Călătorul alfa din metrou

Aţi observat ce situaţii disperate se nasc în metroul bucureştean atunci când persoana care stă în dreptul uşilor nu este în stare să le deschidă în clipa când trenul opreşte în staţie?

Data viitoare când călătoriţi cu metroul şi este un pic aglomerat, studiaţi acest fenomen. Cineva stă în dreptul uşilor, pe centru. Este salvatorul nostru la oprirea în staţie, pasagerul alfa, conducătorul haitei, cel care are dreptul – obţinut prin poziţia sa pe centrul uşilor – să apese butonul în staţie şi să fie primul care iese din tren, primul care se eliberează din captivitatea tunelului şi iese la libertate. Este eroul nostru, cel care va trece primul linia de sosire imaginară.

Este şi cel mai norocos dintre călători. Cei care aşteaptă pe peron îi fac suficient loc ca să treacă printre ei, dar apoi, pe măsură ce trec secundele, culoarul lăsat pentru ieşirea din vagon se îngustează şi noii călători vor să dea buzna înăuntru, că poate pleacă trenul fără ei. Călătorul alfa, apăsătorul de buton cauciucat cu luminiţă verde de pe uşă, trece lejer printre ei, dar apoi restul călătorilor sunt bruscaţi şi înghesuiţi cu atât mai mult cu cât părăsesc mai târziu vagonul, pentru că aşa păţeşti când eşti ultimul.

Şi totuşi, poziţia călătorului alfa este atât de efemeră. Dacă nu deschide uşa în exact microsecunda în care trenul a oprit la peron şi s-a aprins luminiţa de pe buton, dacă îl apasă insuficient de tare şi nu declanşează deschiderea uşii, e ca şi mort. Ce, să-i arate cineva milă? Să-l lase să mai apese încă o dată, poate şi o a treia oară?

Nu, sar cei din jur ca şacalii. Minim 2-3 alte mâini şi degete se duc fulgerător spre buton, apăsându-l cu putere indiferent dacă degetul călătorului alfa mai este acolo sau nu. Dacă mai este, ghinion, îi strivesc alţii degetul de buton, dar aşa îi trebuie nemernicului, ca altădată să vadă cât de tare trebuie apăsat! Ce nu te omoară te învaţă să deschizi uşa la metrou!

Este necesar acest gest violent. Dacă nu deschizi uşa în prima secundă în care trenul a oprit, dacă altele se deschid înaintea ta, atunci nu vei mai ieşi din metrou niciodată! Trenul pleacă și tu n-ai coborât, apoi se deschide iadul și te înghite.

Şi, desigur, nu e vorba doar de apăsarea respectivă. Este şi privirea zeflemitoare pe care ceilalţi i-o aruncă celui care nu s-a dovedit capabil de marea onoare de a apăsa cu succes butonul. Un fel de “uite mă, aşa se deschide uşa, dar hai, ieşi tot tu primul, că eşti pe centru! Fac eu cinste cu ieşirea asta din tren!”. Iar cei de pe peron îl privesc cu ură, un fel de “de ce aia mă-tii te-ai pus tu în dreptul uşilor, dacă nu eşti în stare să apeşi butonul, băi boule?”

Nu-i uşor să stai pe centrul uşilor în metrou. Numai cei duri pot rezista presiunii.