►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
M-a dezamăgit ultimul Die Hard. E un film bun de acțiune, luat așa de sine stătător, dar în contextul seriei Die Hard mă așteptam la mai mult.
Sunt multe probleme. Prima este că personajul lui Bruce Willis, John McClane, este prea blazat. Călătorește la Moscova pentru a se reuni cu fiul său, pe care nu-l văzuse de ani de zile pentru că erau certați, este din nou atras într-o conspirație ce presupune salvarea țării, dar întreg filmul repetă doar “eu sunt în vacanță aici!” și are o atitudine de “terminator”. Indiferent ce s-ar întâmpla, el râde de parcă ar fi făcut din fier, de parcă singurul lucru care îl interesează este să se certe cu juniorul, pentru că pe bandiți îi poate omorî din 2 mișcări.
Apoi, cei răi sunt lipsiți de orice substanță și dezvoltare a personajelor. Fiecare dintre ei spune celebra replică “știi ce urăsc la voi, americanii?” și cam atât. Cel mai mult afli despre unul dintre ei că-i place să danseze step. N-am reținut cine sunt, cum și de ce și nu par deloc amenințători.
Actorul care-l joacă pe fiul lui McClane, Jai Courtney, nu are pic de carismă. Bruce Willis, în schimb, încă poate și joacă bine, dar culmea este că în acest film în care e personaj principal (și producător), tocmai el nu pare centrul acțiunii, ci cumva în plus pe acolo, “în vacanță”, tatăl atras și el în acțiunea altuia. Până și “yipee ka-yey”-ul pare pus în film doar ca să fie bifat.
Acțiunea nu are nici un sens. Ce mi-a plăcut la celelalte filme este că McClane pare un polițist dur, târât în centrul unui mare complot pentru că ceilalți polițiști rezolvă altă criză sau nu au cum să intervină. Nu-i convine asta, dar face ce trebuie din simțul datoriei și merge singur la război după cei răi. În acest Die Hard, poliția din Moscova pur și simplu e absentă nemotivat și tot ce se întâmplă în oraș nu pare deloc verosimil.
Cum spuneam, ca film de acțiune e ok. E o urmărire frumoasă pe la început, ceva cascadorii cu elicoptere pe la final, dar când s-a terminat filmul primul gând a fost “hmm, asta a fost tot?”. Nu vă grăbiți spre cinematograf doar pentru că se numește Die Hard, mai degrabă intrați la Hansel & Gretel sau la comedia Identity Thief, iar speranța mea pentru un film de acțiune bun se mută spre următorul G.I. Joe.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
10 comentarii
17/02/2013 la 11:44 AM
Radu, nu-i nimic, se mai intampla.
Asteptam cu interes Die Hard 6.
UnuL(Citează)
17/02/2013 la 12:13 PM
Nu cred că va mai fi unul, cât să o mai țină așa. Au alte serii mai populare acum.
nwradu(Citează)
17/02/2013 la 12:17 PM
Si eu care ma gandeam sa merg sa-l vad.
Haotik(Citează)
17/02/2013 la 3:32 PM
Hansel si Gretel? Really? Eu n-as recomanda filmul ala nici unuia mega plictisit ..dar na, degustibus :p
Vexx(Citează)
17/02/2013 la 3:51 PM
S-a dus sa se intalneasca cu fiul sau, nu sa se reuneasca. Suna mai romaneste asa. By the way, este sus la tine :)
badday(Citează)
17/02/2013 la 4:29 PM
Fan al seriei, vroiam sa-l vad inainte sa apara recenziile, acum am renuntat la idee fiindca se pare ca au stricat farmecul seriei.
Hansel& Gretel nu mi se pare o alternativa, e un film slab, tot cu focus pe efecte & actiune.
Tavi(Citează)
17/02/2013 la 4:45 PM
Eu la Identity Thief nu as recomanda nimanui sa se duca. De mult nu am mai vazut un film asa prost.
Sorin(Citează)
17/02/2013 la 11:46 PM
Am fost la Cronicile Casterilor ca de actiune de genul acesta ma cam saturasem. Ce rau imi pare ca nu m-am dus la Hansel si Gretel. H&G si Last Stand mai sunt in program din cele nevazute :((
I’m doomed…
SW(Citează)
18/02/2013 la 9:47 PM
Un pic de distractie:
Dati play la trailerul de pe pagina hollywood multiplex:
http://www.hmultiplex.ro/filme/si-mai-greu-de-ucis-digital-10246116/
Mark-3000(Citează)
23/02/2013 la 1:17 PM
Cea mai tare faza a fost aia cu mersul cu mercedesul de la Moskova la Cernobil, in film ai impresia ca pleaca la amiaza si ajunge in aceeasi zi seara…. Penibil…
Drumul ala iti ia vreo 3 zile, si sa treci granita din rusia in ucraina cu un mercedes furat cu portbagajul plin de arme….hahaha
kkk(Citează)