Ieri, la meciul Steaua – Chelsea

Meciul de aseară dintre Steaua și Chelsea a început cu constatarea că nu am mai fost niciodată în stația de metrou Dristor 2. Am 30 de ani, născut și crescut în București, mare fan al metroului, am mers cândva până la capăt doar ca să-l văd cum iese la suprafață și totuși la Dristor 2 nu am ajuns niciodată. Wow, aici se termină metroul!

La Piața Muncii în stradă părea că toată lumea așteaptă ceva. Mai era o oră până la fluierul de începere și totuși 90% din mulțimea adunată la Piața Muncii stătea pe loc, 10% se îndrepta spre stadion.

La intrarea pe strada Maior Coravu erau puse garduri și Poliția supraveghea traficul rutier. Un BMW din care tot scotea unul capul pe geam și țipa la trecători dacă nu vor un bilet trece fără probleme. “Al dracu, îl lasă și pe ăsta că are BMW. Fix ca-n comunism, tot aia șmecheri în față!”, zice unul de lângă mine. Nu chiar, prietene. În comunism, în teorie, toți ar fi egali (în practică cineva trebuie să fie și la putere și deci mai egal decât ceilalți). În capitalism, adică ce-am vrut noi, cine are bani stă în față, e servit, i se ridică bariera, e salutat.

Începe însă să se vadă stadionul iluminat puternic în fața noastră și gândurile filosofice ne părăsesc pe toți. Toți cei pe care i-am văzut până acum au culorile Stelei undeva pe ei, ceea ce mă face să cred că fiecare bucureștean are pe acasă un fular cu Steaua, “în caz c-o fi nevoie…”. Mă simt vinovat că nu am și eu unul.

În fața mea era un grup mare de steliști (pentru că grup mare de-al lui Chelsea nu a fost un termen posibil ieri), gălăgioși, agitând niște steaguri și discutând aprins. La un moment dat unul se întoarce brusc, aleargă 10 metri în urmă și aruncă o sticlă goală la un coș de gunoi stradal. Frumos.

În fața porților stadionului se repetă situația din Piața Muncii. 80% așteptau, 20% chiar stăteau la coadă să intre.

Cum să legi bicicleta ca un șef.

Intru ca la aeroport, cu telefonul și cheile într-o mână, biletul în cealaltă. Omul de la pază mă pipăie mai mult de formă, nu că aș fi dezamăgit de asta, și se dă liber spre stadion. Chiar la baza scărilor tronează Maybach-ul lui Becali și încă un Range Rover. Mă mir că nu l-a urcat până sus în lojă, deși la câți bani plătește ca să joace aici ar putea să-i construiască un fel de lojă drive-in din care să urmărească meciul la volanul mașinii de lux. Sunt sigur că scaunele ar fi mai comode.

Înăuntru poți cumpăra apă, cola, fanta, sprite, bere, popcorn, nachos, totul la pahar de plastic, turnat din sticle de 2 litri. N-am înțeles de ce nu folosesc totuși dozatoare. Unul dintre băieții care vând are mâinile zdrelite de la desfăcut capace twist-off de Ursus. Mai sunt 40 de minute până la începerea meciului și echipele sunt deja la încălzit pe teren.

Îmi iau locul meu menit din stadion și încep să studiez lumea. Toată stima pentru steliștii cu vechime, oameni de 50-60 de ani, prezenți pe stadion pentru un meci istoric. Mă întreb cum este pentru ei drumul lung al Stelei de la cea din 1986 și apoi o nouă ridicare după mulți ani.

Multe femei frumoase. Cred că-i la modă să vii la meci, e evenimentul monden al zilei, chiar dacă trebuie să întrebi “ai noștri sunt ăia în roșu?”. Mai amuzanți sunt doi tipi din sectorul meu. Stau în colțuri opuse și nu se cunosc, dar par genul de fițe cu haine. Amândoi au aceeași șapcă în cap. Gucci.

În timpul meciului am descoperit în jurul meu câți copii fanatici cu fotbalul sunt prezenți pe stadion. Era unul în fața mea, 6-8 ani, se ruga la cornere, țipa cât putea, mai înjura pe câte unul, în timp ce ta-su stătea liniștit lângă el. Când ai timp, la așa vârstă, să înțelegi sportul, miza, istoria unei echipe? Cum devii suporterul ei fidel când abia ești clasa a 2-a sau a 3-a?

Oricum, echipele de fotbal pot sta liniștite, vor avea suporteri și în generațiile viitoare.

Despre meci nu aș avea multe de zis. L-ați văzut și voi. Din tribune s-a văzut un joc excelent al Stelei, bine gândit, cu o apărare foarte eficientă. S-a văzut la fel de bine și că Chelsea n-a jucat nimic, n-a avut deloc forță în atac, n-au părut niciodată amenințători, nici măcar superiori. Erau de bătut și mă bucur că să întâmplat asta, deși nu mă așteptam.

La pauză jumătate din tribună s-a dus la toaletă. De ce bei așa mult pe stadion, ca să stai minute în șir la coadă? În minutul 55 încă revenea lumea la scaunele lor.

La plecare am executat rapid manevra “noroc, salut, hai la metrou”. Peronul era plin ochi. Până și mecanicul trenului, întrând în stație, a claxonat în ritm de galerie, în uralele celor de pe peron.

HTC este sponsor al Europa League și vreau să le mulțumesc pentru invitația la acest meci (zvonurile spun că săptămâna viitoare apare HTC One la noi, apropo)