►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am fost în weekend împreună cu cei de la F64 la Sinaia, să învăţ să fac fotografii mai bine inclusiv pe coclaurii de la înălţime ai patriei.
Îmi place să discut cu oameni pasionaţi de fotografiei şi pricepuţi într-ale ei. De la întrebări mărunte pe care până acum nu aveam cui să le adresez şi până la prezentările lor, am avut multe lucruri noi de aflat şi un feedback bun de primit despre fotografiile mele.
Din seria de proiecte fotografice interesante pe care le-au arătat cei de la F64 trebuie să încep prin a vă ruga să-l priviţi pe al lui Marian Pîslaru, din Constanța. El a fotografiat cabine de troleu şi, mai în detaliu, ce-au respectivii şoferi pe bord.
O găsiţi la adresa onecapture.wordpress.com.
Este atât de fascinant! Deşi te simţi că un voyeur privind prin geamul maşinii în intimitatea şoferului, ce găseşti pe bordul acestora merită o privire.
Sau, mai degrabă, aş spune că arată cât de diferiţi sunt oamenii care aparent fac acelaşi lucru. Ce diferenţă mare de caracter (nu zic că în bine sau în rău, ci doar diferenţă), între cel care pe bord are o floare proaspătă şi o cafea faţă de cel cu mileu, icoană şi perpetuum mobile (bibelou din acela de se tot învârte), la cel cu ceas decorativ şi căciula aruncată neglijent acolo. Cât de lipsit de personalitate pare cel cu bordul gol şi sticker-ul “păstraţi curăţenia” încă afişat la loc de cinste!
Mi-a plăcut şi cum o astfel de serie de fotografii te face să descoperi o lume întreagă acolo unde nu te-ai aştepta. O singură imagine n-ar fi spus nimic. O serie întreagă, prin care vezi diferenţele, îţi deschide ochii.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
4 comentarii
02/10/2012 la 9:35 AM
un mileu, o ceaşcă de cafea, astea nu înseamnă mare lucru… cînd eram mic (deci vorbim de epoca Ceauşescu) exista o modă printre şoferi, să adauge cît mai multe becuri în bord/cabină (nu ştiu dacă făceau ei sau îi convingeau pe electricienii de la depou)… becuri suplimentare pe semnalizare, pe frînă, pe deschiderea uşilor… erau unele autobuze/troleibuze de zici că erau orgi de lumini în cabină, aveau peste 10 beculeţe suplimentare puse pretudindeni, pe bord, pe parasolar, etc…
alias(Citează)
02/10/2012 la 10:26 AM
nice, și mie imi place să văd proiecte din astea, însă nu m-a dus capul până acum să iniție așa ceva (încă).
Eu văzusem la un curs la F64, un proiect foto al unui tip, tot român, Bogdan Gîrbovan, care fotografiease aceeași cameră a unui apartament, cred că era chiar garsonieră, de la parter la etajul 10. ce diferențe erau și acolo :) + că aflasem și povestea fiecărui cadru. La etajul 10 e chiar el.
Am găsit și link – http://www.girbovan.ro/10-1
Mi se pare interesante și variațiile pe tema asta:
http://www.behance.net/gallery/Water-Wigs/4889175
sau
http://www.tadaocern.com/gallery_blowjob.html nu-i din categoria #NSFW !
Ariel(Citează)
02/10/2012 la 4:45 PM
*Mi se par
Ariel(Citează)
02/10/2012 la 5:49 PM
Ca tot vorbim de emag si despre tehnologie, imi poate recomanda un ebook reader care sa nu fie prea pretentios?
Am auzit ca este unul care are internet gratuit ceea ce ma incanta destul de mult.
P.s de acele mouse-uri care sunt practic asemeni jocurilor nitendo wii stii ceva, sa fi aparut la noi??
Irina(Citează)