu cum se numea sala în care am dat examenul, cred că E100 sau F100 din Leu, oricum una din cele mici de la etajul 1. Ne-am găsit lipită pe bancă legitimația de examen cu poza noastră, au venit subiectele, am primit foaia pe care să completăm rezultatele și a început să curgă ceasul.

4 ore! Atât am stat acolo. Am rezolvat problemele, m-am verificat, am trecut cu mare atenție rezultatele în foaia de concurs. Eram ofticat pentru că una dintre problemele de fizică o rezolvasem cândva în ultimul an, dar avea un schepsis și nu-l mai țineam minte. În total, la 3 probleme nu știam rezolvarea și am pus rezultatul la noroc, un “noroc logic”, că din cele 6 variante de răspuns puteai elimina câteva foarte improbabile.

Trec cele 4 ore. Pixurile jos, gata examenul, ce-a fost a fost. Teoretic întreaga viață depindea de rezultatul de acolo. Practic nu știu dacă este așa, dar pe vremea mea așa îți spuneau părinții și chiar și societatea și tensiunea se simțea bine de tot în aer. Nu era nimeni relaxat acolo.

Ne-am dus, cei din sală, unul câte unul la supraveghetorii din fața noastră, care suprapuneau o foaie transparentă cu răspunsurile corecte peste fișa cu răspunsurile noastre și dintr-o privire se vedea imediat câte ai greșit. Eu eram pe la mijlocul sălii.

Cam a treia persoană, o fată, a fost felicitată de cei din comisie pentru că făcuse perfect. 30 din 30! În rest se vorbea totul în șoaptă și fiecare candidat își afla nota și pleca din sală, ieșind de tot. Cred că o invidiam toți pe cea cu 30 pentru că urma să plece acasă fără nici o grijă.

A venit și rândul meu. Aș vrea să spun că m-am dus cu emoție sau, din contră, fără să-mi mai pese pentru că zarurile erau deja aruncate și acum urma doar să vedem pe ce cifre pică, dar nu mai țin minte astfel de detalii.

Mi-au pus grila pe răspunsuri. Greșisem trei. Două din cele puse la noroc și altul pe care credeam că-l făcusem bine. Țin minte că mi s-a strâns un pic inima. Cu trei greșeli nu aveai nici o garanție că intri la Electronică, trebuia să aștept afișarea rezultatelor finale, unde și nota la bac conta 20%, după toate calculele centralizate.

“Felicitări, bravo!”, îmi spune cel din comisie. “Un rezultat foarte bun!”

“De ce, am greșit trei” îi zic eu.

“Da, dar până acum e cel mai bun rezultat. Doar fata cu 30 din 30 a fost mai tare”.

Vreo 20 de alți candidați fuseseră evaluați înaintea mea și totuși rezultatul meu era excelent? Am întrebat cam ce-au făcut ceilalți dinainte. “Ah, păi uite, 18, 16, un 22, un 23, 11, 18…”. Subiectele au fost mult mai grele acum și de aici și notele mai mici.

Am ieșit zâmbind. Părinții mei mă așteptau în fața facultății, la poartă, în marea de părinți de acolo, dar i-am sunat la ieșirea din sală să le zic rezultatul.

Afară, la poartă, lumea era la fel de stresată și tensionată ca și în sălile de examen. Marea de părinți stătea ca pe ace, iar câțiva dintre ei, mai întreprinzători, întrebau fiecare elev ce ieșea din examen ce notă a luat, făcând o situație ad-hoc.

M-a întrebat și pe mine o femeie, i-am zis 27, a făcut ochii mari și m-a felicitat. Discutând cu diverși la întâmplare pe afară, am aflat că majoritatea notelor fuseseră mult mai mici. Subiecte grele, v-am spus. Ulterior, când s-au afișat rezultatele, linia s-a tras undeva pe la 18 din 30 puncte.

Consensul general a fost că sunt sigur admis. Mie tot mi se părea greu de crezut – adică poate vorbisem doar cu proști pe afară – dar dacă așa zicea lumea, părinții meu au răsuflat ușurați și am plecat să sărbătorim asta. Am mers la Caru cu Bere. De fapt, e ultima oară când am fost acolo.

A doua zi am dat examen la înca o facultate din Politehnică. Mă înscrisesem, plătisem taxa, m-am dus la examen. A fost atât de simplu încât terminasem problemele și le și verificasem după 1,5 ore din cele 4. Apoi am început să desenez prostii pe ciorne, să mănânc un Twix, să mă plictisesc, încât un supraveghetor a venit la mine și mi-a spus “hai mai gândește-te că poate știi să le rezolvi”. Credeau că nu am făcut nimic.

Am predat foile, s-au distrat de un tanc atacat de un OZN pe care-l desenasem pe o ciornă, am ieșit, am reintrat pentru rezultate, am luat 30 din 30. Subiectele erau mai simple decât la tezele din liceu. Am rămas, evident, la Electronică și Telecomunicații, pe admiterea din prima zi.