Lăcustele

Ați fost în ajun de Moș Nicolae într-un Carrefour, Cora, Auchan sau ceva asemănător?

Este prima oară când, intrând într-un Carrefour să cumpar câteva dulciuri, am avut impresia că nu sunt în prezența unor alți oameni, ci a unui nor de lăcuste care s-au abătut asupra rafturilor magazinului. Era ca la prăduială acolo.

La intrare sunt rafturile cu oferte speciale și evident că ofertele speciale, în ajunul de Sf Nicolae, erau numai la dulciuri. Iar sute de oameni cotrobăiau în aceste rafturi, se băteau să ajungă până lângă ele și să prindă o ciocolată, orice ciocolată.

Am avut impresia că nici nu conta ce cumpărau. Ajungeau acolo și, orice ar fi fost pe raft, răsturnau în coș cu un gest larg de parcă ar fi curățat masa de frimituri. Am văzut o femeie care a pus mână pe o cutie poleită, a ridicat-o spre bărbat-su rămas pe “tușă” și scurtul dialog a fost de genul “Ce-i aia? Nu știu, ciocolată cred! Bine, ia-o!”. Ia-o și treci la următorul raft!

Eu n-am știut ce să fac. Mă uitam la marea de oameni ce se învălmășea spre rafturi precum zombie după cărniță de blondă sexy și golașă și nu șțiam cum să o abordez. Să sar peste ei precum un star rock la concert? Să mă târăsc printre picioarele lor, precum soldații pe sub sârmă ghimpată printre explozii de obuze, luând o cutie de bomboane în dinți și târându-mă în continuare spre case?

M-am dus la raionul de dulciuri, că doar aceleași produse erau și acolo și la același preț. Da, și aceeași aglomerație, suplimentată însă de voci nervoase ce reclamau câteva rafturi goale. Rafturi goale de Moș Nicolae? Nu aveți inimă, oamenilor?

Câțiva angajați ce aduceau o liză cu cutii de produse pentru acele rafturi goale au fost surprinși de mulțime și în ciuda eforturilor lor au fost rapid biruiți. Cutiile de produse n-au mai ajuns niciodată să fie și puse pe rafturi, direct cartonul a fost rupt și fiecare a luat câte o pungă sau două, cât putea duce, alergând de acolo cu prada precum vrăbiuțele care au în gură o frimitură prea mare de pâine și sunt alergate de celelalte păsări. Unii abia după 3-4 pași se opreau și analizau ce-au luat. “Ce-s astea… bomboane cu rom? Ah nu, jeleuri în ciocolata… bune și astea!”.

Uneori lupta pentru supraviețuite și legea junglei nu-s prea departe de noi. Nu mă înțelegeți greșit, și eu eram tot acolo, contribuind la aglomerație, dar n-am simțit nevoia să mă bat pentru o bomboană. Cu un “pardon”, un “îmi permiteți, vă rog” și uneori permițându-i altuia să bage mâna in raft înaintea ta, că doar nu e întrecere acolo, se ajunge la fel de departe, dar fără stres și îmbulzeală.