un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Despre Storage Wars

23 Jan 2013  ·

GÂNDURI  ·

15 comentarii

Jarrod_&_Brandi_from_Storage_WarsPe lângă Pawn Stars, îmi mai place pe History Channel și Storage Wars, emisiunea în care vreo 4 oameni cumpără obiectele din diverse depozite pe nevăzute și apoi văd dacă găsesc ceva scump pe acolo.

Emisiunea mă fascinează din două motive. Întâi pentru că mereu sunt uimit de ceea ce depozitează oamenii în astfel de depozite. Postere de 3000 de dolari, bibelouri de 2000 de dolari, rarități de 5000 de dolari. Într-un depozit au găsit 2200 de dolari bani cash, în altul bijuterii Tiffany’s de vreo 17.000 de dolari.

Și culmea este că mă gândeam că proprietarii inițiali au murit sau ceva, așa că depozitele sunt scoase la o astfel de licitație. În realitate, după cum scrie pe Wikipedia, depozitele respective sunt neplătite de 3 luni și probabil contractul prevede această licitație. Oare ce-or zice proprietarii inițiali când află ce s-a întâmplat?

Al doilea lucru care mă uimește este că există experți pentru orice. Afișe vechi de circ? E un colecționar de așa ceva. Cutii muzicale? La fel. Căști de pompieri? Există undeva un expert în asta. Cei din Pawn Stars apelează mai rar la experți din afară, dar în Storage Wars se dovedește că este câte unul pentru orice.

De pe Wikipedia am aflat câte ceva și despre vedetele emisiunii. De exemplu Barry Weiss, cel în vârstă, este bogat, apare în emisiune doar pentru distracție și pentru a găsi obiecte interesante de colecționat, având deja o avere de peste 9 milioane de dolari. Dintre ceilalți, Dave Hester (“yuuup!”) stă cel mai bune, dar toți au avere de măcar 1 milion de dolari în diverse bunuri și magazine.

Când am scris prima oară despre Pawn Stars, mai mulți dintre voi mi-ați spus și de American Restauration, un show în care obiecte vechi sunt restaurate. Nu mă impresionează. Am lucrat multă vreme cu un atelier mecanic și știu că e nevoie doar de talent, câteva scule și materiale pentru a repara și recondiționa tot ce fac ei acolo. Chiar nu mi s-a părut că fac ceva ieșit din comun.

În concluzie, cum e pe RCS fără Discovery, dar cu History și BBC Knowledge în loc?

asus s5507

    15 comentarii

  1. canalele de documentare de la Digi urineaza de sus de tot pe tot ce era discovery. History e neimpresionant, numai seriale de astea de care zici tu.

    Sunt in continuare mare fan Viasat History si Viasat Explorer.

      (Citează)

  2. Si eu am citit pe net cum ca producatorii mai baga din cand in cand unele obiecte mai “speciale” in depozite. Si ca defapt licitatiile reale, fara camere nu prea ajung la sumele din emisiune. Sunt multe controverse la emisiunile astea dar tot misto is. Le urmaresc cu placere.

      (Citează)

  3. + 1 la documentare

      (Citează)

  4. radule, tu nici pana acum nu ti-ai dat seama ca multe chestii de pe acolo sunt fake? nu zic, or fi si chestii misto … dar cine naiba isi lasa aparatura de 27k (cum a fost intr-o editie, de exemplu) pentru o nenorocita de chirie? :) cat sa fi fost chiria? 28k, de nu si-a permis sa o plateasca. lol. nu zic, ca show e super ok. inveti una-alta, te mai distrez pe seama protagonistilor, dar atat … :)

      (Citează)

  5. Amandoua sunt fake, cauta pe google, o sa vezi

      (Citează)

  6. Who cares? Mi se par oricum misto – mai inveti ceva :) Fie ca e doar la cat sunt evaluate diverse obiecte. Or face si product placement din cand in cand, dar nu cred sunt complet fake.

      (Citează)

  7. Ca sa iti raspund la intrebare, m-am mutat la UPC asa ca am si History si Discovery :) Si cand am comentat data trecuta, cred ca am comentat aiurea, de fapt la emisiunea asta m-am uitat :D

      (Citează)

  8. Românul obişnuit să citească libertatea şi să se uite la bahmuţeanu crede că esenţialul unei emisiuni de genul Pawn Stars e că sunt introduse şi elemente “fake”. Se munceşte la un episod din Pawn Stars cât se munceşte tot anul pentru emisiunile lui Măruţă. Puneţi mâna şi citiţi cartea lui Rick Harrison, că spune acolo exact cum se întâmplă lucrurile la filmări şi în timpul emisiunii.

      (Citează)

  9. Alexandru, tu ai citit articolul? :). Tema era urmatoarea: oare ce-si spun proprietarii cand vad ca Hester le-a vandut pickupul sau mai stiu eu ce pe mii de dolari ?:). E misto ca show, mai inveti ceva si in general e buna emisiunea, atat timp cat nu inghiti tot ce e pe acolo :)

      (Citează)

  10. @Ioan – Erau nişte comentarii mai sus care m-au iritat. Scuze pentru derapaj, dar avem aşa un talent în a căuta nod în papură, ceva de speriat

      (Citează)

  11. +1 RDS .
    History si BBC KNowledge sunt super bune ! Imi plac ca au documentare noi si serii noi nu aceleasi episoade forever and ever ever !De cand am copil mic am inceput sa deschid televizorul , si urmaresc cu mare placere pawn stars / storage wars si nu numai!

      (Citează)

  12. Atat timp cat la BBC Knowledge exista top gear in format complet, nu prescurtat ca la Discovery, RCS toarna apa galbena pe zapada Discovery. Aceeasi apa galbena pe care i-au dat-o lui Bear Grylls sa o bea atunci cand i-au oprit contractul ca cerea prea multi bani. Cam ca relatia lor cu RCS.

      (Citează)

  13. Dragos Geornoiu

    24/01/2013 la 2:15 AM

    Nu conteaza ca sunt fake sau nu, insa Pawn Satrs, Storage Wars si American Pickers sunt emisiuni placut de urmarit… restul sunt detalii neimportante…

      (Citează)

  14. Mă uit la emisiune de fiecare dată când o prind. Mă fascinează cum unii oameni ţin “averi” în depozite.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus