De sus de pe Intercontinental

Am fost vineri într-un mic tur foto al Bucureștiului în Centrul Vechi, urcând la început și pe Hotelul Intercontinental. Înainte să vă zic mai multe, mergeți pe Facebook pe pagina București Optimist, pagina lui Cristi Vasile, ghidul nostru, și dați-i un mare Like pentru fotografiile extraordinare pe care le face prin oraș.

Am avut un mirrorless Olympus OM-D E-M5, cel mai șmecher aparat dintre toate mirrorless-urile testate, și dotat cu un obiectiv 14-24 mm, foarte bun pentru a obține cadre largi. Le-am avut de la F64, care au organizat ieșirea.

Am urcat în Intercontinental la etajul 21 și chiar la 22, unde poți ieși pe terasa piscinei pentru a vedea orașul. Cu această ocazie am văzut noul pavaj de la Universitate, pe partea Teatrului Național. Din stradă nu-l conștientizezi așa bine, dar de sus întreg modelul se vede bine.

Iată și o fotografie pentru cei ce nu suferă de amețeală.

Am aflat că hotelul Intercontinental a fost construit în 1970 chiar în urma unui parteneriat între statul român (comunist) și lanțul Intercontinental cel internațional și prezent în toată lumea. Pe vremea aceea aparținea liniilor aeriene PanAm, iar la inaugurarea sa s-a consemnat și primul zbor PanAm spre România. Ani mai târziu, PanAm vindea afacerea hotelieră altora, apoi, ca urmare a unor crize precum Lockerbie și războiul din Golf, dădea faliment.

Lanțul Intercontinental este astăzi cel mai mare din lume ca număr de camere, atunci când se adună toate “sub-brand-urile” lor precum Holiday Inn și altele.

Teatrul Național capătă o formă, cel puțin la pereții laterali. Din ce știu, în 2014 va fi finalizat.

Ouch Screen-ul este acel ecran pe care, dacă nu-l vezi, te doare capul lovindu-te de el. Serios vorbind, panourile informative din Pasajul Universității, cu un display tactil și proiectoare, au fost un proiect benevol, din câte știu, al Microsoft cu Primăria București pe o perioadă de un an de zile. Afișau hărți ale orașului. După ce s-a terminat acel an, Primăria n-a demontat nimic pentru că nu prea mai era nimeni responsabil de ce se întamplă acolo, din câte am înțeles acum vreo doi ani.

În Centrul Vechi am fotografiat această stradă pentru că era așa cum îmi place mie, fără oameni (ok, e unul ascuns după un copac, dar am așteptat să fie astfel astupat).

Aceste gratii sunt foarte frumoase, dar nu-mi dau seama ce nume avea banca respectivă după literele din centru.

Mi-a plăcut și această fereastră. Așa este când ai una singură, înghesui pe ea tot ce se poate.

Plus acest autoportret, imagine deja clasică la noi, acea ușă oglindă fiind loc clasic pentru fotografii.