►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am văzut pe Discovery un documentar în care se spunea în treacăt că vasopresina, un hormon din corpul nostru, s-ar putea să fie responsabil pentru felul în care ne ataşăm de alte persoane.
Vasopresina, conform Wikipedia, reglează absorbţia apei în rinichi şi restul organismului, dar prezenţa sa în creier are legătură cu memoria, stresul şi, se cercetează mai nou, afecţiunea pe care o simțim către alte persoane. Dacă ai exces de hormon, te ataşezi mai repede de cineva şi îţi place asta.
Eu mă întreb, totuşi, dacă un hormon ne defineşte relaţiile? Fidelitatea unui om este determinată doar de cât hormon ADH are sau nu în creier respectiva persoană? Indiferent ce-ar face partenerul, indiferent cât te-ar iubi, afecţiunea de care poţi da tu dovadă este condiţionată de cantitatea dintr-o substanţă pe care corpul tău o produce? Prea puţină şi eşti un insensibil căruia nu-i pasă de nimic, prea multă şi eşti overly-attached girlfriend sau boyfriend?
Poate că inclusiv gândurile şi intenţiile noastre sunt doar rezultatul unor substanţe chimice asupra ţesuturilor corpurilor. Nu doar funcţiile fizice ale corpului sunt astfel decise, ci chiar şi cele mentale, nu doar hardware-ul este “fizic”, ci şi software-ul. Am crezut mereu în logică, intuiţie, atracţie, în liberul arbitru. Dacă de fapt se dovedeşte că liberul arbitru n-a fost inventat de teologi, după cum susținea Nietzsche, ci doar este o interacţiune chimică între atomi de valenţe diferite?
Roger Zelazny a scris o micuţă povestire numită “Love is an imaginary number”, ficţiune despre mitul Prometeu. Am reţinut titlul. S-ar părea că de fapt iubirea, ca şi multe alte lucruri din creierul nostru, sunt de fapt numere complexe, iar studiile încep să arate că partea reală este semnificativ mai importantă decât cea imaginară.
Mai interesant este de văzut ce se va putea face în viitor, atunci când medicina va intra mai în detaliu în interiorul corpului omenesc şi va putea controla aceste interacţiuni “fine” la nivel de organe și genetică, după cum îmi place mie să le numesc. Oare vor exista medicamente care să-ţi genereze vasopresină la nivelul creierului pentru a te ataşa nebuneşte de cineva?
Un nou compliment pentru endocrinologi: “îmi creşte nivelul de vasopresina atunci când te văd”
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
13/11/2012 la 11:26 AM
îți recomand să vezi și Athene’s Theory on Everything – o teză despre legăturile dintre neuroștiințe, fizică și filosofie(http://www.anamatei.ro/2012/11/12/god-is-in-the-neurons/)
Ana(Citează)
13/11/2012 la 2:39 PM
De fapt, dragostea e chimie pură. Există nişte teorii despre asta şi, mai ales, despre hormonii şi substanţele care definesc toată povestea asta. Una dintre ele zice aşa: există patru stagii – dorinţa, definită de testosteron, respectiv estrogen, atracţia, definită de adrenalină şi de serotonină (mai exact, perioada de dating, prima parte a îndrăgostelii – creşte adrenalina, scade nivelul de serotonină, avem fluturi în stomac şi sîntem nefiriciţi etc.), iubirea, definită de dopamină şi parcă încă o substanţă, probabil vasopresina (dopamina e responsabilă de senzaţia de plăcut, de mulţumit, cînd lucrurile se aşază) şi perioada post-iubire, de care e responsabilă oxitocina. Oxitocina e substanţa responsabilă de ataşamentul necondiţionat, iar “post-iubire” i se zice acelei perioade cînd relaţia funcţionează, pasiunea nu mai e ca la început, într-un cuplu e totul ok şi ambii parteneri trăiesc în armonie pînă la adînci bătrîneţe. E genul ăla de iubire de moşnegi.
Cam asta ar fi povestea. Mai pe româneşte, nu e vorba de o singură substanţă, ci de o gaşcă. Astea ar fi cele mai importante.
Alex Mihăileanu(Citează)
14/11/2012 la 11:59 AM
In curand vom avea sentimente la comanda…ca doar nu e greu sa ii strecori cuiva o pastiluta in bautura sau in mancare… Trebuie doar sa dispui de resurse.
Octavia(Citează)
14/11/2012 la 12:25 PM
Octavia, aia se cheama rohypnol
ioana(Citează)
14/11/2012 la 2:39 PM
dap. chimie si electricitate
animal00(Citează)
14/11/2012 la 3:22 PM
@animal00: si ca sa poti sa produci electricitate, tot de chimie ai nevoie
seba18(Citează)
14/11/2012 la 4:05 PM
Chimia este baza
http://en.wikipedia.org/wiki/The_central_science
ioana(Citează)