►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am primit de la eMAG noua tabletă Toshiba Excite Pure, un model de 10 inci, performant și surprinzător de ieftin, zic eu. Cred că eMAG are un plan mare cu ea, că văd că o împinge destul de agresiv la vânzare.
Specificații:
Preț: 1.299 lei la eMAG.
Tableta a venit într-o cutie mare, frumos ambalată, dar nu are inclus decât încărcătorul de priză, pe micro USB. Am apreciat prezența unui manual în limba română.
Toshiba Excite Pure are un design ce se remarcă prin colțurile foarte rotunjite. Este bine făcută, bine închegată și stă bine în mână.
Cel mai mult mi-a plăcut spatele, care are mici puncte în relief ce te ajută să o ții foarte bine în mână. Sigla Toshiba este integrată discret în partea de jos.
Ecranul este montat frontal în carcasă și vizual se cunoaște imediat muchia sa, dar tactil îmbinarea este foarte reușită și pericolul de a acumula mult praf pe acolo sau de a se slăbi în timp pare destul de redus.
Avem parte de multe butoane și mufe. În partea de sus am găsit butonul On/Off, destul de mic, dar ușor de apăsat și cu un click bine definit.
Pe partea stângă avem ceva aglomerație, în ordine fiind jack-ul audio, butonul de volum, slotul microSD și conectorul micro-HDMI ascunse sub un capac, conectorul micro-USB și un difuzor bine integrat în carcasă.
În partea dreaptă se găsește doar al doilea difuzor, pentru sunet stereo bine format. Apreciez amplasarea acestor difuzoare, la distanță cât mai mare unul de altul, pentru a obține cea mai mare spațialitate posibilă.
Ca greutate și grosime aș spune că se înscrie în normalul tabletelor de acest tip. Excite Pure are 630 de grame, un iPad 4 are 652 de grame, un Note N8000 are 600 de grame. Având în vedere că modelul Toshiba are prețul la jumătate, mă mir că n-am făcut compromisuri la greutate.
Grosimea de 10,5 mm este cu 1-1,5 mm mai mare decât cele mai subțiri tablete de pe piața, dar ce-am spus mai sus despre preț rămâne valabil și aici.
Pe total, voi spune că la partea de design mi s-a părut cam banală. Parcă mă așteptam la mai mult doar pentru că se numește Excite Pure. Până acum “Excite-ul” lipsește. Nu-i rea, ci doar banală, iar singurul minus veritabil este absența Gorilla Glass, care o face predispusă la zgârieturi pe ecran.
Aici Toshiba Excite Pure stă foarte bine. Procesorul Tegra 3 este o soluție verificată deja de piață, performantă și compatibilă cu majoritatea aplicațiilor și jocurilor. Prezența acestui chipset fabricat de nVidia este o garanție că te vei putea juca fără probleme pe tabletă.
Am găsit însă unde s-a făcut un mic compromis pentru a obține un preț așa mic: chipsetul este un Tegra 3, dar varianta T30L, care rulează la 1,2-1,3 GHz procesorul și la 416 MHz placa video. Este o soluție ce oferă o autonomie mai mare a bateriei, dar cu performanțe un pic mai mici.
Prin comparație, alte variante Tegra 3 sunt T30 și T33, care rulează la 1,4-1,7 GHz procesorul și 520 MHz partea de accelerare video. Diferența nu o veți vedea decât în jocuri foarte solicitante pentru placa video.
Rezultatele din benchmark sunt cele de mai jos, onorabile zic eu, având în vedere că pe HTC One X am jucat fără probleme cam orice joc, la aceeași rezoluție a ecranului.
Ecranul are o luminozitate acceptabilă, iar culorile sunt vii, plăcute ochiului. Senzorul tactil a funcționat fără probleme.
Sunetul este bun. Cele două difuzoare te vor ajuta în jocuri sau când urmărești filme, deși recomand o pereche de căști pentru aceste situații.
Toshiba Excite Pure rulează Android 4.2 și folosește interfața “de telefon”, cu ecran de notificări în partea de sus.
Android-ul îl știți deja, iar pe această tabletă rulează fără probleme. Cum vă spuneam, chipset puternic și soluție verificată, așa că lag-ul în interfață este ținut la minim.
Nu am observat widget-uri introduse de Toshiba, dar există câteva aplicații puse de ei pe tabletă:
Recomand Toshiba Excite Pure tuturor celor ce vor o tabletă de 10 inci ieftină, chiar și pentru jocuri normale. Sunt modele și mai ieftine pe piață, dar pentru 1.299 lei primiți calitatea japoneză și un hardware ceva mai puternic.
Toshiba Excite Pure este o tabletă bună la un preț excelent. Pare chiar dubios de ieftină, dar nu i-am găsit nimic în neregulă și este o variantă ce trebuie luată în calcul dacă sunteți în căutarea unei tablete low-budget de 10 inci. Cu siguranță brandul Toshiba inspiră mai multă încredere decât multe altele de pe piață.
Preț: 1.299 lei la eMAG.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
18 comentarii
16/07/2013 la 10:20 AM
Pretul e corect. Costa $300, deci la noi ajunge la 300euro=1300 lei si ceva.
Toshiba are mai multe variante de Excite, asta e varianta low-end: http://liliputing.com/2013/06/first-look-at-toshibas-excite-write-pure-pro-android-tablets-video.html
Dan(Citează)
16/07/2013 la 10:26 AM
Da, Excite Pro sună bine de tot, aș vrea să văd un Tegra 4 în acțiune. Dar după cum am un articol pe țeavă, în România piața tabletelor scumpe dispare văzând cu ochii, iar modele precum acest Excite Pure merg de minune.
nwradu(Citează)
16/07/2013 la 9:27 PM
Pacat ca nu are si partea de 3G, era completa asa.
miluch(Citează)
16/07/2013 la 9:39 PM
O tableta banala, cu echipare de iPad2 (lansata in 2011) cu look de caramida….chiar sunt curios cum ar iesi in teste fata de iPad2!
Ce ar trebui sa ne impresioneze la aceasta tableta lansata in 2013?
Grosimea, ecranul (sticla si rezolutia), desig-ul? Tableta este varza…
marius(Citează)
19/07/2013 la 5:48 PM
Ce impresii ți-a făcut bateria? Cam cat tine la redare video?
Lucian(Citează)
24/07/2013 la 12:45 PM
Cam cat tine bateria?
Arnold(Citează)
26/07/2013 la 5:13 PM
Presupunerea mea este ca importatorul de Toshiba a dat un pret bun la eMAG si acum se agita pe tema acestei tablete. Altfel nu ii interesa modelul.
Gaelex(Citează)
29/07/2013 la 11:34 PM
Este chiar cea mai buna tablet de 10 inch in banii astia, pe departe !!!
geo(Citează)
19/08/2013 la 11:04 PM
Dețin această tabletă și pot confirma cele scrise mai sus de Radu.
Din punctul meu de vedere dacă raportăm pret/calitate, este un best deal.
Nu are 3G dar am folosit datele mobile de la telefon pe tabletă prin wifi hot-spot, funcționează fără probleme.
Feribalint(Citează)
30/11/2013 la 1:27 AM
Toshiba App Manager zice doar “Network error. No Internet connection available.Please connect to the internet and try again to update your software”, desi wifi e pornit si functional.
Pot sa ma lipsesc de minunea asta sau duc tableta inapoi?
tudor(Citează)
30/11/2013 la 10:04 AM
@tudor: sigur ai wifi compatibil ca standard și frecvență?
nwradu(Citează)
30/11/2013 la 7:59 PM
@nwradu.
Pot sa ma uit la filme pe youtube fata probleme. Am downloadat de test “Subway Surfer” si merge iarasi ok.
Am vazut aici: http://www.techradar.com/reviews/pc-mac/tablets/toshiba-at300se-1135883/review/3 ca Toshiba App Manager e doar care seamana cu ce am eu. Daca e doar ceva cu care pot face browsing la Toshiba Apps, ma pot lispi lejer…
Mie mi-e doar teama de faptul ca e un bug intr-o aplicatie din factory defaults si sa nu fie un simptom pentru ceva mai nasol gen memorie corupta, etc.
Merci.
tudor(Citează)
30/11/2013 la 8:25 PM
Mesaj
tudor(Citează)
05/12/2013 la 6:00 PM
Tableta este foarte tare. Este extrem de rapida, bateria tine 5-6 ore folosita intens. Merge absolut orice joc. Update ul merge foarte bine, nu cum a scris cineva mai sus. Totusi are cpu quad de 1,3 si gpu cu 12 core nu poti s spui ca este slaba. Are gps incorporat(eu am pus IGO) bluetooth, poti conecta o tastatura un mouse la ea. Are 1 gb RAM DDR3L adica cu un consum mic de curent. ATENTIE brandurile rom eboda evolio etc etc au doar 700 ram, nu 1gb. Am incercat un evolio si o eboda si aveam doar 300 mb liberi . La Toshiba am 650 mb liberi.
Singura chestie daca te joci mult pe ea se incalzeste in partea stanga
Bogdan(Citează)
06/12/2013 la 2:10 PM
Cum ai conectat mouse și tastatura?
Feri(Citează)
06/12/2013 la 3:12 PM
Eu am doar tastatura prin bluetooth dar merge si mouse ul. Este simplu pornesti bluetooth si dai cautare, la tastatura am un buton id. Apas pe el si apoi pe tableta apare un cod pe care il tastez, evident pe tastatura. Din ce am vazut scrie si in descrierea tabletei ca se poate conecta tastatura, mouse etc. Partea buna este ca jocurile merg din sagetile tastaturii :)). M place si aplicatia Splashtop care merge foarte bine, nu cum sunt restul aplicatiilor remote desk care sunt praf.
Bogdan(Citează)
11/09/2014 la 3:56 PM
Cum setez meniul in limba romana la aceasta tableta ? In setarile limba nu exista limba romana. Multumesc!
valentin(Citează)
11/09/2014 la 9:28 PM
Nu ai cum să-l pui în limba română tocmai că nu îl are în meniul de setări.
Feri(Citează)