►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am testat noul monitor Asus MX299Q, un model de forma 21:9, rezoluție 2560 x 1080 pixeli și o diagonală de 29 de inci. Este al doilea model 21:9 pe care-l testez și în continuare sunt convins că, dacă ai spațiul necesar pe birou, îți oferă multe avantaje în diverse programe.
Specificații Asus MX299Q:
Preț: încă nu este în magazine, apare în august, va costa în jur de 2.499 lei.
MX299Q este livrat într-o cutie mare cât toate zilele și destul de grea, dar cu mâner de transport. V-aș recomanda totuși să alegeți livrarea produsului la ușa voastră sau să mergeți cu mașina să-l ridicați, nu-i ceva de cărat cu transportul în comun.
Înăuntru am găsit monitorul și standul său, un cablu HDMI, un cablu DVI de bună calitate, un cablu MHL pentru conectarea dispozitivelor mobile la monitor și sursa de alimentare. Sursa este asemănătoare cu a laptopurilor, externă, iar în total cablul ei are cam 2,6 metri lungime, poate un pic mai mult.
Asamblarea este foarte ușoară, înfigi suportul în monitor și strângi un singur șurub mare.
Ca aspect, MX299Q seamănă cu un alt model Asus testat anul trecut, având acea bară orizontală în partea de jos și o margine subțire pe toate celelalte laturi. Este un design tot mai popular pentru monitoare.
Calitatea este foarte bună. Zona de jos, argintie, arată bine, sigla Asus este plăcut integrată în monitor, butoanele de control sau mici și ascunse pe latura de jos (micro-întrerupătoare ce se apasă foarte ușor, poate prea ușor). Îmbinarea ecranului în carcasă este precisă. E un monitor premium și asta se cunoaște, chiar dacă design-ul său nu are cine știe ce linii sau texturi care să-i ofere eleganță.
Baza este rotundă și cu un singur punct de prindere. Monitor este însă suficient de stabil pentru a nu se balansa atunci când tastezi furios sau miști ușor biroul. Ecranul se poate înclina vertical, dar nu foarte mult.
Porturile sunt pe spate, fix în centrul monitorului, un pic inestetic.
Culorile sunt excelent redate și arată natural. Albul este alb, negrul e negru, nu-i nimic de reproșat aici.
Mi-a plăcut mult și calitatea generală a ecranului, cât de precise sunt formele afișate. Monitorul meu nu doar că este cu câteva generații mai vechi, dar și arată asta, prin comparație, la toate capitolele ce țin de calitatea ecranului.
Iată mai jos diferența între luminozitatea minimă și maximă.
Eu folosesc monitorul pe modul Standard, reglând manual anumite opțiuni. Dacă vrei, poți comuta între alte moduri precum Theatre, Game, Night View și Scenic, care modifică profilul de culoare.
Modul Splendid face o procesare suplimentară a imaginilor, amplificând contrastul și saturația. Uneori vezi detalii în plus, dar este o decizie a fiecăruia dacă activarea acestui mod este un avantaj sau un dezavantaj.
Rezoluția nativă este 2560 x 1080 pixeli, monitorul acesta fiind mult mai lat decât cele uzuale 16:9. Spațiul suplimentar pe orizontală este foarte util în multe aplicații. Vă spun unde mi-a fost mie util:
Sigur, sunt și dezavantaje. Un singur site arată destul de urât, centrat pe un ecran așa mare. Site-urile care se lățesc singure, precum Gmail, forumurile șamd, arată și mai ciudat. Eu zic că 21:9 nu-i pentru toată lumea, dar cei care au nevoie de spațiu mare pe orizontală vor fi avantajați de un astfel de monitor.
Panel-ul AH-IPS se face simțit nu doar la culorile vii, ci și la unghiurile mari de vizualizare. Poți privi pieziș monitorul și vezi tot ce-i pe el, chiar dacă se observă și o întunecare a imaginii. Asta nu contează așa mult, că nu-ți cumperi acest monitor ca să-l privești la 170 de grade lateral, dar spune ceva despre calitatea lui.
Monitorul dispune de un sistem de afișare 1:1 care menține rezoluția de 2560 x 1080 px pe ecran și afișează rezoluții mai mici pe o porțiune a acestuia. De exemplu mai jos World of Tanks rulează în 1920 x 1080 px, zonele suplimentare fiind automat făcute negre. Este mult mai bine decât să se modifice rezoluția monitorului și să “întindă” jocurile pe ecran.
Aceste monitoare 21:9 sunt mai degrabă potrivite pentru munca de birou și anumite aplicații decât pentru jocuri sau browsing. Dacă vă trebuie mai mult spațiu pe orizontală, o astfel de soluție este foarte bună, deși probabil nici nu știați că aveați nevoie de ea, având în vedere că abia intră pe piață.
Asus MX299Q este un monitor bun, căruia nu-i poți reproșa nimic. Face exact ceea ce promite, nu dezamăgește la nici un capitol, nu excelează suplimentar la vreunul. Dacă sunteți în căutarea unui model 21:9, analizați-l și pe acesta.
Preț: încă nu este în magazine, apare în august, va costa în jur de 2.499 lei.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
8 comentarii
23/07/2013 la 11:56 AM
Nu ma pot obisnui cu astfel de monitoare. Mi se pare exagerat de wide. Eu personal nu ii vad rostul.
cotos(Citează)
23/07/2013 la 12:24 PM
NU-IMI-PLACE!
gogu(Citează)
23/07/2013 la 12:30 PM
Mie imi place. :)
jules(Citează)
23/07/2013 la 1:12 PM
Pentru unu care foloseste un Ecran de 27″ si unul de 24″ ca ecran secundar, trecerea la un monitor ca cel din teste ar fi logica, daca nu ar fi atat de scump. Inteleg ca e tehnologie noua, monitorul abia a fost lansat dar totusi e extrem de scump.
Mars(Citează)
23/07/2013 la 1:30 PM
Poate deveni mai interesant după ce prețul va ajunge la un nivel mai acceptabil. O fi mare, dar de banii ăia iei ecran dedicat foto/video.
Mie piciorul mi se pare urât; n-ai zis, avea prindere VESA ?
Ariel(Citează)
23/07/2013 la 1:56 PM
Prefer 2 monitoare 16:10.
rumbu(Citează)
24/07/2013 la 10:19 AM
Monitoarele in format 21:9 sunt destinate celor care vor sa urmareasca filme widescreen 2.35:1 fara benzi negre in partea de jos, de asta a adaugat Asus la descriere “Cinematic Monitor”.
Bogdan(Citează)
25/07/2013 la 5:00 AM
Era genial daca WoT suporta rezolutia aia. Sa ai un view panoramic.
Mihai Ioan(Citează)