►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
S-a întâmplat! După șapte ani de blogging, după vreo 200 de review-uri, am primit în teste și o shaorma! Acum sunt complet, împlinind literal o expresie ce de mult era utilizată pe internetul românesc.
OK, de fapt nu-i în teste. Dar am fost invitat la Calif, unde de multe ori în ultimii ani am mâncat cu plăcere un kebab bun în Centrul Vechi, ca să văd cu ochii mei cum funcționează un astfel de local și care sunt secretele unui kebab bine făcut. Asta s-a întâmplat în locația lor de la Iancului (la intersecția Mihai Bravu cu șos Iancului, chiar pe colț), unde au un restaurant mai drăguț și mai liniștit decât cel din centru.
Am intrat prin bucătărie, am văzut cum prepară lipiile, secretele cărnii și am pus chiar și mâna și mi-am făcut eu o shaorma, după gusturile mele. Rețeta “nwkebab” a ieșit super-bună și v-o spun mai târziu. Și ca o surpriză și mai tare, am aflat că înghețata lor, făcută afară cu un show pe măsură, se face dintr-o pastă obținută din tulpina unei orhidee anume și cu lapte de capră, o rețetă tradițional turcească.
Ca să începem cu începutul, unul dintre patroni este arhitect, iar restaurantul este un business secundar pentru ei aici în România, așa că l-au dus spre o nișă mai aparte, un local tip “boutique”. Înclinația spre design este vizibilă încă de afară: mica oază de verdeață din fața Califatului Iancului este amenajată de ei, nu de primărie, populată cu flori și copăcei și lămpi cu motive turcești. Cred că au renovat și fațada blocului, firma având acele modele direct în tencuiala peretelui.
Intrând în bucătărie, am aflat că ceea ce eu numeam “un fus de carne” se numește shish, însemnând “carne pe băț”. Un astfel de shish are 50 de kilograme și se consumă cam în 8 ore în ritmul în care vând ei kebabii.
Cei de la Calif au propriul centru de producție pentru carne și restul ingredientelor, nu le cumpără direct congelate din Metro, cum fac alte shaormării de cartier. Carnea se prepară pe shish după o rețetă proprie. De exemplu cea de pui este o combinație de piept cu pulpă (pentru că grăsimea din ele o face să nu pară uscată), iar printre bucăți strecoară și morcovi, pentru aromă și culoare.
Dacă preferați vita, shish-ul respectiv este făcut din 85% pulpă și restul piept de berbecuț. Observați în fotografie grăsimea din partea de sus a shish-ului? Este seu de oaie, pus acolo tocmai pentru a se topi încetișor, adăugând aroma sa cărnii de vită.
Ambele se țin la marinat în apă minerală, iaurt și condimente. Cei de acolo spuneau că un test bun pentru orice astfel de fast-food este să iei shaorma la farfurie. În lipie aromele se amestecă și e mai greu să simți ce gust are doar carnea și cum e pregătită și cât de proaspătă, dar ia-o la farfurie și le poți gusta individual pe fiecare, momentul adevărului.
Aluatul de lipie este preparat de cei de la Calif după rețeta lor proprie. Una clasică, dar important este că nu folosesc lipii din comerț, din acelea care se întind cam ciudat, ci le coc pe ale lor în cuptorul din restaurant. Am copt și eu trei bucăți. Le-am dat cu un pic de făină pe o parte, le-am așezat pe toate trei pe un fel de mare vâslă de lemn, cu ajutorul căreia le-am introdus în cuptor.
La 300 de grade, lipia stă în cuptor 45 de secunde, apoi este scoasă și lăsată câteva minute să se dezumfle și să respire, ca să o poți rula. Dacă vrei o lipie crocantă, ca la lahmacun, o lași 70 de secunde în cuptor.
Revenind la carne, aceasta se pare că nu se face doar dând focul la arzător și gata. Focul trebuie reglat astfel încât carnea să se pătrundă încet, în ritmul vânzărilor, astfel încât clientul să nu primească bucăți nefăcute și nici arse pentru că a fost o pauză în vânzare. Iar sabia lui Ștefan cel Mare o fi la Istanbul in muzeul din palatul Topkapi, dar cultura turcească ne-a adus la schimb mult mai multe cuțite de tăiat carnea de pe shish, precum cele de mai jos.
Eu am mâncat de multe ori la Calif-ul din Centrul Vechi pentru că-mi place sosul lor de iaurt cu muștar, care e gustos și ușor. Am aflat acum că se numește Hardal. Am aflat și că au vreo 7 sosuri la dispoziție, doar doar 2-3 cum credeau ei, acestea fiind:
La capitolul condimente, m-am simțit ca la Masterchef încercând să ghicesc care e care. Pe listă erau trecute:
Acestea sunt aduse direct din Turcia, cu sacul. Parcă-i un pic diferit de clasicele “cu de toate” din restul orașului, unde singurele sosuri sunt ketchup și maioneză, iar condimentele sare, piper și boia, nu?
Pe lângă clasicele garnituri de roșie, ceapă, pătrunjel, varză și castraveciori murați, la Calif sunt alte trei speciale.
1. cașcavalul de capră, numit Dil. Acesta este la baza rețetei lor de Dil Kebab, cel mai bine vândut produs al lor, adică o lipie în care se pune acest cașcaval ras, carne, morcovi, dovlecei, ceapă, castraveciori murați, cartofi și condimente, apoi totul se rulează și se pune un pic și în toaster.
Cei de la Calif au inventat rețeta. Costă 10 lei, încercați-l cândva în locul unui kebab clasic.
2. dovleceii, după cum spuneam mai sus. Sunt prăjiți, un pic aurii, dar nu știu dacă acceptă să-i pună și în altceva decât Dil Kebab.
3. cartofii prăjiți. Mie nu-mi plac cartofii în shaorma, dar aceștia de la Calif sunt micuți, tăiați cubulețe și buni la gust, probabil pentru că sunt proaspeți, nu cumpărați congelați din hipermarket.
Cum vă spuneam, am pregătit și eu o shaorma. Partea cea mai grea a fost, culmea, împachetatul ei. Trebuie să poziționezi lipia pe o mână, sprijinită și pe antebraț până aproape de unde ai purta ceasul, apoi cu mâna cealaltă începi să o strângi, cu degetul mare o îndoi și de jos, ca să nu curgă sosurile din ea, o faci cilindru, o pui în pungă, apoi în hârtie pe care o strângi foarte tare, iar jos o apeși în interiorul lipiei pentru a o fixa acolo și pentru a împinge compoziția în sus.
Adică mie mi s-a părut că am împachetat-o bine pe a mea, apoi cei din personalul Calif mi-au spus “ok, acum dă-o să o împachetăm noi din nou, cum trebuie”. Damn!
Pe lângă kebab-uri, bucătăria Calif mai servește și mâncare gătită (acum câteva săptămâni am mâncat o ciorbă de linte foarte bună, o farfurie mare servită cu ardei iute, lămâie, pătrunjel, lipie pentru doar 6 lei și a primit și un ceai turcesc din partea casei), pui cu vinete, humus, limonadă, ayran, cafea normală și turcească la nisip, plus specialități la cuptor.
Mai jos am surprins o astfel de ciorbă de linte (mulțumesc celui care o comandase că m-a așteptat să o fotografiez) și un lahmacun, adică pe o lipie se pune amestec de carne de vită și oaie, totul fiind introdus la cuptor vreo 70 de secunde. Carnea este picantă, amestecată deja și cu ardei iute, iar la farfurie se servește cu roșie, pătrunjel și lămâie. Dacă o vrei la pachet, se rulează ca un kebab. Cred că-i singurul preparat de aici care chiar se poate numi picant după gustul meu.
Apropo, kebab-ul la farfurie mi s-a părut suficient de mare pentru a fi mâncat în două persoane. Ca un sfat de ținut minte, toți cei care mănâncă acolo primesc din partea casei un ceai turcesc. Nu cred că am văzut vreun client care să nu fie întrebat dacă dorește unul și să-i fie adus ulterior la masă.
Mai jos vedeți prețurile, foarte bune în opinia mea. Nu doar că mănânci un kebab cu 12 lei, dar Dil Kebab este 10 lei, ciorba de linte 6 lei, cafeaua 4-5 lei, berea 5-7 lei, iar un meniu complet de ciorbă, fel principal, desert și băutură costă 20 de lei.
Îi găsiți pe strada Avrig nr 63, la intersecția dintre Mihai Bravu și Iancului, pe colț, deschiși non-stop, plus în Centrul Vechi. Au și site calif.ro și pagină de Facebook.
Revin cu rețeta făcută de mine. Apropo, ca să vedeți ce înseamnă atenția pentru client, cât am fost acolo eu și Mazilique și am pozat și preparat kebab, Calif a fost închis publicului, dar tuturor clienților care au venit să cumpere ceva le-au luat datele de contact pentru a le da data viitoare ceva din partea casei.
Dacă v-a plăcut articolul, apreciez orice retweet și share pe Facebook, iar la Calif puteți fără îndoială să mâncați ceva bun.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
22 comentarii
18/06/2013 la 9:31 AM
Am fost şi eu o dată în centrul vechi la Calif, şi asta pentru că toată lumea mi-a recomandat că fiind cea mai bună mâncare. Am rămas şi eu foarte uimit de faza cu ceaiul şi de atenţia cu care este primit clientul(dar şi de rapiditatea angajaţilor)
dan(Citează)
18/06/2013 la 9:49 AM
Confirm – Dil Kebabul e super bun :) Sunt curioasa de inghetata turceasca totusi, ca prea o lauda toata lumea.
Matilda(Citează)
18/06/2013 la 10:18 AM
Cate shaorme ai mancat in timpul vizitei?
nashu_mare(Citează)
18/06/2013 la 10:21 AM
Trebuia să profit de ocazie și să mănânc diverse variante, dacă tot le puteam încerca. În practică însă, am mâncat vreo jumătate din cea făcută de mine, am gustat din cea a Cristinei Mazilu, și am băut multă limonadă.
nwradu(Citează)
18/06/2013 la 10:28 AM
http://jhaals.se/assets/son_i_am_disappoint.gif
nashu_mare(Citează)
18/06/2013 la 10:30 AM
Sunt unii pe un forum care se cearta ca chiorii pe motivul “care e cea mai buna shaorma” si, din cate reiese, cica e una La Haleala undeva prin centrul vechi, vecini cu calif, si acolo ar fi cea mai buna shaorma de vita cu berbecut, plus cateva sosuri dementiale home-made.
mihai(Citează)
18/06/2013 la 10:40 AM
Mi-ai facut o pofta nebuna de shaorma…. si nu exista nimic asemanator in zona…
Sabotor(Citează)
18/06/2013 la 10:41 AM
Ma intreb de ceva timp, ce trebuie sa faci ca sa apara pe harta google numele firmei in locatia ei? Stie cineva?
cartus(Citează)
18/06/2013 la 10:46 AM
Te duci pe harta si o marchezi.
nashu_mare(Citează)
18/06/2013 la 10:48 AM
Am mâncat de la Calif Iancului şi da, recomand. Dacă sunteţi în zonă, dacă vă este foame, dacă vă place mâncarea de acest gen, atunci opriţi-vă acolo :)
BogDan(Citează)
18/06/2013 la 1:51 PM
*Avrig nr. 63
Larra(Citează)
18/06/2013 la 1:51 PM
Recomand cu incredere locatia de la Iancului. Seara nu e nimic mai relaxant decat sa stai la o masa in fata acolo si razi un Dil. Asta ca sa nu mai spun ca au si un meniu la pret redus de Dil cu Ayran, care e vreo 12 lei daca nu ma insel
fmro(Citează)
18/06/2013 la 2:53 PM
Deşi sunt mare fan al concurenţei, o să trec pe la Calif data viitoare. M-ai făcut curios.
Revo(Citează)
18/06/2013 la 3:30 PM
@Revo: după 25 iunie poți să treci pe la cea din Iancului și să încerci chiar rețeta mea, că va fi la vânzare. Dar despre toate acestea într-un episod ulterior…
nwradu(Citează)
18/06/2013 la 9:36 PM
Radu, cand mai treci pe acolo.. poate ne mai intalnim?
xgaby(Citează)
19/06/2013 la 9:07 AM
@xgaby: după 28 iunie, că voi fi plecat. Apoi vin să încerc rețeta mea și a celorlalți.
nwradu(Citează)
18/06/2013 la 10:15 PM
fac si distribuire la domiciliu, pentru ca m-a luat rau pofta :)
alina(Citează)
19/06/2013 la 9:08 AM
@alina: nu, doar în zona din imediata apropiere.
nwradu(Citează)
18/06/2013 la 10:39 PM
Cam orice local turcesc sau grecesc iti da ceva din partea casei (un ceai, o cafea, un shot de ouzo, o prajiturica etc), daca ai facut consumatie cat de cat. Cand ai ocazia incearca si Ali-Baba, e in zona Muncii si au preparate turcesti foarte bune (Adana Kebap si o carafa mare de ayran never fails).
Shaworma e produsul arabesc, turcii il numesc doner kebap iar grecii gyros, reteta variaza in functie de specificul cultural dar ideea e cam aceeasi (carne, legume si sos intr-o lipie). Cea mai buna din Bucuresti e intr-adevar “La Haleala”, sunt si la Gara de Nord (vizavi de Gipo Pescar) si in centrul vechi; n-am mai fost de mult insa nu isi faceau singuri lipiile, dar carnea, sosurile si restul de ingrediente sunt dementiale.
Razvan(Citează)
18/06/2013 la 10:48 PM
S-a pornit o cascada prin preajma mea. Nu stiu cum, de ce, se vor fi topit in sfarsit zapezile din vf de mte…
Maria(Citează)
18/06/2013 la 11:16 PM
@Radu, Iancului e in partea diametral opusă a Bucureştiului faţă de mine. O să mă duc în centrul vechi :)
Revo(Citează)
24/06/2015 la 8:45 PM
Buna shaorma la Calif, dar angajatii se misca ca niste mumii, si au aceleasi expresii, vs dristor unde sunt cum stim cu totii
Sab(Citează)