Școala viitorului

S-au strâns două idei despre școala viitorului, auzite în ultima lună.

Prima de la Bill Gates, care într-un interviu declara că în câțiva ani va dispărea metoda tradițională de predare din facultăți, adică studenții mergând la diverse cursuri pentru a lua notițe.

Motivul? Ia prea mult timp. Durează prea mult să mergi la facultate, să cauți sala de curs și apoi să te duci acasă sau la muncă. Societatea este dinamică, în continuă mișcare, iar studenții trebuie să fie cei mai activi membri ai ei.

Prin urmare, Gates vedea învățământul viitorului ca fiind ceea ce numim astăzi “la distanță”. Evident că Internetul va revoluționa totul, studenții vor privi cursurile prin streaming, eventual înregistrate, disponibile pe site-ul facultății și accesate de cursanți la un moment convenabil lor. Îți faci tu orarul așezând cursurile în jurul muncii și celorlalte activități, nu ți-l face universitatea.

Desigur, scopul nu este să stai acasă ca un trântor și să te uiți pe Skype la ce-ți vorbește profesorul, ci să folosești timpul pentru a munci, pentru a te perfecționa în cât mai multe domenii, pentru a te pregăti și mai bine pentru viitor. Dacă sună plauzibil sau nu, să-mi spuneți voi.

A doua idee era de fapt întrebarea dacă merită sau nu un MBA. Întrebarea am văzut-o în Financial Times și era adresata la vreo 3-4 oameni de succes, de obicei directori de companii sau alți antreprenori din diverse firme de succes din Anglia și SUA.

Un MBA de doi ani (să-i zicem masterat pentru noi, deși termenul propriu zis înseamnă master in business administration, fiind ceva mai nișat) costă vreo 100.000 de dolari la o universitate de top din străinătate (sau câteva mii la noi la ASE și restul, unde repeți cursurile și chiar și subiectele de examen din timpul facultății) și până recent înseamna și un salariu de pornire mai mare în orice companie, mărire care a început însă să dispară din ofertele financiare.

În acest condiții, în care salariul este oricum la fel, mai merită să dai bani pe un MBA?

Poate deloc surprinzător, răspunsurile celor întrebați de Financial Times au variat de la “da, pentru că deși nu înseamnă un salariu de pornire mai mare, îți formezi o rețea de conexiuni și ai acces la profesori de top” la “doar dacă lucrezi într-un domeniu în care contează sau eșți dintr-o țară emergentă, unde se pune mare valoare pe diplomele obținute în străinătate“. Sună cunoscută această situație?

Cel mai interesant rășpuns a fost dat de un antreprenor. A spus că decât să dai banii pe un MBA scump, mai bine încerci să-ți faci o afacare proprie, un start-up în tehnologie, de exemplu. După doi ani este o șansă foarte mare să dai faliment și să pierzi acei bani, însă experiența de antreprenor și toate dificultățile peste care te forțează business-ul propriu să treci înseamnă mult mai mult decât te poate învăța un MBA. Nu e nici o rușine să dai faliment, înseamnă că ai încercat și deja ai căpătat o experiență în lumea afacerilor și asta te va face mai căutat de firme decât o diplomă pe perete.

Mi-a plăcut foarte tare această idee. Observați totuși discrepanța puternică între învățământul nostru și al lor. La noi nu dai 100.000 de dolari pe un MBA, dar diploma obținută nici nu valorează doi bani, nu înveți ceva nou și nici nu ai acces la profesori de top pentru că în general aceștia nu există și nu au experiență reală.