Am gătit: ton roșu la tigaie

Eu nu prefer peștele, una din puținele excepții fiind tonul, dar recent am aflat că cel din conserve, pe care-l folosesc pentru pizza și paste și salate, este o specie mai mică, caracterizată prin culoarea gri închis și mirosul de pește (duh, nu?). Tonul adevărat, peștele mare, are carnea de culoare roșiatică.

Am aflat asta la Masterchef sezonul 1, când au gătit ton la grătar. La televizor l-am văzut cum arată, roșu cărămiziu, iar de gătit se prepară cam ca vita de calitate, adică prăjit câteva minute pe fiecare parte și cu interiorul bucății încă roșie, “rare”. Câteva luni mai târziu am avut ocazia de a mânca așa ceva la Nada Mas și apoi la Marriott (Cucina) și mi-a plăcut foarte mult.

Recent am trecut la următorul nivel: mi-am gătit și eu acasă. Am găsit ton roșiatic, un file frumos, în Auchan Titan. 100 de lei kilogramul, am dat 32 de lei pe o bucată care a ajuns cu brio pentru două persoane, dar banii au meritat: nu doar că a fost excelent la gust, dar a avut consistența unei fripturi fragede și, mai important, nu a avut deloc gust de pește. Mie nu-mi place peștele.

Chiar este o diferență uriașă între ce mănânci la conservă și o astfel de friptură de ton. Iată cum l-am făcut.

Aceasta este bucata cumpărată, una mai mărișoară dintre cele de pe galantar. 320 de grame, grosime între 1 și 2 cm. Am spălat-o, am pus pe ea sare, piper, busuioc și oregano, condimentele mele preferate. Am dat-o și cu ulei de măsline, care prinde mai bine condimentele de carne.

Dacă frecați ușor bucata de pește veți vedea că o parte din condimente intră între straturile de carne, ceea ce este perfect. L-am lăsat câteva minute la marinat.

Am încălzit o tigaie cu puțin ulei în ea și când aceasta era încinsă am pus peștele pe foc. Folosiți o paletă sau un clește, altfel riscați să se rupă carnea din cauza “straturilor” specifice peștelui.

Ideea este sa o lăsați câteva secunde, maxim minute, pe fiecare parte. Cel mai bine ar fi să vă imaginați grosimea fripturii împărțită în 3 straturi egale, iar cel din mijloc trebuie să rămână roșu, “rare” cum se zice. Așa se recomandă a fi mâncat tonul. Dacă îl greșiți și nu mai rămâne roșu în interior, e ok, e gustos oricum.

Observați în imaginea de mai jos, făcută la câteva secunde după ce l-am pus în tigaie, cum în partea de jos carnea devine gri, semn că este prăjită. Dacă nu știți cum o fi în interior, tăiați-l în timp ce este pe foc și inspectați câți milimetri s-au gătit deja, schimbându-și culoare pentru un gri deschis.

Întoarceți peștele pe partea cealaltă. Bucată făcută, acum în partea de sus, ar trebui să aibă urme arămii, ca la grătar. Câteva minute și pentru partea inferioară și este gata.

În paralel am făcut și o garnitură/sos, inspirată de felul în care am fost servit la Cucina. Roșii tăiate cubulețe foarte mici, două cepe verzi tăiate la fel de mic, capere, un pic de ardei roșu, puse toate la călit într-o tigaie cu ceva ulei de măsline aruncat acolo. La final puneți și oțet balsamic sau lămâie, un gust un pic acrișor merge bine cu peștele.

Surpriza cea mai mare a fost gustul. Dacă aș fi mâncat cu ochii închiși n-aș fi ghicit niciodată că este pește. E o friptură fragedă și foarte gustoasă și cu siguranță voi mai lua și altădată pentru că a fost cea mai bună masă din ultima perioadă.

Rețetele citite de mine pe net spuneau că nu trebuie folosită o tigaie de teflon, pentru că sunt subțiri și nu se încing suficient de tare, ci una de inox sau fier. De asemenea, se recomanda un ulei fără gust, nu de măsline. Te descurci însă cu ce ai la dispoziție.