Afecțiunea ca proces chimic

Am văzut pe Discovery un documentar în care se spunea în treacăt că vasopresina, un hormon din corpul nostru, s-ar putea să fie responsabil pentru felul în care ne ataşăm de alte persoane.

Vasopresina, conform Wikipedia, reglează absorbţia apei în rinichi şi restul organismului, dar prezenţa sa în creier are legătură cu memoria, stresul şi, se cercetează mai nou, afecţiunea pe care o simțim către alte persoane. Dacă ai exces de hormon, te ataşezi mai repede de cineva şi îţi place asta.

Eu mă întreb, totuşi, dacă un hormon ne defineşte relaţiile? Fidelitatea unui om este determinată doar de cât hormon ADH are sau nu în creier respectiva persoană? Indiferent ce-ar face partenerul, indiferent cât te-ar iubi, afecţiunea de care poţi da tu dovadă este condiţionată de cantitatea dintr-o substanţă pe care corpul tău o produce? Prea puţină şi eşti un insensibil căruia nu-i pasă de nimic, prea multă şi eşti overly-attached girlfriend sau boyfriend?

Poate că inclusiv gândurile şi intenţiile noastre sunt doar rezultatul unor substanţe chimice asupra ţesuturilor corpurilor. Nu doar funcţiile fizice ale corpului sunt astfel decise, ci chiar şi cele mentale, nu doar hardware-ul este “fizic”, ci şi software-ul. Am crezut mereu în logică, intuiţie, atracţie, în liberul arbitru. Dacă de fapt se dovedeşte că liberul arbitru n-a fost inventat de teologi, după cum susținea Nietzsche, ci doar este o interacţiune chimică între atomi de valenţe diferite?

Roger Zelazny a scris o micuţă povestire numită “Love is an imaginary number”, ficţiune despre mitul Prometeu. Am reţinut titlul. S-ar părea că de fapt iubirea, ca şi multe alte lucruri din creierul nostru, sunt de fapt numere complexe, iar studiile încep să arate că partea reală este semnificativ mai importantă decât cea imaginară.

Mai interesant este de văzut ce se va putea face în viitor, atunci când medicina va intra mai în detaliu în interiorul corpului omenesc şi va putea controla aceste interacţiuni “fine” la nivel de organe și genetică, după cum îmi place mie să le numesc. Oare vor exista medicamente care să-ţi genereze vasopresină la nivelul creierului pentru a te ataşa nebuneşte de cineva?

Un nou compliment pentru endocrinologi: “îmi creşte nivelul de vasopresina atunci când te văd”