►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Sunt mereu mândru să văd companii românești reușind pe piețele străine. Cred că sunt vremuri în care oamenii au nevoie să vadă și povești de succes, să capete ceva încredere în forțele proprii și să descopere că poți ajunge departe prin muncă. Iar când un produs românesc ajunge să fie chiar cel mai bun din lume la categoria sa, primul pe podium, este ceva tare de tot.
Astăzi institutul austriac de testare AV-Comparatives a numit Bitdefender Antivirus ca fiind produsul anului 2012 în materie de securitate, în fața altor nume mari precum Kaspersky, Avast, ESET, Avira și încă multe altele.
Produsul anului se acordă pe baza tuturor testelor făcute în timpul anului, iar Bitdefender a obținut note maxime la 8 din 9 dintre acestea. Din câte știu, existe 2-3 organizații internaționale independente de prestigiu care organizează teste riguroase cu foarte multe programe antivirus, iar AV-Comparatives face parte dintre acestea. M-am interesat un pic cum decurg testele.
Se testează mai multe aspecte, punctându-se rata de detecție, numărul de alarme false, cât de bine se integrează cu Windows, ce protecție malware oferă, câte resurse consumă și alte asemenea. Testele se discută în prealabil cu toți cei implicați, ajungându-se la o soluție de compromis, agreată de toți, astfel încât un o firmă să nu poată susține ulterior că testul a fost în dezavantajul lor.
Am citit câteva dintre proceduri și sunt foarte bine puse la punct. De exemplu, atunci când testează dacă antivirusul blochează site-urile “rele” folosesc stații de lucru separate, nu mașini virtuale, cu sistemul de operare și un antivirus instalat, și accesează automat o listă întreagă de site-uri problematice. Au înțelegeri cu providerul de net pentru a nu filtra nimic la acel nivel, lăsând antivirusul să facă totul. Numărul de alarme false (False Positives) este de asemenea important.
Apoi, se urmărește situația reală a securității. Nu contează dacă antivirusul blochează din prima un URL sau o face abia când un fișier infectat/malware este downloadat, important este să te protejeze. Mai mult, se urmărește dacă antivirusul face singur treaba sau cere confirmări de la utilizator sau dacă blochează atacurile oricum și doar informează utilizatorul de asta.
Trecând la capacitatea de a detecta fișiere infectate, până la urmă munca de bază a unui antivirus, fiecare producător poate solicita ca antivirusul său să fie testat cu o anumită configurație de opțiuni, dar AV-Comparatives insistă ca acele setări să fie totuși rezonabile. Fraza “we ask vendors to remove paranoid settings inside the user interface which are too high to be ever of any benefit for common users” m-a uns pe inimă, adică ei nu sunt de acord să testeze moduri avansate de carantină și alte funcții care ți-ar bloca PC-ul de dragul unui rezultat bun în teste.
Atunci când e vorba de integrarea cu Windows, se punctează dacă dezactivarea antivirusului atrage după sine un mesaj de atenționare de la Action Center, dacă programul te bate la cap cu pop-up-uri și confirmări inutile, ba chiar și cât de ușor este să înțelegi diversele funcții ale antivirusul și să le configurezi în detaliu, dacă vrei asta. Cu alte cuvinte, AV-Comparatives nu testează doar nucleul de detecție al unui antivirus, ci întreg pachetul, ca într-o situație normală de instalare și utilizare pe calculatorul clientului.
Dacă vă interesează și cum s-a clasat fiecare antivirus în testele individuale, plus cum au văzut cei de la AV-Comparatives fiecare program în parte inclusiv ca interacțiuni și interfață, citiți acest PDF oficial.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
8 comentarii
17/01/2013 la 6:08 PM
Si eu folosesc Bitdefender Sphere 2013 si e nemaipomenit. Inainte am avut licenta la Kaspesky Internet 2012 care isi facea de asemenea treaba destul de bine. Bitdefender mi s-a parut foarte complex anul acesta si pot spune si eu ca e anti-virusul NO 1, atat pt PC, smartphones si tablete.
Paul(Citează)
17/01/2013 la 6:16 PM
Felicitari … eu ma gandeam sa imi iau o licenta … dar poate ma indrept spre Bitdifender …
Pentru Barbati(Citează)
17/01/2013 la 6:42 PM
Incercat ieri varianta free, dezinstalat intr-o ora. E singurul antivirus pe care l-am inercat vreodata care sterge fisierele virusate fara nicio confirmare (nu, nu erau in carantina). Toate cele 5 fisiere detectate au fost false positives, inclusiv un hosts.etc de la Windows.
Un program cu interfata minimalista, care consuma resurse putine, dar care sterge fisiere aiurea. E un adevarat pericol.
Dan(Citează)
17/01/2013 la 8:13 PM
Eu l-am evitat pentru acelasi motiv, in ciuda premiilor. Face ce vrea muschiu’ lui fara sa permita vreo interventie.
Tavi(Citează)
18/01/2013 la 12:15 AM
Sunt bune testele, putem vedea si noi ce stie sa faca un antivirus. Doar ca in viata reala utilizatorii se confrunta cu alte amenintari.
Alex(Citează)
19/01/2013 la 12:39 AM
Heh. Eu tot cu MSE rămân. Poa să fie mama antivirușilor. Prea intruziv și trage prea multe resurse pentru nevoile de protecție ale unui utilizator mediu.
Cu softuri gratuite, fac ce face Bitdefender pe bani mulți, ba chiar dau clasă. Doar că nu au atât marketing în spate.
Tot respectul pentru Bitdefender, sunt mândru că-i românesc, dar e prea mult și intruziv pentru nevoile mele.
Ratzoiu(Citează)
19/01/2013 la 9:07 AM
Am trecut de la MSE la Bitdefender Free si pot spune ca sunt destul de multumit. Imi place in special ca e simplu si nu ma deranjeaza la orice pas.
Alex C.(Citează)
20/01/2013 la 11:39 PM
@Tavi & Dan: Nu face nimic de capul lui, nici măcar când e setat pe pilot automat. Asta dacă e configurat ca atare. Deci, ca de obicei, problema e undeva între tastatură și scaun ;)
caprituss(Citează)