Vizita mea la depozitul eMAG și cum funcționează acesta

V-am spus că am dat o fugă prin depozitul eMAG cu două zile înainte de Black Friday. Să vă arăt acum mai în detaliu cum se lucreză acolo.

Depozitul se află într-o uriașă hală pe marginea autostrăzii A1, la câțiva kilometri de București. Drumuri bune, largi, iar întreg parcul comercial adăpostește multe alte depozite de la tot felul de branduri mari din țara noastră. Pare un fel de business park, dar pentru marfă, nu pentru oameni.

Mă opresc la intrarea în depozit și aștept să fiu preluat de cineva pentru vizită. Orarul lipit pe ușă arată că se lucrează în trei ture, adică inclusiv noaptea, cu pauză de țigară din 2 în 2 ore. Îl întreb pe paznic dacă e un orar special de Black Friday sau e cel normal și îmi spune că sunt deja multe luni de când se lucrează în 3 ture zilnice.

Paznicul îi verifică pe toți angajații care ies pe ușa depozitului folosind un detector portabil de metale, ca să nu iasă cu produse mici ascunse pe undeva. Pare un detector Garrett Super Scanner, dar mă întreb dacă este setat la sensibilitate suficientă pentru a detecta componentele cu mult plastic și puțin metal. Oare dacă ascunzi un card de memorie în spatele cataramei va atrage atenția?

Controlul oricum nu este unul foarte riguros, ci mai degrabă formal. Deformația mea profesională legată de securitate mă face să-mi închipui diverse scenarii de a ascunde una sau alta…

Mă preia chiar Marius Gheorghe, manager de logistică la eMAG, și începem vizita prin depozit. Seamănă cu un magazin METRO, cu rafturi înalte până la tavan printre care circulă stivuitoare. Asta e zona de produse voluminoase.

Cea pentru mărunțișuri, adică unde se depozitează marfă micuță de la carduri de memorie și până la cutii mari cam cât o placă de bază, arată altfel, ca o casă cu două niveluri construite și cu o bandă automată (un conveyor) ce duce cutii între ele. Ajung mai târziu aici.

Depozitul funcționează după un flux bine pus la punct. Marfa nouă este livrată în spate, pentru că depozitul are rampe de încărcare pe ambele părți. Pachetele voluminoase, cu tot cu paleții lor, sunt luate de stivuitoare și duse pe rafturile gigantice, înalte de aproape 20 de metri și lungi cât vezi cu ochii.

Stivuitoarele sunt un model special de la Toyota Material Handling. Se ridică împreună cu operatorul până la înălțimea maximă a depozitului. M-am urcat și eu într-unul și un operator m-am plimbat pe câteva culoare și m-a ridicat până la tavan, ca să fac câteva fotografii de ansamblu.

Înapoi la sol, aflu că atunci când sosește o comandă nouă operatorul este înștiințat de asta și vede automat pe un PDA din dotare unde se află produsul respectiv, la ce culoare, raft, etaj și poziție. Se ridică după el, îl coboară alunecând pe-o rază, se printează actele necesare, se lipesc de cutie cu o pungă transparentă și ajung la o altă rampă de unde sunt preluate direct de mașina curierului care ți le aduce acasă.

Produsele mărunte au traseul cel mai interesant, deoarece intră în “căsuța cu două niveluri”. Aici lucrurile sunt automatizate prin intermediul conveyor-ului care transportă cutii albastre de plastic și al angajaților care le ordonează.

Deranjăm un angajat de la munca sa pentru a-i vedea dotările. Are un PDA la încheiatura mâinii și cu un scanner de cod de bare prins de deget, ca un inel. Sistemul este comod de purtat și mai util decât un PDA separat, pe care trebuie să-l legi și dezlegi mereu la vreo curea sau din buzunar.

Marius Gheorghe îmi explică sistemul. Cutia albastră are un cod de bare. Un angajat scanează codul de bare al produselor noi, le pune în cutie, scanează apoi codul de bare al cutiei. Computerul care gestionează depozitul știe deci ce produse sunt în respectiva cutie.

Cutia este pusă pe conveyor și își începe drumul prin depozit. Scannere amplasate din loc în loc țin evidența locului în care a ajuns respectiva cutie, iar senzori optici cu reflexie acționează ca numărătoare de cutii, sesizând eventuale blocaje sau cutii adăugate sau eliminate manual de pe conveyor.

Sunt cutii goale și cutii pline pe bandă. Toate urcă mai sus pe bandă înclinată și apoi pe spirală, iar când ajung în depozit cele pline (detectate pe baza codurilor de pe ele) sunt redirectate de un braț mecanic pe o bandă separată și “parcate” acolo, așa cum un tren iese de pe linia principală și este tras la un peron pentru încărcare și descărcare.

Operatorul din depozit scanează cutia respectivă și PDA-ul de pe mână îi indică unde trebuie să ducă produsele din ea: rândul, sectiunea sa, a câta poliță, unde anume pe aceasta. Polițele sunt oricum etichetate cu coduri și bine numerotate.

Când vine o comandă nouă, îmi spune șeful depozitului, produsele trebuie scoase de la raft, împachetate și date spre livrare. Sistemul este asemănător și începe atunci când computerul de gestiune decide că în cutia albastră cu un anume cod de bare trebuie să se găsească produsele X, Y și Z comandate de mine sau de tine.

Cutia își începe drumul de la parter, urcă în depozit și este parcată pe linia secundară. Operatorul o scanează și află ce trebuie sa pună în ea. Computerul care gestionează totul are o evidență perfectă a stocului disponibil și îi arată pe PDA rafturile de la care trebuie să aducă produse. Operatorul le pune în cutie și îi dă drumul înapoi pe banda principală.

Cutia călătorește prin depozit și apoi coboară la parter pe o altă spirală. La parter sunt echipele de împachetare. În funcție de produse, aceștia le impachetează în diverse tipuri de cutii și le lipesc toate facturile necesare.

Sistemul este modern și tehnologic bine dimensionat pentru un magazin de mărimea eMAG-ului. În viitor, îmi spune Marius, peste câțiva ani când comenzile vor fi tot mai multe, se pot instala benzi mai rapide, automatizări mai bune, rafturi cu lumină modulară care să se aprindă doar deasupra produselor ce trebuie puse în cutie, ca să nu mai pierzi timpul citind etichetele de pe polițe șamd. Mai e până atunci.

La final, să vă arăt fotografii din zona de Black Friday. Era egală ca amprentă pe sol cu depozitul principal, chiar dacă nu și la fel de înaltă. Puteți vedea zecile de paleți de marfă ce s-a vândut în doar câteva ore pe 23 noiembrie.

Sistemul a fost bine pus la punct. Angajații au avut la dispozitie imprimante mobile pentru a tipări rapid facturile și etichetele, iar la produsele mari s-a lucrat probabil dintr-un foc, adică au luat toate comenzile primite pentru frigidere, au mobilizat unul-două stivuitoare pentru a le da jos, lipi facturile și pune în camionul curierilor și gata, au eliberat toată zona respectivă.

Nu știu dacă ați observat, dar anul acesta la eMAG s-a putut plăti doar online cu cardul sau cash ramburs. Plata cu OP prin bancă n-a mai fost posibilă, deși anul trecut eu am utilizat această metodă, conversând cu consultantul căruia i-au fost alocate comenzile pentru a primi factura și pentru a-i trimite extrasele de cont cu plata, în vederea verificării încasării sumelor în contabilitatea eMAG.

Înțeleg de ce anul acesta n-au mai permis sistemul. Deși mai flexibil pentru o anumită categorie de cumpărători, din punct de vedere logistic pentru eMAG este un mare consumator de resurse. Închipuiți-vă că 95 de frigidere sunt date curierilor, dar pentru ultimele 5 cumpărătorii aleg să plătească prin bancă, iar verificarea plății durează două zile. În acest timp un stivuitor trebuie să ia acele 5 frigidere și să le găsească alt loc de depozitare, să le pună deoparte, un consultant trebuie să contacteze clientul pentru proforme, plăți și confirmări, contabilul trebuie să monitorizeze încasările, iar pe măsură ce banii întră in cont iarăși iei un stivuitor de la treaba lui și-l pui să mai umble la câte un frigider. Nu-i eficient. Nu doar infrastructura informatică este importantă, ci și organizarea muncii mecanice și eficientizarea drumurilor și a timpului.

Ți-a plăcut articolul? Susține acest blog verificând ideile de cadouri de Crăciun de la eMAG, dând un Like blogului prin butonul de mai jos sau arătând acest articol prietenilor tăi prin butoanele de și mai jos. Și verificați tag-ul Fabrici pentru alte vizite în fabrici și depozite diverse.