Un scandal în minus

Acum vreo câteva zile m-am “certat” pe net cu diverse persoane și pe mai multe subiecte. S-a nimerit să fiu mai arțăgos vreo câteva zile la rând. Discuțiilor s-au terminat cu un “n-ai înțeles nimic!” aruncat mie; la solicitarea mea de a mă face respectivii să “înțeleg”, cu niște dovezi și argumente clare, logice și bine definite, n-am mai primit nici un răspuns. “Eu o țin pe a mea și am dreptate” este moto-ul multora în viață.

Eu eram însă pregătit cu tot ce era nevoie pentru a le arăta că greșesc. Articole, studii, cifre, ba și linkuri la articole mai vechi chiar de-ale lor prin care să le arăt cum se contrazic singuri acum. Mai aveam doar să-mi leg bentița la cap, precum Rambo, și eram gata de luptă.

Mi-am dat seama însă că voi, marea majoritate a cititorilor acestui blog, nu intrați aici ca să mă vedeți certându-mă cu unul sau altul de care poate nici nu ați auzit.

Nu vreau să am aici rolul de a vă arăta cum alții se înșeală. Aș putea face asta non-stop, că e plin netul de aberații atât de crunte încât te apucă durerea de cap citindu-le. Dar și dacă le-am analiza și despica pe toate până când n-ar mai rămâne nimic de zis, ce facem după? Cu ce rămânem? La finalul zilei simt că n-am avea nimic și, mai ales, că nu v-aș fi oferit nimic concret pe blog.

Nu vreau să arăt ce-i fals, ci prefer să ignor complet astfel de lucruri și să ne concentrăm pe a descoperi ceva adevărat, nou și util. Prefer oricând să vorbim chiar și despre ceva banal precum unde poți găsi un cozonac bun decât să demonstrăm că cineva mănâncă “cozonac” (da, cacofonie intenționată). Mi-am adus aminte de “articolul 22”, scris chiar de mine.

Mi se pare că, poate fără să-mi dau eu bine seama când s-a întâmplat asta, acest blog s-a înscris pe calea de a arăta zilnic lucruri sau idei noi. Sau măcar idei vechi, dar dezbătute din altă perspectivă, ca să ne exersăm gândirea și imaginația. Plus fotografii cu mâncare. Și prefer să-l țin pe această cale și pe dezvoltarea comunității ce s-a format aici, foarte vizibilă în unele discuții sau atunci când e vorba de dat un sfat unui alt cititor.

Așa că am șters două drafturi pornite în acea perioadă și am căutat alte subiecte, ceva util și mie și vouă. Și nu regret asta, mai ales că oricâte prostii ar debita cineva, tot se găsesc câțiva oameni care să fie de acord cu el și să-l apere până în pânzele albe și nu se justifică timpul pierdut cu “întreținerea” lor pentru o victorie (sau nu) din spatele monitorului.

Asta ar fi o chestie de zis despre situații individuale. Voi continua totuși să scriu articole ce-și doresc să atragă atenția asupra unor chestii nasoale din online și să-i educe un pic pe cei care poate nu și-au dat seama de anumite probleme. Exemple precum Afiliere bună, afiliere rea și Goana după afișări și umflarea traficului îmi vin acum în minte. Altfel spus, decât să-i dau eu în cap unuia arătându-i că se înșeală, prefer să-i învăț pe ceilalți cum să-și dea seama singuri cine vorbește prostii și cine nu.

Astăzi blogul împlinește 7 ani. N-are nici o legătura acest articol cu aniversarea (și nu, nu dau de băut – să dea Nashu Mare mai bine, drept mulțumire că i-am făcut un loc așa mișto de comentat și trolat), ci doar mi-am dat seama de asta atunci când am programat acest articol.