La notar

Nimic nu poate depăși experiența mea de la ANAF, dar și în cabinetele notariale este o adevărată zonă crepusculară, după cum am aflat zilele trecute. Ce să-i faci, dacă mi-a trebuit o împuternicire pentru cineva…

Experiența unică începe încă de când treci pragul. Scria mare pe ușa apartamentului în care am fost “fumatul interzis”, dar înăuntru toata lumea fumează, în frunte cu doamna notar, că doar e apartamentul ei, afacerea ei, angajații ei și doar nu o să-i spună cineva să nu fumeze în camerele unde chiar ea a interzis fumatul.

Așa că am stat cele câteva minute în holul de așteptare, lângă semnul de fumat interzis, în timp ce norișori de fum călătoreau pe curenți de aer știuți doar de ei dintr-o cameră în alta.

Că veni vorba de camere, una era organizată ca birou de tehnoredactare, unde câteva femei doar scriau de zor la calculator acte, procuri, declarații și ce altceva mai cere lumea acolo. Într-un alt birou trona, desigur, doamna notar, pe care cu timiditate o mai deranja câte o angajată pentru o semnătura. Dintr-un alt birou, cu ușa închisa, se auzea un dialog.

Intimitatea este zero, confidențialitatea la fel. Am așteptat pe un scaun aflat cumva între toate aceste birouri și se auzeau toate discuțiile din ele. Ce vrea fiecare, câți bani valoreaza apartamentul, câți bani intervin în succesiunea ce se face, cine vrea ce împuternicire și pentru ce și ce firmă are și ce face pe ea.

Există două dress code-uri permise într-un astfel de loc. Angajații de rând sunt îmbrăcați ca la ei acasă, simplu și comod. Mai comod de atât este permis doar personalului din spitale, unde e ok să porți halat și șlapi de parcă te-ai duce la piscină.

Evident, doamna notar este îmbrăcată elegant, că are de unde. În cazul de față, într-un costum în două piese care stătea să pocnească de strâns ce stătea pe ea, făcând-o să meargă bățos de parcă tocmai s-ar fi luptat cu un urs după ce a tras la sala de forță stând în curent puternic. Terminatorul ar fi fost invidios pe acel mers.

Și desigur, hainele simbolizează puterea. Doamna notar stătea la birou și doar țipa să i se aducă ceva. “Lili!” (nume predestinat, aș spune), “mai adu-mi ștampila”; “Lili, mai fă o copie!”; “Lili, când e întâlnirea cu Mircea, joi sau vineri?”; “Lili, nu mai am capse!”. Îmi părea mie rău pentru câte trebuie să suporte “Lili” în 2-3 minute.

Iar banii? Au fost printate 2 foi A4, au fost puse 2 ștampile și 2 semnături notariale și am plătit 62 de lei pentru asta. Trebuia să mă fac notar.

O poză cu prăjituri părea cea mai potrivită pentru articol.