O relatare de la parada de 1 Decembrie

Ziua de sâmbătă a început bine: am deschis ochii și am văzut prin fereastră cerul albastru, semn ca ziua va fi însorită, tocmai bună pentru a asista la paradă. Țin minte una de acum câțiva ani când a fost atât de frig și de ceață încât doar am auzit avioanele pe cer, nu le-am și văzut.

Sunt un obișnuit al paradei militare de 1 Decembrie, dacă pot spune așa. Mi se pare o metodă frumoasă de a intra în spiritul zilei naționale, îmi plac tehnica militară, ceremonialul defilării și simbolurile naționale.

Am plecat bine-dispus spre Piața Victoriei. Anul acesta parada a fost programată pentru ora 11, nu 9 sau 10 ca anterior, oră mai potrivită pentru o zi de sărbătoare și de odihnă. Iar secretul ca să prinzi un loc în față este să ajungi în Piața Arcului de Triumf cu minim o oră înainte, ca să vezi totul din primul rând, chiar atunci când soldații trec pe sub Arcul de Triumf.

Parcare am găsit în Piața Victoriei, care era goală. Merg pe jos până la Arcul de Triumf, după o mică oprire la un fast-food din zonă pentru un mic sandviș și o cafea. Parada e mai târziu decât de obicei, dar tot n-am apucat să mănânc ceva.

O prima problemă dă o alarmă în mintea mea, pe Kiseleff: foarte multă lume merge spre Arcul de Triumf. În general familii cu copii, dar și grupuri de 1 sau 2 oameni, unii cu câte un aparat foto în mână, alții cu un steguleț. Va fi înghesuială în jurul monumentului, acolo de unde vreau sa văd spectacolul.

Cam acesta este neajunsul orei mai avansate de începere: vine mai multă lume, e aglomerație mai mare. Cuplat cu soarele care strălucește pe cer, parada 2012 va fi foarte populară, nu doar un eveniment pentru pasionații care acceptă să se trezească dimineața.

Cu uimiri văd inclusiv un grup de asiatici mergând spre Arc. 7-8 băieți despre care mă întreb dacă sunt chinezi și dacă da, oare au văzut vreodată marea paradă din Beijing, probabil cea mai impresionantă din lume? Tot mai mulți oameni au steguleț în mână. S-au dat pe moca pe undeva? Nu-mi vine să cred că toți le aveau cumpărate.

Aproape imediat după școala I.H. Rădulescu încep gardurile jandarmeriei. Nu mai pot traversa, dar mă așteptam și erau deja pe trotuarul potrivit. Piațeta Regelui, la intersecția Kiseleff cu Arh. Mincu, arată perfect pentru această ocazie festivă. Străzile sunt păzite de jandarmi și de trupe ale Poliției Militare, toți cu radio-uri în ureche, dar zâmbitori. Nu cred că-s foarte fericiți să muncească sâmbătă de 1 Decembrie, dar măcar nu li se citește supărarea pe față.

Trec pe lângă Ambasada Rusiei. Acum niște ani am fost legitimat acolo pentru că am fotografiat avizierul public. Mă gândesc cu umor că în aglomerația de acum aș putea fotografia fiecare centimetru al clădirii și nu m-ar observa nimeni.

Aglomerația este deja mare de tot lângă Arcul de Triumf. Mă postez la vreo 30 de metri de acesta, la marginea drumului. Sunt cam în rândul 2-3 de la gard și văd bine totul, dar nu-mi place că sta pe pământ ce deja seamănă a noroi. Mai avansez 20 de metri până la trecerea de pietoni din piață: mai aglomerat, mai înghesuială, dar măcar stau pe asfalt și văd bine și Arcul de Triumf.

Armata a montat niște difuzoare pe stâlpi. Momentan răsună muzică patriotică din ele (o melodie cu “Chișinăul, Chișinăul” se repetă suspect de mult în playlist), dar din păcate sunt făcute pentru rezistență la ploaie și putere, nu pentru fidelitate.

E ora 10:15 și mai e mult până la începerea paradei. Încep să-i studiez pe cei din jurul meu. Problematic pare a fi un moș guraliv care stă fix în dreapta mea, vorbește non-stop de când am venit acolo și tot dă sfaturi altora din jurul său. În piață vin periodic mașini de-ale ambasadelor sau de la diverse ministere cu invitați la paradă. Președintele n-a apărut, iar primul-ministru nu cred că va fi prezent.

În spatele meu un om ridică un copilaș de vreo 3-4 ani pe umerii săi. Vrea să vină tancurile, unde sunt tancurile? Taică-su îi spune că mai durează ceva, dar să fluture din steag pentru că așa e frumos. Are un micuț steag în mână și la întrebarea celor din jur spune că l-a făcut la grădiniță. E din trei hârtii colorate, tăiate în valuri și lipite între ele, prinse de un băt. Îl flutură de câteva ori și-mi dă și cu el în cap o dată, dar mi se pare amuzant.

Ambasadorul SUA sosește pe jos, îmbrăcat la costum fără o haină mai groasă, cu mâna în buzunar și flancat de 4 bodyguarzi de talie mare. Mi se pare și normal, reședința sa este la doi pași mai jos pe bulevard și nu avea rost să ia mașina până aici. Nu-l recunoaște multă lume.

Bărbatul guraliv din dreapta mea se crede regizorul paradei. Îl tot bate la cap pe un om să trimită un copil mic în față, să vadă mai bine. Mai bine nu, n-ar fi fost în siguranță în așa aglomerație, fără un părinte care să-l protejeze alături. Dacă ai copii, vii devreme, acesta e secretul.

Câțiva metri mai încolo este înălțată o nacelă de pe o mașină de intervenții la iluminatul stradal, iar în ea este un cameraman și o cameră mare de televiziune. O femeie-cameraman, se dovedește. O strigă un bărbat din stradă, de pe platforma mașinii.
– Sorina! Cum e, se mai mișcă?
Femeia face semn că da. Pe respectivul utilaj sunt suiți vreo alți 20 de oameni și mișcarea lor face ca nacela să tremure din când în când. Bărbatul de jos îi spune exasperat “Simonei” că a încercat, dar nu poate face nimic, nu vrea nimeni să coboare. Situația rămâne neschimbată.

În spate niște copii se joacă în iarbă, că n-au răbdare să aștepte parada nemișcați. Observ și câtiva jandarmi cu veste pe care scrie Negociator. Ce-or negocia?

Apare Băsescu. Cel puțin așa credem, având în vedere că este cea mai complexă coloană oficială de până acum. Nu văd bine cine-a ieșit din ea, pentru că zona oficialităților este în partea opusă a Arcului de Triumf, dar anunțul oficial vine imediat în boxe. Președintele României a venit în piață, dar este întâmpinat cu mici fluierături.

Cinci minute mai târziu, încep momentele premergătoare paradei. Băsescu salută regimentul de gardă cu un Bună ziua rostit la microfon, dar “Să trăiți”-ul acestora este înecat de fluierături. “Javră ordinară! Hoțule! Ticălosule!” strigă cineva din spatele meu cu așa o convingere în voce de parcă Băsescu ar fi fost ultimul infractor.

Un singur om din jurul meu i-a răspuns la salut cu un “Bună ziua”. Copilul de 4 ani, suit pe umerii tatălui său. Între atâtea fluierături și înjurături, este ca un punct de contrast, unul care încă nu a aflat de salarii, concedieri și criză.

Mă gândesc la prima paradă pe care am văzut-o aici, cred că 2006 era, când același președinte a fost primit cu urale și a petrecut vreo 10 minute la o baie de mulțime și la sosire, repezindu-se spre cetățeni ca să le strângă mâna, șî la plecare, când abia îl scotea SPP-ul din rândul oamenilor ce-i urau bine. Cum se schimbă lucrurile!

Oricum, proastă reacție! E ziua națională, nu a lui Băsescu. Aici ne sărbătorim pe noi înșine și pe armata română, nu pe președinte. Are loc o depunere de coroane pe cealaltă parte a Arcului de Triumf.

Omul guraliv de lângă mine este nemulțumit că pe Arcul de Triumf literele nu sunt negre. Exclamă de mai multe ori “dar cum este posibil dom’le așa ceva, păi mă chinui să văd ce scrie? De ce n-au vopsit în negru literele alea sculptate sus în marmură, să le putem citi ușor?!?”. Și a zis asta de vreo 4-5 ori, de parcă ar fi descoperit cea mai mare problemă a țării.

Am vrut să-i spun că dacă ar fi fost negre s-ar fi plâns exact de asta, dar poate special pentru el le vor face cu tuburi de gaze spectrale în culori țipătoare, să-l facă fericit. Însă e ziua națională, voi face mișto de proști doar pe blog. Și nevastă-sa îl trăgea discret de mână ca să mai tacă din gură.

După care lasă un copil de vreo 8-10 ani să intre în fată, deși eram deja înghesuiți acolo. După care insistă să intre și mă-sa plodului printre noi, ca să nu-l lase singur acolo. Mulțimea nu e de aceeași părere însă, copilul nu vrea singur în față și iese.

Începe parada. Avem o întârziere de cam 2-3 minute între ce anunță vocea din difuzoare referitor la unități militare și tehnică militară și momentul când acestea ajung și în dreptul meu. Parada e deschisă de cei din Dacica, comandați de un general cu experiență și studii inclusiv la acedemii de strategie militară din Marea Britanie. Salută mulțimea din spatele unui Humvee, pe când majoritatea celorlalți conducători de formații merg pe jos în față acestora.

Trec pe rănd soldați, aviatori, marinari, toți în pas perfect, cu steaguri de paradă, în uniforme perfect aranjate și cu mănuși de un alb strălucitor în mâini. Unele unități sunt, din contră, în uniforme de luptă, echipați cu veste anti-glonț, cu sisteme de amplificare a luminii prinsă de cască, unii chiar vopsiți pe fețe în culori de camuflaj.

Lumea îi aplaudă pe toți, îmi place asta. Trec pe deasupra noastră formații aviatice, întâi 3 elicoptere mari de-ale armatei. Plutesc lin pe deasupra, în uralele mulțimii și strigătele entuziasmate ale copiilor din jur. Cel de lângă mine flutură frenetic din stegulețul lui făcut la grădiniță.

Urmează un C-130 Hercules flancat de două avioane mai mici de transport. Pe cât de mari sunt, pe atât de ușor par a zbura, cu elicile lor gigantice rotindu-se la o turație mică. Sunt urmate de două formații de câte trei Mig-21 Lancer, toate zburând perfect sincronizate.

Lumea exclamă de uimire și bucurie. Copilul de lângă mine este impresionat, mai ales că în același timp încep să intre în piață transportoarele blindate. Îi spune tatălui “tati, aici o să mă vezi și pe mine când voi fi mare! Aici, sub Arcul de Triumf!”. Ta-su nu-l crede.

Câinele Max apare în paradă, suit pe un transportor blindat bej, un MRAP (mine-resistant ambush protect) de transport de trupe. Stă calm deasupra, bucurându-se de aplauze. L-am văzut cu o zi înainte la știri, este antrenat să descopere explozibili și mine ascunse.

Trec și câteva transportoare de baterii de rachete, dar parada blindatelor mari se termină fără tancuri și fără anti-aerienele foarte spectaculoase din alți ani. Urmează să defileze cei din Ministerul Administrației și Internelor.

Poliția are noile Logan-uri! Este prima oară când le văd și arată foarte bine! Din lateral poate că n-aș recunoaște noile generații, dar din față și din spate liniile sunt diferite și noul Logan arată mult mai elegant. Au și Sandero noi. Mașinile încă au numere temporare de Argeș, nu sunt înmatriculate, dar sunt colantate și echipate cu rampe luminoase și stații radio, așa că sunt ale Poliției.

Jandarmeria prezintă și un Oshkosh Sandcat, un mic vehicul de transport personal. Pare cam ciudat, ca un Smart blindat și pun pe roți mari, dar are blindaj ușor și motor puternic.

Am văzut și mașini 4×4 off-road marca Iveco din dotarea Poliției de Frontieră. Nu știam că Iveco fabrică și așa ceva.

Parada se termină cu câteva dispozitive de călăreți și animale foarte frumoase. Mi s-a părut că văd și o mică fată pe un cal al jandarmeriei. Băsescu se urcă în mașină și pleacă rapid, de parcă ar întârzia și în altă parte. Nasol să nu te mai vrea lumea.

Rândurile se rup și fiecare spectator pleacă în ce direcție are chef. Mă uit prin mulțime și văd că vreo doi au venit cu scară de acasă, înalte de doi metri. Mulți oameni pleacă spre Arcul de Triumf și spre Charles de Gaulle, fără să știe că toate vehiculele sunt oprite mai jos pe Kiseleff și te poți urca prin ele.

Te poți urca în ele… dacă te lupți cu copilașii ca să ajungi la ele. Sunt ca furnicile călare pe toate blindatele și toate mașinile.

Mă uit la câțiva militari cu priviri speriate de ceea ce li se întâmplă. Sunt mașinile lor, sunt atent vopsite, întreținute, bibilite, nezgâriate, intacte… iar acum e plin de copilași pe ele, care se agață de orice accesoriu posibil pentru a se cățăra cât mai sus.

Soldații aleargă în toate părțile ca să aibă grijă de copilași, să nu cadă vreunul de pe o mașină, rachetă sau mitralieră, apoi zâmbesc la fotografii, ridică încă un copilaș pe mitralieră și repetă totul. Cred că-i mai greu decât la parada propriu-zisă.

Durează vreo 30 de minute totul, apoi convoiul se pune în mișcare spre bazele din care au venit. Poliția Militară eliberează zona, mută spectatorii pe trotuar, iar vehiculele pornesc motoarele lor mari, umplând strada de fum. În 10 minute pleacă toți și doar gardurile jandarmeriei amintesc că a fost parada.

Dacă vreți mai multe fotografii cu tehnică militară, am unele bune din 2008, cu tancuri și rachete, pe SkyDrive. Păcat că nu mai sunt online cele din 2006, când am stat chiar la baza Arcului de Triumf, alături de cameramani, dar cred că le mai pot găsi pe niște DVD-uri vechi.