►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Investigație bloggeristică în combinația Samsung Galaxy S4 cu Instagram. Nu știu dacă ați observat, dar fotografiile puse pe Instagram de pe acel telefon arată groaznic, cu artefacte mari de compresie în zonele cu detalii fine.
Aceeași imagine, pusă pe Instagram cu două telefoane diferite. Imaginea din stânga este ce-a ajuns în Instagram prin Galaxy S4. Apoi am luat imaginea originală, am transferat-o în alt telefon, un HTC One X, și am pus-o de acolo pe Instagram. Comparația, zic eu, vorbește de la sine. Nu doar că pe One X imaginea nu are acele artefacte nasoale, dar încă se pot vedea detaliile fine precum dungulițele de pe terenul de baschet și cele de pe dalele din jurul său. Mall-ul din fundal, gardul și șantierul, arată mult mai bine.
Culmea, după cum vă spuneam, originalul este același, făcut cu SGS 4. Îl vedeți mai jos. Problema este deci de ambele părți, SGS 4 probabil cu o compresie aparte pentru JPEG și Instagram care preia într-un mod nefericit imaginea și o prelucrează aiurea.
Mai mult, tot combinația SGS 4 + Instagram + buton de contrast producea încă de la lansare o culoare verde în imagini, problemă nerezolvată până acum decât prin eliminarea butonului de contrast pe Galaxy. Pe One X încă îl am.
Ulterior, analizând originalul și diverși algoritmi de modificare a dimensiunii unei imagini, am ajuns la concluzia că Instagram foloseșțe un resize chior. Trebuie să micșoreze de 4 ori rezoluția unei imagini, de exemplu de la 4000 px la 1000 px? Atunci salvează un pixel și pe următorii 3 în taie. Metoda este foarte rapidă, dar proastă.
Există mulți algoritmi de redimensionare prin resample, adică niște calcule mai complexe, care de exemplu se uită că în 4 pixeli succesivi ai o modificare fină de culoare și algoritmul calculează o medie pentru acel unic pixel ce va supraviețui (v-am zis că am diploma în prelucrarea de imagini?). Uitați mai jos niște comparații:
Acum întrebați-vă de ce nu vedeți așa ceva pe alte bloguri.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
5 comentarii
11/07/2013 la 12:25 PM
ca toti sunt hipsteri cu iphone si nu da erori in candy crush?
cosminv(Citează)
11/07/2013 la 4:25 PM
Salut! My 2 cents: problema nu cumva o are aplicatia si nu terminalul? Ca sunt sigur ca procesorul din S4 poate sustine un resample… Iar atunci sursa problemei e in alta ograda.
George(Citează)
11/07/2013 la 6:22 PM
E problemă la ambele părți. Gândește-te că Instagram a eliminat acel buton de Contrast doar de pe SGS4, restul telefoanelor îl au în continuare.
În plus, am luat fotografia făcută cu SGS4 și am pus-o pe Instagram de pe un One X. A apărut mult mai bine (prima comparație). E clar deci că SGS 4 predă cumva greșit fotografia mai departe spre Instagram, care și acesta are niște probleme de incompatibilitate minoră cu SGS 4. Ai zice însă că pentru așa un telefon, pe piață de 3 luni, s-ar fi rezolvat până acum.
nwradu(Citează)
11/07/2013 la 6:55 PM
Adica ai un hardware pe care poti folosi corect tz-spe aplicatii de camera si efecte de imagini .. si mai ai o aplicatie, e drept foarte populara, care are probleme. Si de aici deducem ca problema e de ambele parti. Interesant.
caprui(Citează)
15/07/2013 la 11:06 PM
Sharuieste fotografia pe facebook, fara instagram. Are aceeasi problema?
sorin(Citează)