Indignarea post-eveniment

Văd știri despre cum publicul larg le bate obrazul brandurilor mari de îmbrăcăminte și modă pentru că produc hainele în Bangladesh, după ce o fabrică de acolo s-a prăbușit și mai mult de 600 de lucrători au murit pe loc.

Inițiativa nu e rea. O astfel de campanie publică, mai ales preluată de posturile de știri, ii va sili în cele din urmă pe cei ce comandă acolo hainele să solicite și condiții mai bune de lucru pentru angajații respectivelor “uzine”, la fel cum și Apple s-a implicat mai mult în ce se întâmplă la Foxconn după niște sinucideri în lanț acolo.

Evident însă că majoritatea protestelor se întâmplă pe Facebook, unde un click pentru susținerea unei cauze nu te costă nimic și se dă într-o secundă. Unul însă nu s-ar duce în fața camerelor de filmat și să-și dea foc la tricoul său Tommy Hilfiger în semn de protest, ca să arate clar că nu vrea să mai poarte așa ceva. Pentru că, în opinia mea, să susții o cauză din asta ziua și apoi seara să porți plin de mândrie brandul respectiv pe piept este o incompatibilitate.

Am zis T.H., dar adevărul este că toate brandurile mari și mici fabrică îmbrăcăminte de toate tipurile în Bangladesh. H&M, Walmart, Gap, Benetton, Sears, Disney, toți fabrică acolo. Și de-a lungul timpului, probabil fiecare brand care-ți trece prin minte, de la cele pentru tineri la cei “cool” și la cei “luxury”, a fabricat și fabrică acolo, mai ales că sistemul este flexibil, găsești o fabrică cu personal liber, le dai design-ul și le ceri 30.000 de bucăți. Nici nu trebuie să fie mereu aceeași fabrică.

Ca să înțelegeți adevărata scară a lucrurilor, în Bangladesh sunt 4500 de fabrici de îmbrăcăminte în care lucrează peste 10 milioane de persoane, majoritatea femei. Sunt al doilea mare exportator de haine, după China, iar intern asta le asigură o mare parte din economia țării.

Adevărata mârlănie aici este a brandurilor scumpe. Înțeleg că Walmart vrea să vândă tricouri de 5 dolari bucata cu “I Love California” scris mare pe ele, la fel cum și la noi în hipermarketuri găsești tricouri și pantaloni și chiloți banali și super-ieftini, așa că Walmart trebuie să producă la un cost cât mai mic, dar brandurile mari și scumpe ce scuză au? Ele vând un tricou normal pe care-și pun logo-ul cu zeci, chiar sute de euro, și în același timp le produc și cât mai ieftin posibil pentru o marjă cât mai mare de profit.

Întorcându-ne la protestatari, însă, nu pot decât să mă întreb “acum ați aflat de condițiile de lucru de acolo?”. Până acum pe ce lume ați trăit? Este ca și cum astăzi ai afla cum sunt crescuți puii de la fast-food. Dar când îi mâncai cu mare poftă, tu și alți 100 în jurul tău în fiecare moment, de unde credeai că vin?

Când vedeai “made in Bangladesh” pe haine, credeai că sunt făcute în condiții bune? Salariul minim acolo este de 38 de dolari, cel mediu 60 de dolari. Asta înseamnă 200 de lei pe lună. După altă sursă, 35 de euro pe lună. Credeai că sunt condiții bune? Că primesc concediu de maternitate și asigurare de sănătate? Că lucrează în clădiri noi, cu apă plată de la dozator și program lejer? Indignarea post-eveniment nu are aceeași valoare.