Experiența mea la Depeche Mode

Concertul Depeche Mode de aseară a fost excelent! Muzica a fost super, formația cântă extraordinar de bine live, iar spectacolul nu m-a dezamăgit. Dar să o luăm cu începutul.

Intenționam să văd ceva și din trupa FOX, care a cântat în deschiderea concertului, dar planul n-a funcționat așa bine: aglomerația în trafic începea încă de pe Bd Decebal și polițiștii din fiecare intersecție dirijau traficul.

Am vrut să parchez pe străduțele care se ramifică din Iancului, dar a fost imposibil. Erau toate deja full, ba chiar am găsit și parcagii care încercau să mă convingă că pot lasa mașina pe un colț mic rău. Până la urmă am trecut de zona Electroaparataj, am făcut dreapta pe Chișinău și am găsit un loc perfect chiar în fața complexului Miramar, la 10 minute de mers pe jos de stadion. Bun.

Undeva în apropierea stadionului trec pe lângă o domnișoară care s-a dezbrăcat în stradă. Nu de tot, a rămas în blugi și sutien, dar arăta bine. Era cu prietenul ei, parcaseră undeva înghesuit, puneau în portbagaj tot ce mai aveau și nu luau cu ei la stadion, iar ea și-a scos bluza “banală” pe care o purta, rămânând într-un sutien roz stins. A îmbrăcat un corset de piele neagră, ca să fie în ținută de concert. Din fericire, n-a făcut nimeni accident uitându-se la ea.

Câțiva metri mai încolo contemplu câmpul unde altădată era Electroaparataj și mâ gândesc că ar fi fost o parcare suficientă pentru toți cei veniți la concert, dar n-a organizat nimeni asta. La congresul USL de la finalul anului trecut așa s-a făcut, au intrat acolo toate autocarele și mașinile.

Trecând pe lângă OMV-ul de acolo am observat că, pentru o mică șpagă, angajații mută un gărduleț de pe lângă spălătorie și lasă câteva mașini să parcheze acolo. Am “admirat” capacitatea oamenilor de a găsi o cale de a se face utili altora și deci de a deschide posibilitatea personală de a lua șpagă pentru acel serviciu; se poate oriunde, oricând.

Mai departe… McDonald’s-ul este plin. Intru și eu, că nu mâncasem nimic până la acea oră. Aproape toți cei care comandau luau ceva lejer, gen cheeseburgeri și McPuișor, la pachet, ca să mănânce în cei 200 de metri rămași până la stadion. La fel fac și eu.

Afară câțiva angajați McDonald’s strângeau gunoaiele de pe terenul viran de lângă restaurant, bine băgați prin boscheții de acolo. Adunau pahare și ambalaje de la burgeri, nemulțumiți de faptul că în aglomerația asta lumea le aruncă pe unde poate. Mi-a plăcut totuși că simțeau că este responsabilitatea lor și adunau și aceste gunoaie stradale.

Pe Pierre de Coubertain circulația era aglomerată și mulți se țigăneau fără succes cu polițiștii din intersecție, cerând să fie lăsați să ajungă cu mașina chiar până la stadion, că găsesc ei unde să o lase pe acolo. La ora 20:30 doar taxi-urile mai puteau intra. Trei mașini de la Jandarmerie demarează în trombă, cu girofarele și sirenele pornite de parcă s-ar duce glonț să aresteze vreo mare mulțime de oameni. Prea multe figuri.

Intrarea în incinta ansamblui National Arena se face rapid. E un flux constant de oameni care merg spre intrarea la Gazon A, permisă doar prin această parte a stadionului.

Standul de tricouri oficiale este afară, dar prețurile sunt mari. 100 de lei un tricou, 180 un hanorac, zici că le-au țesut cu mâna lor cei de la Depeche Mode. Totuși, câțiva cumpără.

Percheziție la intrare. Mă pipăie bine un paznic BGS, arăt cheile, arăt compacta, desfac pelerina de ploaie, intru pe stadion. Un jeton costă 7 lei, iar cu el poți cumpăra o apă plată la pahar de plastic.

Știți de ce la concerte nu se vând băuturi în sticlele lor originale, nu? Ca să nu arunci cu ele prin mulțime și să lovești pe cineva. O fi ușoară o sticlă, dar tot îți face un cucui, mai ales dacă mai are lichid în ea. Așa că totul se vinde la pahar de plastic, iar organizatorii au un profit foarte mare deoarece folosesc sticle de 2 litri pentru a le umple. Ei dau vreo 3 lei pe o sticlă mare de apă plată și o vând împărțită în vreo 5 pahare pentru care încasează 35 de lei.

Berea Ursus costa 1,5 jetoane. Sucurile nu mai știu. Un hot-dog mare 2 jetoane. Și mai tare mi s-a părut faptul că se vindeau prezervative Durex, 3 în cutie, pentru 1,5 jetoane dacă nu mă înșel. Ce faci cu ele, sex pe stadion?

Și în sfârșit intru pe stadion. Sunt în spatele scenei, dar cobor scările prin tribune și ajung pe gazon, care era acoperit cu niște plastice pentru a nu fi călcat de tot în picioare. Pfoai cât am scris și nici n-am ajuns la partea concertului propriu-zis, nu?

Este prima oară când văd stadionul acoperit. A fost tras acoperișul peste el, așa că regret că am adus degeaba pelerina de ploaie. Majoritatea bannerelor fac reclamă la Cosmote, sponsorul mare al concertului, care, privind acum în retrospectivă, a făcut o alegere bună și s-a asociat cu un eveniment perfect organizat. Mai văd și reclame la Ursus, Volksbank și Kiss FM.

Scena e goală, iar din difuzoare se aude o muzică de club, dar nimic spectaculos ci mai degrabă un fond muzical. E ora 20:30, FOX a terminat, așteptăm Depeche Mode.

Concertul a început cu Welcome to My World, care cred că-i un fel de Hello World de la programatori. Am rămas uimit încă de la prima melodie de vocea lui Dave Gahan. Omul cântă live exact ca și în înregistrările din studiou, are o voce puternică și limpede și foarte melodioasă. Îmi place.

Show-ul adevărat începe la a treia melodie, “Walking in my shoes”, când parcă s-a dat drumul și la show-ul de lumini și lumea a început să danseze și să stea cu mâinile pe sus.

În continuare mă uimește Gahan. Dansează ca o dansatoare orientală, mișcându-și șoldurile orizontal. Se învârte pe scenă ca o floare luată de vânt, face niște gesturi feminine rău. Cred că dacă n-ar fi vedetă ar râde lumea de un astfel de dans efeminat. Sunt convins și că vrea să i-o tragă toboșarului, că aproape mereu s-a uitat și a comunicat cu acesta, ba chiar dansând lasciv în fața lui.

“Policy of Truth” este melodia care “lovește acasă”, cum ar spune americanii. Cântă tot stadionul, toate mâinile sunt în aer. Totuși, mi-au plăcut și melodiile de pe albumul Delta Machine, cel nou, nu doar clasicele lor. Cred că-l voi asculta din nou cu atenție.

În fața mea e un cuplu și amândoi filmează simultan cu telefoanele personale. Filmează același lucru, ba scena, ba imaginile de pe marele ecran de lângă el. Poate că vor să facă un film 3D.

De fapt, foarte mulți filmau și fotografiau, parcă mai mult ca niciodată. Nu înțeleg de ce. YouTube îți taie imediat clipul pe motive de copyright, că-l detectează automat că este muzică Depeche Mode. Îl arăți prietenilor și colegilor, direct din telefon? De ce, când pe site-ul televiziunilor poți găsi imagini mult mai bune, filmate profesionist?

O domnișoară de pe lângă mine face o fotografie panoramică, deși totul este în beznă atunci. Va avea o imagine foarte lată și aprope complet neagră. Trei rânduri mai în față cineva stă cu LED-ul aprins pentru că filmează. La toate marile hituri se fac fotografii și filme de vezi numai telefoane pe sus. De ce, când pe Infomusic.ro găseșți fotografii excelente, făcute cu un DSLR bun de către un fotograf cu acreditare și poziție excelentă? Enjoy the music, oameni buni!

Martin Gore, chitaristul, cântă și el două melodii. La a doua mă ia somnul, e bună pentru adormit copiii.

Gahan revine pe scenă. “A Pain That I’m Used To” sună bine de tot, dar momentul culminant vine la “Enjoy the Silence”, unde toată lumea cântă și stă cu mâinile pe sus, urmată apoi de “Personal Jesus”.

Cuplul din fața mea avea vreo 2 beri puse jos și aveau mare grijă să nu le dărâme din greșeală. Asta până au trecut unii pe lângă ei, în drum spre alte zone, și le-au vărsat direct. Nervozitate mare, mi-ați dărâmat berea! Îmi vine să râd, pe un stadion unde toată lumea dansează ei sperau să țină acele pahare intacte.

La un moment dat un băiat-fată (păr scurt, cercel, haine și machiaj negru, n-am știut exact ce este) se bagă prin mulțime după metoda “ca un tanc”. Trece cu putere prin rânduri, fără să-i pese pe cine lovește, până la mine, care sunt mai al naibii și nu mă dau la o parte. Un simplu “pardon” i-ar fi fost suficient, dar dacă se bagă cu forța în mine nu mă dau la o parte. Cele 87 de kg ale mele câștigă lupta, o ia pe lângă, se lovește de unul micuț, dar nervos, iese scandal, dar îl/o lăsăm să treacă.

Show-ul se încheie pe “Goodbye”. Cei 5 pleacă de pe scenă, dar se întorc pentru un bis, unde ascultăm 5 melodii printre care și “Just Can’t Get Enough” și “I Feel You”. Gahan renunță și la vestă și rămâne la bustul gol. Sper să nu renunțe și la pantaloni. Îi ține pe el, termină cele 5 melodii, se îmbrățișează cu toții pe scenă și pleacă.

Plec și eu. În spatele scenei îi văd pe artiști coborând, duși spre parcarea subterană pentru a pleca spre hotel, deși pe stadion lumea încă aplaudă, sperând poate la încă o revenire.

Fix două ore a durat totul. Iar după două ore de stat în fața boxelor uriașe, afară pare o liniște deplină. Nu aud pașii altora, nu aud voci, e ca și cum aș fi surd. Plecam liniștiți spre case.

Foarte bun concertul! Muzică bună, spectacol, Gahan în formă de zile mari, organizare fără cusur. Am luat chiar și 7 lei înapoi pe un jeton neconsumat.